GEORGE COANDĂ

Au trecut 27 de ani de la ceea ce încă numim revoluţia română din decembrie 1989 şi mulţi români au sentimentul, şi care nu-i înşeală, că lucrurile în ţară nu merg într-un sens fericit. Să spun clar, în sensul speranţei clamate în freamătul revoluţiei. N-a fost să fie.

Şi n-a fost să fie pentru că cei care, aşa-zisa clasă politică, au înlocuit activismul şi nomenclaturismul comunist nu au avut, de nicio culoare, interesul să dea „putere de viaţă” acelor speranţe, ba, dimpotrivă, le-au înşelat şi au trădat/trădează naţiunea, nedorindu-şi reformare pe ductul unei moralităţi altruiste, benefice progresului real al României într-o vreme când întreaga omenire trece printr-o uriaşă schimbare de paradigmă existenţială. N-aş vrea să cred că imoralitatea „clasei politice” este o moştenire lăsată de strămoşi, aşa cum încearcă unii a acredita această idee. Pentru că, o ştiu prea bine ca istoric, au existat, dacă e să mă refer la epocile modernă şi contemporană, moment fundamentale când oameni politici responsabili, motivaţi de un sincer şi constructiv patriotism, au aşezat temeiurile formării statului unitar român la 1859 şi la 1918, independenţei şi suveranităţii naţionale la 1877-1878, la salvarea existenţei statale a României la finele celui de-al Doilea Război Mondial. Dar sunt nevoit, şi trebuie s-o recunosc pe de-a dreptul, că noua generaţie a „clasei politice”, cea care şi-a trimis în Parlament reprezentanţii în 2016, este mare şi nefericita surpriză, dacă este să mă refer, stricto sensu, la făcătura zisă USR sau la „înnoirile” din PNL, partide, de altfel, de paradă, fiecare visându-se pe post de salvatoare ale naţiunii. Vorba proverbului: „Pasărea mălai visează”. Însă furându-l de la gura poporului român. Cred că doar un serios şi amplu studiu de analiză psihologică ar putea elucida, insistând pe cauze, acest comportament imoral şi antiromânesc al atât de greu reformabile „clase politice”. Dar, când văd cum de-alde Traian Băsescu, Gigi Becali, Nicuşor Dan şi alţii asemuindu-li-se, dând spectacole de prost gust pe scena politică, mă îndoiesc că un astfel de studiu ar lămuri chestiunea. E ca un blestem.