Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



21.05.2018 23:30

Inițiat de Asociația Alumnus Club UNESCO din București,


A A

FUTURE FOLK - Tradițional în contemporaneitate

 

 

 

 

„Future Folk”, proiectul cultural despre care v-am mai relatat, inițiat de Asociația Alumnus Club UNESCO din București și cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național și de Centrul pentru Tineret al Municipiului București, merge mai departe cu inspirație, entuziasm, dedicație. După startul din luna februarie, alți noi parteneri s-au alăturat acestei inițiative, iar ideile legate de continuarea ei în viitor generează perspective din ce în ce mai interesante. Ca să dăm doar un exemplu, este de menționat că Grupul parlamentar al minorităților naționale din Camera Deputaților susține și oferă sprijin logistic acestui proiect, fapt care prefigurează desfășurarea evenimentului principal din 20 iunie – lansarea colecției de design vestimentar contemporan  „Future Folk” -  sub Înaltul Patronaj al Parlamentului României.

 

Foarte importantă pentru organizatori a fost prima reuniune de consultare cu organizațiile minorităților naționale, desfășurată la sediul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO în ziua de 27 martie. Aceasta pentru că întregul proiect este gândit și vine în întâmpinarea unui deziderat al tuturor acestor organizații – acela de conservare și punere în valoare a costumului tradițional specific comunităților lor, o piesă valoroasă și autentică a patrimoniului cultural imaterial al zonelor multietnice din România. Și orașul București va figura în acest tablou. Puțină lume știe că aici se regăsesc, în comunități mai mari sau mai mici, peste jumătate din cele 20 de grupuri etnice istorice din țara noastră.  

 

Dr. Daniela Popescu, președinte al Asociației Alumnus Club UNESCO„Am cules idei extrem de frumoase și interesante de la toți cei implicați în proiect, deja componentele la care ne-am gândit inițial sunt mai bogate în conținut și vizibilitate”, ne spune doamna Daniela Popescu, președinte al Alumnus Club UNESCO. Domnia sa continuă: „De exemplu rușii lipoveni ne-au povestit că în trecut în comunitatea lor costumele tradiționale se sfințeau, așa erau de importante. Albanezii ne-au povestit despre giubleta, un fel de fotă, o piesă specifică costumului lor popular. Italienii și polonezii au sugerat ca Bucovina să fie următoarea arie de inspirație pentru „Future Folk”, ei având sediile naționale la Suceava. Deja s-au conturat foarte clar, la propunerea partenerilor, evenimentele care vor urma după lansarea de la Palatul Parlamentului – expoziție itinerantă la Muzeul Național al Satului Dimitrie Gusti din București, în perioada 23 iunie – 22 iulie, apoi aceeași expoziție în altă formulă la Filarmonica Paul Constantinescu din Ploiești, unde gazdă va fi Uniunea Elenă din România. Ultima etapă se va desfășura la Tulcea, într-o altă formulă de prezentare a expoziției, cu sprijinul Comunității Rușilor Lipoveni din România. Dar trebuie să vă spun că deja există invitații de a itinera expoziția și în alte centre”, a precizat Dr. Daniela Popescu, președinte al Asociației Alumnus Club UNESCO.

 

Revenind la evenimentul principal, lansarea colecției „Future Folk”, un produs cultural original care va aduce în actualitate diversitatea costumelor și a motivelor portului tradițional,  autoarea colecției, designerul Carmen Emanuela Popa, ne spune că pune mult suflet în pregătirea acestui moment. Cu profunzime în documentare, zeci și zeci de variante schițate cu tot felul de adnotări,  cu atenție la detalii. Dar ceea ce iese din mâinile ei nu este o simplă reluare de linii și modele, este ceva absolut nou, extrem de modern, în ton cu cele mai noi expresii artistice ale designului vestimentar. De altfel, arta ei transmite întotdeauna un mesaj, are o tentă avangardistă și militantă. De această dată, mesajul pe care artista îl lansează este acela că, oprindu-ne o clipă în fața frumuseții perene, putem găsi căi de comunicare, înțelegere și dialog cu ceilați oameni, oricât de diferiți am fi. Este și mesajul unui scurt film pe care Carmen Emanuela Popa îl pregătește pentru evenimentele proiectului, un demers pentru care a realizat la începutul lunii aprilie filmări în spațiile neconvenționale ale Aeroportului Internațional Otopeni - Henri Coandă.

 

În aceeași perioadă ea a fost și protagonista unui reportaj realizat de TVR – Departamentul emisiunilor pentru minorități, partener al proiectului „Future Folk”. Reportajul va putea fi văzut pe canalul TVR 1, la emisiunea Conviețuiri, o emisiune săptămânală cu și pentru minoritățile naționale din România. 

 

PATRIMONIUL NOSTRU: 

ACOLO UNDE TRECUTUL ÎNTÂLNEȘTE VIITORUL

 

Dar mai bine să o lăsăm pe Carmen Emanuela Popa să ne împărtășească o parte din gândurile ei legate de proiectul la care lucrează: „Future Folk este o pledoarie vizuală în favoarea evoluției culturale a societății contemporane, cu trimiteri exigente la simbolistica folclorică, ce s-a revelat de-a lungul timpului în estetica vocațională a costumelor populare. Exprimarea de sine în arta portului popular este și va rămâne unica amprentă pe care omul timpurilor străvechi o pune într-un mod categoric pe o filă indestructibilă a istoriei. Ea va rămâne deopotrivă ca reper valoric al ființei umane, marcând în mod plenar trecutul, dar și reminiscențele de introspecție ale viitorului, debordând de sinceritatea unui punct de vedere, raportat la lumea înconjurătoare. Future Folk este, în același timp, o interpretare a elementelor marcante, ca particularități ale unui obiect vestimentar tradițional, ce aparține unei anumite etnii, dar și a accentelor stilistice pe care societatea contemporană le absoarbe, odată cu avansarea în era tehnologizării. Astfel, tehnica folosită în vechime, de împodobire a veșmântului, cusutul manual, capătă noi forme de expresie, prin înlocuirea cu tehnici contemporane de pictură, imprimare și vopsire cu solvenți și coloranți textili. Valoarea augmentată a folosirii acestor tehnici constă în efectul de embosare (de scoatere în relief a motivului stilizat), conferind astfel o dominantă originală a obiectului nou creat, ce se impune prin surprindere și efect contemplativ vizual. Tușa liberă, în afara unei geometrizări riguroase, precum și infuzarea generoasă a colorantului de vopsire, își găsesc tărâmuri prielnice, pe suprafețe de bumbac plin, catifelat sau postavuri naturale. Dantelele, care, odinioară erau croșetate sau brodate manual, capătă acum o nouă înfățișare, prin sugerarea motivelor decorative, într-o manieră grafică de imprimare manuală, cu ajutorul unor șabloane speciale, sau prin pictarea suprafeței de interes. Saltul în contemporan se evidențiază atunci când elemente simbolice ale zilelor noastre apar în tot acest tablou, cu o stridență a discursului, în zone centrale, față/ spate, sau în lateral, pe mânecile obiectului vestimentar. Numere aleatorii sau texte care guvernează astăzi problematicile existențiale ale umanității se regăsesc ca mesaje antitetice temporale, acelora din contextul narativ al costumelor străvechi. Astfel, forme explicite și particulare, culori reprezentative ale unui obiect vestimentar tradițional sunt extrase și recompuse într-o manieră de juxtapunere sau minimală, aluzie interpretativă la curentele apărute în a doua jumătate a sec. al XX - lea în fenomenul fashion conceptual. De asemenea, materialele de tip high - tech, cu aspect industrial, de culoare argintie, piele ecologică, bandă reflectorizantă, etc., fac trimitere la epoca unei tehnologizări excesive, la o anumită formă de regimentare a omului și totodată de exploatare a acestuia în fabrici sau multinaționale, semn că un astfel de echipament poate fi catalogat ca un port popular recent. Costumul popular din trecut demască o libertate pe care omul zilelor noastre nu și-o mai îngăduie. Comunicarea directă cu natura, cu florile câmpului și spicul de grâu, cu apele râurilor sau cu troițele, care le înfățișau oamenilor acelor vremi, într-o formă arhaică, divinitatea, și-a pierdut consistența, iar nontangențialul cu toate aceste repere primordiale face ca astăzi, omul, poetul acestor timpuri, să își asume spiritualitatea sub alte forme de expresie. Omul modern interacționează social, cultural și artistic. Mixul de elemente simbolice întâlnite în costumul nou creat face referire la congruența dintre masculin/ feminin, încă un pion caracteristic al interpretării libere, care marchează o aliniere stilistică, în concordanță cu acțiunile în plan vestimentar ale omului zilelor noastre, astfel, femeia a renunțat la tradiție, ea poartă pantaloni, un obiect destinat cu precădere bărbatului acum câteva secole. O vastă paletă de stil din sfera sport, glamour, luxury, future se relevă cu ajutorul liniilor de cutting contemporan, dar și a materialităților folosite, tafta, organza, mătase naturală sau cantități generoase de tul. Astfel, are loc o transfigurare a costumului tradițional, căpătând valențele unui obiect idealizat, susținut de o riguroasă beletristică a imaginii, dar și de trimiteri spontane în filosofia existențială. Filmul de atmosferă, un mood concluziv al proiectului, plasează personajul contemporan într-un spațiu arhitectural aerodinamic, astfel, elementele unor stări de grație, în care ființa umană jubilează în cotidian, dar și rememorări nostalgice ale unor aspecte de dans tradițional, conduc întregul eseu vizual, într-o dualitate a imaginii cu perimetrul teluric. Dacă omul istoriei vine către noi, pe o cărăruie scăldată de lumina anotimpurilor, purtând cu sine dragostea infinită pentru natura divină și cea umană, omul modern trebuie să perpetueze aceste valori, chiar dacă, astăzi, sub alte forme de militare. Ei trebuie să își dea mâna sub un singur deziderat, cel al Păcii. De altfel, mesajul proiectului Future Folk. El face referire la interpuneri ale unor sloganuri against violence, against war, omul ca număr în locuri în care odinioară, oamenii, pe iile lor, așezau flori, îngeri și păsări. Arta, dintotdeauna, a schimbat inimi și vieți, ea este și va rămâne un mesager demn care va lupta, asumat, dar nu întotdeauna declarativ, pentru o lume mai bună ”, a menționat Carmen Emanuela Popa, Designer / Visual artist.

 



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Investiții masive în infrastructura educațională la Dobra
Salonul Anual de Grafică-Desen „Marin Petre Constantin”
Vernisajul Expoziției Itinerante „Ochii Femeilor/Women’s Eyes”
Olimpiade naționale de limbi străine la Târgoviște
Sfânta Maria Egipteanca: Exemplu de transformare și smerenie
Trasee culturale prin Târgoviște
Noi succese ale micilor balerine din Târgoviște
„Cavaleri de Târgoviște”
Urcând treptele duhovnicești spre Înviere
Programul național pentru reducerea abandonului școlar


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

România de peste Prut în cătarea criminală a Kremlinului (I)

Pe măsură ce alegerile prezidențiale din România de peste Prut/Republica Moldova se apropie, Kremlinul putinist n-o slăbește din cătarea lui criminală. Printre armele pe care deja le-a pus în bătaie sunt și politicienii românofobi, unii dintre aceștia de neam românesc (!?), și politruci ruși de la Tiraspol, și găgăuzii delicatetei bașcane Evghenia Guțul cu sufletul tot dăruit țarului Putin și cu un kalașnikov pitit sub fustă. Este... [citește tot...]






Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale