Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



17.02.2017 00:19

Editorial


A A

Dandanaua penală USR

Dandanaua penală USR

ALINA MAVRODIN VASILIU

www.alinamavrodin.ro


Președintele uniunii care pretinde că salvează România a avut câteva ieșiri la rampă prea rapid trecute cu vederea. Sigur că ele nu puteau rivaliza ca importanță și audiență cu „protestele spontane” antiguvernamentale, deși a devenit evident că dandanaua îl are printre șefi și pe Nicușor. Apropo, de ce l-or fi „alintând” unii „Plicușor Ban”?

Până vom primi răspunsuri oficiale, sigur este că tânărul autodeclarat electoral salvator al României a dat-o-ntr-o penibilă bâlbâială atunci când a fost întrebat cine îi alimentează conturile personale și pe cele ale partidului și ce a făcut cu banii. Ce-a ieșit din declarația lui e ceva de noaptea minții! E chiar mai dihai decât atunci când i se înnodase limba-n gură pe subiectul OUG 13 și, de efort să și-o dezlege, se schimonosea de-ai fi zis că-i bate cineva cuie-n cap. Dar să încercăm totuși, pentru corecta informare a cititorilor noștri, să traducem ce-a vrut să explice Nicușor despre dandanaua cu paralele manipulate de el ca să devină salvator al României. În rezumat: cineva, nu știe Nicușor cine, a adus la USR bani mulți, dar nu știe Nicușor de la cine, nu știe nici cine i-a luat, nici cui i-a dat, nici pe ce i-a cheltuit. Tot ce știe sigur Nicușor este că a făcut ceva important cu banii ăia mulți, dar nu știe exact ce, nici când, nici cu cine, nici pe ce s-au dus. Pentru un profesor de matematică, ieșit la „proteste spontane” cu un copil de 7 luni în brațe, ca să strige „Jos guvernul!” fiindcă vrea să vină el la putere cu USR-ul lui și cu al lor premier Cioloș, eu zic că-i tare ce zice și ce face Nicușor. „La o primă analiză”, vorba profesorului de fizică Klaus Werner, Nicușor cel atât de prețuit la Cotroceni, cu USR-ul lui de adormiți în Parlament, pare să fie prototipul tânărului politician de viitor cu care echipa Monica Macovei & George Soros se poate mândri. Dar ce zic eu aici… poate conta pe el ca pe Klaus însuși! Face Nicușor toți banii… Păi când explică el atât de savant, dar și de eliptic, cum, când, de ce, pentru ce și de la cine i-au fost alimentate conturile partidului și buzunarele personale și-apoi cum, cu cine și pe ce le-a golit, luându-l pe „nu știu” în brațe, eu zic că Nicușor e bun, e cel mai bun ca ministru al Finanțelor în guvernul de după actualul guvern.

Chiar și de prim-ministru e bun, în caz că Cioloș nu mai vrea să fie iar. Deși nu cred! USR-ul are deja guvernul gata, în stradă, e la cheie, pregătit cică să salveze România, și nu doar cu Nicușor în fruntea lui, ci și cu senatorul Mihai Goțiu care doarme de rupe fotoliile în Parlament, ca vicepreședinte al Senatului încasând vreo 20.000 lei pe lună. Apoi sunt acei „comunicatori” guralivi și agresivi ai USR-ului, care nici ei nu urlă și nu protestează gratis în stradă și în Parlament. Doar că mai nou o fac pe mulți bani publici. Asta-i bine că, în sfârșit, dacă-i întreabă cineva, pot să spună sus și tare că nu Soros & comp. îi finanțează, ci chiar statul român. Cum s-ar spune, chiar dacă până la alegeri au luptat în ilegalitate ca să salveze România, de-acum au intrat în lumea bună politică, USR-iștii primind subvenții lunare babane de la bugetul statului, plus salariile lor astronomice în Parlament. Cum să nu urle că vor „Alt guvern”? Ar mai rămâne totuși de investigat un „amănunt”, dar nu prea cred că DNA îl are pe lista de priorități, mai ales acum când USR, cu Nicușor Dan în frunte, dă bătălii grele pe frontul „luptei anticorupție”. Și totuși... Ce răspunsuri le-ar da procurorilor cei 600 de boschetari din București care, neavând ei bani nici de-o pâine, darămite de-un acoperiș deasupra capului, au finanțat oficial USR-ul cu sume colosale în campania electorală? Pe ei nu-i vedem urcând pas cu pas scările la Parchet sau DNA? Ghinion! Contam pe denunțurile lor ca să îi revină memoria și lui Nicușor și să se sfârșească astfel, spre gloria luptei anticorupție, dandanaua penală numită USR.



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

România de peste Prut în cătarea criminală a Kremlinului (I)
Șoșocismul de mahala
La limita guvernării europene
Cine sunt cele mai influente persoane în politica de energie?
Iadul din... Țara Sfântă. O frică îngrozitoare cuprinde lumea (II)
Iadul din... Țara Sfântă. O frică îngrozitoare cuprinde lumea (I)
Vot european la 16 ani
Lovituri sub centură… electorale
Actorii instituționali ai politicii de energie
Cine influențează politica de sănătate în UE?


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale