Chiar dacă am fugit mult în viața mea, era de fapt parte a pregătirii pentru a practica handbalul decât ceva planificat. De vreo 15 ani însă am reînvãţat să îmi dezvolt condiția fizică prin intermediul alergatului. Am alergat în locuri exotice, unele rupte de pe harta irealului. Pretoria mi-a plăcut, chiar dacă era plină de dealuri. Nu, nu m-a atacat nimeni pe stradă cu cuțitul, din contra m-am simțit foarte în siguranță! 

Mult mai accesibilă a fost zona platã a deșertului Kalahari din Namibia. Iar alergarea printr-un sat din Botswana e ceva desprins dintr-o altă lume. Distanța parcursă pe plaja din Creta, desculț și fără crema de protecție împortiva razelor de soare, mi-a aminti de cantonamentul echipei „U” Cluj din vara lui 1991 de la Venus. Cine nu a alergat în Copenhaga a pierdut enorm. Faleza canalului și traseul de până la Mica Sirenă este relaxant și magic în același timp.

M-a impresionat și Talinul estonian, descoperind indirect și cetatea orașului, ceva asemănător cu Sighișoara noastră. Să alergi în Hanoi duminică la ora 7 dimineața este ceva banal. Sute de vietnamezi fac asta, chiar dacă sunt deja 35 de grade și umiditatea este de 90%. Mai omenească a fost temperatura din jurul fluviului Mekong a capitalei statului Laos, adică în Vientiane. Când traversezi jungla Asiei de Sud-Est e ceva paradisiac, ești proiectat într-un spațiu total diferit față de ceea ce înțelegeam noi prin natura din Europa.

A alerga în Olanda și Belgia este o normalitate, recomandabilă chiar de trei ori pe săptămânã. Pistele din pădurile olandeze îți aduc mult calm, iar Bruxelles-ul organizează competiții de alergare cu zeci de mii de participanți. Cine nu a auzit de cei 20 km clasici din primavara fiecărui an  sau chiar de nou venita 8 km alergare de noapte pe străzile capitalei Europei?