Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



30.07.2015 00:09

Editorial


A A

Cu banii din țară… concedii pe-afară

Cu banii din țară… concedii pe-afară

ALINA MAVRODIN VASILIU


Luna lui Cuptor e pe sfârșite, dar pentru mulți dintre numiții și aleșii neamului, ba și pentru familioanele lor, deabia începe sezonul vacanțelor estivale. Nu în țară, ci pe-afară! Din țară își iau doar banii! Ăștia nu le put, ci doar țara. Nu e de rangul lor să se cazeze, să mănânce și să petreacă printre cei mulți și amărâți care i-au votat, ori ba. Deși n-ar avea ocazia să se împiedice de ei prin „resorturile” de la malul Mării Negre ori prin cele din stațiunile montane cu multe stele.

Oricum, milioanele de români și copilașii lor nici nu visează că ar putea să simtă mângâierea valurilor, ori răcoarea drumețiilor montane. De-atâta „trai bun”, bineînțeles! Nici „de-o gârlă” nu mai au pe lângă sat ca să fugă la scăldat, fiindcă-s secate până și gârlele de pe urma mafioților protejați politic, așa cum tocmai am văzut prin județele vecine unde-au apărut, ilegal, ca ciupercile otrăvite după ploaie, salbe de microhidrocentrale. Nu pe degeaba!

Ci pe șpăgi cât casa! La propriu! Le văzurăm și-n țară, dar și pe-afară! Ce gusturi imobiliare au unii la șpăgi! Și la vacanțe exotice! Altfel, când îi auzi cum se jură că nu fură, cât sunt ei de patrioți și de docți în politică, practici cu nevestele, generoși cu amantele, sau cum cântă, dansează și recită în campaniile electorale ca la serbările școlare, nu îți vine să-ți dai peste mâna cu care i-ai votat? Mie, da! Și-apoi, după ce șiau văzut urcați sacii-n căruță, tuleo-n concedii pe-afară. Și nu oriunde, ci pe cele mai scumpe riviere. În țară, copilașii românilor, mai ales ai celor care muncesc pe-afară, sunt abandonați în grija bunicilor. Ce frumos, ce idilic, ce amintiri din copilărie, ce vacanțe poetice!

Vorba lui Eminescu: „Fiind băiet, păduri cutreieram/ Și mă culcam ades lângă izvor”. Care păduri? Care izvor? Munți cheliți, albii secate, sate depopulate, bătrâni săraci și bolnavi, fără un cabinet medical în comună, în sate nici atât. Multe dintre spitalele orășenești care deserveau locuitorii a zeci de comune pe o rază de 50 – 80 km au rămas și acum cu lacătele pe porți. Mai trimite copiii în vacanțe la bunici, dacă ai curaj. Dacă n-ai, bine faci!

Ține-i pe lângă tine să se coacă-n apartamentele de cel mult 70 mp și să stea cât e ziua de lungă cu ochii pe facebook ca să-i vadă pe aleșii neamului cum își postează busturile goale fotografiate pe iahturi, pe plaje luxuriante, prin croaziere de vis, pe terase de fițe unde o cafea făcută din boabele spârcâite în caca de maimuță costă cât jumătate din salariul minim pe economie, ori cât pensia unui votant conștiincios ale cărui palme au fost rupte de muncă.

Pentru românași nu sunt bani în țară nici cât să-și permită să meargă „la băi”, în stațiunile cu hoteluri de două stele, cu ceai, gem și parizer la micul dejun. Ca să-și poată lua „pe bilet” și vreun nepoțel, nici vorbă. Asta era pe vremea lui Ceaușescu! Dar hai să nu fim nostalgici nici după vremurile alea! Și totuși... Nu prea ai cum să nu le compari cu astea de aleasă democrație aflată sub dictatura economiei euroatlantice, care vrea să ne împrumute cu forța, după ce ne-a luat aproape tot.

De pe urma ei profită de ani „buni” familioanele unor transpartinici interlopi șmecheri care, apropo, tocmai și-au mărit salariile în țară ca să se care în vacanțe pe-afară.

 

www.alinamavrodin.ro



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

România de peste Prut în cătarea criminală a Kremlinului (I)
Șoșocismul de mahala
La limita guvernării europene
Cine sunt cele mai influente persoane în politica de energie?
Iadul din... Țara Sfântă. O frică îngrozitoare cuprinde lumea (II)
Iadul din... Țara Sfântă. O frică îngrozitoare cuprinde lumea (I)
Vot european la 16 ani
Lovituri sub centură… electorale
Actorii instituționali ai politicii de energie
Cine influențează politica de sănătate în UE?


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale