Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



22.09.2015 00:25

Potrivit conducerii forului administrativ, pe proiectele derulate în Dâmbovița,


A A

Consiliul Județean nu va pierde niciun ban european

Consiliul Județean nu va pierde niciun ban european
Unul dintre cele mai încercate proiecte, restaurarea și consolidarea Ansamblului Brâncovenesc de la Potlogi, are data de finalizare 15 noiembrie și cea de inaugurare 29 noiembrie a.c.

❚ Fie că este vorba despre extinderi și modernizări de centre sociale, de reabilitări și restaurări de monumente istorice, implementări de sisteme informatice sau de incluziune socială și educațională, toate proiectele aflate în gestionarea Consiliului Județean vor fi duse la bun sfârșit ❚ Din cele 11 proiecte, 9 se vor finaliza în acest an, iar două dintre ele au termen în 2016 ❚ Potrivit președintelui CJD, Adrian Țuțuianu, perioada următoare este dedicată inaugurărilor, la care vor fi invitați membri ai guvernului, miniștri, membri ai unităților de implementare și ai Agenției de Dezvoltare Regională Sud Muntenia

ANA MARIA POPESCU

 


 

După ce și-a făcut calcule, le-a pus în vedere subalternilor că orice greșeală și întârziere va fi plătită cu funcția și a primit asigurări că totul va merge ca pe roate, președintele Consiliului Județean a anunțat recent că forul administrativ nu va pierde niciun ban european, toate proiectele vor fi finalizate la timp și va urma o perioadă de inaugurări pe bandă rulantă.

Fie că este vorba despre extinderi și modernizări de centre sociale, de reabilitări și restaurări de monumente istorice, implementări de sisteme informatice sau de incluziune socială și educațională, toate proiectele aflate în implementarea Consiliului Județean vor fi duse la bun final fără să se arunce pe apa Sâmbetei niciun ban european. Inaugurările de proiecte europene vor începe încă din această săptămână, pe 24 septembrie a.c fiind programată finalizarea proiectului aflat în derulare la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, care privește dezvoltarea serviciilor publice electronice la unitățile sanitare din județ. Șeful forului administrativ județean dă asigurări că până la sfârșitul lunii noiembrie va fi finalizat și cel mai important proiect european aflat în execuție, respectiv consolidarea și restaurarea Ansamblului Brâncovenesc de la Potlogi, proiect care de-a lungul timpul a întâmpinat tot felul de probleme, dar care pare că iese la liman.

Termene pe cele 11 proiecte

„Am făcut o analiză a stadiului de implementare a proiectelor cu finanțare europeană 2007-2013 la Consiliul Județean Dâmbovița și reiterez afirmația potrivit căreia nu voi pierde niciun ban european, voi finaliza toate proiectele până la sfârșitul anului 2015, cele care au termen 2015, pentru că avem două proiecte care au termene în anul 2016. Am stabilit și datele de inaugurare și sigur că toate vor avea invitați de seamă de la Guvernul României, de la Unitatea de Implementare, ministere, de la Agenția de Dezvoltare Regională, de la instituții care ne-au ajutat în implementarea proiectelor. Pentru proiectul de la Ansamblul Brâncovenesc Potlogi, se lucrează în continuare într-un ritm susținut, data de finalizare este 15 noiembrie, data de inaugurare a proiectului este 29 noiembrie 2015. Pentru sistemul informatic pentru Registrul Agricol Electronic în Dâmbovița, zona Moreni, finalizarea este prevăzută pentru data de 20 octombrie 2015, iar inaugurarea este prevăzută pentru 13 noiembrie; fac precizarea că aici sunt foarte multe dotări care sunt în curs de achiziție. La Parteneriat pentru Management Instituțional Performant, sistem informatic pentru Registrul Agricol în zona Șotânga, data de finalizare a lucrărilor este 20 octombrie, inaugurarea va avea loc pe 13 noiembrie. Achiziție echipamente pentru investiții de urgență în condiții de iarnă, autofreze de zăpadă în Regiunea Sud- Muntenia, durata de implementare este 31 decembrie 2015, data de livrare a utilajului este 10 noiembrie 2015, decontarea se va face după livrarea utilajului. Modernizare și extindere construcție parter Centru Social Găești, data de finalizare este 15 octombrie, data de inaugurare este 30 octombrie 2015. Modernizarea și extinderea Complexului de Servicii Sociale «Casa Soarelui», data de finalizare a lucrărilor 26 septembrie 2015, inaugurarea este pe 2 noiembrie 2015. Inițiative antreprenoriale pentru dezvoltarea mediului rural, este un proiect care are termen 30 septembrie. «Fiecare copil în grădiniță » este un proiect finalizat. Restaurarea și consolidarea Casei Atelier Gabriel Popescu este cu durată de implementare până la 30 aprilie 2016, am primit deja un avans pe care l-am decontat celui care execută lucrări de proiectare și construcție, deci este un singur executant. Pentru proiectul «Egalitate în diversitate» data de finalizare este de 7 mai 2016, iar în cadrul acestuia vom avea o sală de ședințe modernă, se va moderniza Salonul Albastru de la Consiliul Județean. Proiectul de la Spitalul Județean de dezvoltare a serviciilor publice electronice la unități sanitare în județul Dâmbovița va fi inaugurat pe data de 24 septembrie 2015”, a făcut recent o sinteză președintele Consiliului Județean Dâmbovița.



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Oportunitate sau blocaj pentru aderarea Moldovei la UE?
Cristian Stan și Corneliu Ștefan și-au depus candidaturile la Primăria Târgoviște și Consiliul Județean
Ziua Internațională a Dansului, sărbătorită la Târgoviște
Fiscul dâmbovițean a pus ochii pe saloanele de înfrumusețare
Crește numărul de salariați în județul Dâmbovița
Întreruperi de energie electrică programate
Orașul Titu anunță finalizarea proiectului ”Reabilitare și extindere spații verzi în oraș Titu”
România de peste Prut în cătarea criminală a Kremlinului (II)
Nou record de călători pentru transportul public local
Complexul de Natație se pregătește de noul sezon estival


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

Oportunitate sau blocaj pentru aderarea Moldovei la UE?

Într-o Europă marcată de schimbări semnificative și redefiniri ale priorităților sale strategice, conceptul de autonomie strategică europeană devine tot mai accentuat în peisajul politic și economic al continentului. Republica Moldova, aflată la granița de est a Uniunii Europene, a pornit timid, dar cu determinare, pe calea integrării europene, fiind afectată de dinamica schimbărilor regionale și globale.

[citește tot...]





Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale