Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



19.07.2019 00:20

Prin eforturile Arhiepiscopiei Târgoviștei,


A A

Tabere de tineret, la Mănăstirea Peștera Ialomiței

Tabere de tineret, la Mănăstirea Peștera Ialomiței

❚ Pe lângă programul duhovnicesc, între activitățile recreative au fost incluse discuții pe diverse teme, jocuri de comunicare, de dezvoltare personală, activități de team-building, activități de autocunoaștere, drumeții pe trasee montane, concursuri de cultură generală, de abilități practice și de îndemânare, toate acestea fiind coordonate de Pc. Pr. paroh Nicolae Iordache

 

În perioada 15-17 iulie 2019, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit NIFON, la Centrul Cultural-Misionar al Arhiepiscopiei Târgoviștei de la Mânăstirea Peștera Ialomiței, s-a organizat o tabără de vară. Aceasta a fost oferită celor 30 de tineri de la Parohia Gheboaia, din Protoieria Târgoviște Sud, câștigători ai etapei eparhiale a Concursului Național Catehetic „Hristos, sufletul satului meu”, organizat în Patriarhia Română, prin Proiectului Național anual pentru tineret, denumit Hristos împărtășit copiilor. Pe lângă programul duhovnicesc, între activitățile recreative au fost incluse discuții pe diverse teme, jocuri de comunicare, de dezvoltare personală, activități de teambuilding, activități de autocunoaștere, drumeții pe trasee montane, concursuri de cultură generală, de abilități practice și de îndemânare, toate acestea fiind coordonate de Pc. Pr. paroh Nicolae Iordache. În această perioadă, tot la Mănăstirea Peștera Ialomiței, se desfășoară o altă tabără de vară, pe care Înaltul ierarh a oferit-o celor 15 de elevi merituoși, fii ai eparhiei, care au obținut rezultate remarcabile la Olimpiadele și Concursurile Naționale, de anul acesta.

 

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTE



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Duminica Intrării Domnului în Ierusalim
Falși „surdomuți”, depistați de jandarmi
Câștigul salarial mediu în Dâmbovița, sub media națională
Situație sumbră la parcul auto al Ambulanței
Polițiștii au împânzit drumurile publice
Cercetat de polițiști pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere
Jandarmii, în acțiune de prevenire pentru siguranța elevilor
Atelier antidrog pentru asistenții sociali
Direcția Silvică Dâmbovița Gestionează 45% din suprafața forestieră a județului
Tânăr cercetat pentru inducerea în eroare a polițiștilor


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

România de peste Prut în cătarea criminală a Kremlinului (II)

Apropo de găștile mafiotge proruse. Duminică, acestea, plus bașcana (guvernatoarea bolșevic-secesionistă de la Comrat), reunite în alianța politică prorusă „Pobeda” („victoria”) și-au anunțat – amenințare asemenea unui ultimatum – intrarea în cursa electorală împotriva Maiei Sandu și a partidelor proeuropene, în caz de… „pobeda” („victorie”) oferind pe tavă lui Putin... [citește tot...]






Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale