❚ Costurile mari pentru întreţinerea animalelor, dar şi sumele din ce în ce mai mici obţinute din vânzarea produselor îi determină pe tot mai muţi ţărani să renunţe la creşterea animalelor ❚ „Au fost perioade foarte bune. Perioade în care se câştiga destul de bine şi se trăia decent din această activitate, însă acum mergem în pierdere”, îşi amintesc cei care se mai încumetă la o astfel de îndeletnicire ❚ Două din marile lor nemulţumiri sunt preţurile furajelor, dar şi faptul că au fost „uitaţi” de autorităţile române în ceea ce priveşte ajutoarele financiare de la UE

CORVIN DUMITRICĂ

Ceea ce ar trebui să fie o mică afacere de familie a devenit o adevărată povară pentru foarte mulţi dintre dâmboviţeni. Chiar dacă pentru mulţi până nu de mult zootehnia era o sursă de venit foarte bună, în prezent această ocupaţie a ajuns să fie mai de grabă una costisitoare. Creşterea animalelor nu mai este de mult o activitate din care o familie să poată câştiga un ban şi astfel să poată duce un trai decent. Micii fermieri spun că din cauza costurilor foarte mari necesare pentru întreţinerea animalelor, dar şi a preţului mic al produselor, această ocupaţie nu mai este deloc rentabilă.

● „Au fost perioade foarte bune. Perioade în care se câştiga destul de bine şi se trăia decent din această activitate, însă acum mergem în pierdere. Produsele noastre sunt foarte prost plătite, iar cheltuielile sunt foarte mari.” ● „Costurile de întreţinere sunt foarte mari. Plătim foarte mult pentru furajele necesare pentru iarnă. Plătim cositul fânului, îmbalotatul, iar produsele noastre se vând la un preţ care nu acoperă cheltuielile.” ● „Nici până la ora actuală nu am primit sumele de bani pe care le primeam anual de la UE, prin APIA. Nu ştie nimeni nimic. Se amână de la o lună la alta, iar noi nu ştim cum să mai facem faţă cu cheltuielile. Aceşti bani ne mai ajutau să mai plătim din furaje. Doar prin vânzarea de produse nu reuşim să acoperim cheltuielile.”

● „Această ocupaţie nu mai este rentabilă de mult. Am rămas doar cu această pasiune şi dragoste de animale. Nu o să mai rezistăm mult, pentru că nu o să mai aven putere să le mai ţinem. Suntem şi în vârstă, iar tinerii nu se mai ocupă cu creşterea animalelor. Nu ştiu cât o să le mai putem ţine.” ● „Am avut mai multe animale, dar pentru că am înaintat în vârstă şi pentru că profitul a devenit din ce în ce mai mic, am renunţat la o mare parte. Copiii nu vor să audă de această ocupaţie. Au văzut că nu merge treaba şi au plecat la muncă în străinătate. În scurt timp o să le vând pe toate. Nu se mai merită. Câştigul nu acoperă nici cheltuielile. Am ajuns să pun bani din pensie ca să pot să le întreţin.”

În asemenea condiţii, foarte mulţi dintre micii fermieri se gândesc să renunţe la creşterea animalelor. Aceştia spun că în acest moment nimeni nu le cumpără animalele. Nici pentru sacrificat nu le pot da, pentru că în Dâmboviţa nu există decât un abator autorizat, care este undeva în nordul judeţului, iar ţăranilor le este aproape imposibil să ajungă până acolo cu animalele pentru sacrificat.