Teme principale

Prima pagină (PDF)

Newsletter

Abonează-te pentru a primi buletinul de știri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



14.11.2014 00:16

Corecții de 100% aplicate pentru ilegalitățile din proiectele europene derulate de administrația PDL patronată de gruparea lui Florin Popescu


A A

Jaf secretizat în fondurile UE în Dâmbovița

Jaf secretizat în fondurile UE în Dâmbovița
Gruparea Florin Popescu - Elena Udrea a băgat sub preșul inaugurărilor festiviste corecțiile de sute de miliarde aplicate proiectelor din fonduri europene

❚ Documentul publicat astăzi în exclusivitate de „Jurnal de Dâmbovița” demască o sumbră realitate: corecții de 100% aplicate în Dâmbovița, pe care autoritățile PDL le-au băgat sub preș în anul electoral 2012 ❚ Premierul Victor Ponta a declarat la Târgoviște că banii returnați Uniunii Europene din bugetul de stat urmează să fie recuperați de Guvernul României de la persoanele găsite vinovate de încălcarea legii

ANDREI VASILIU


Puțini sunt cei care știu că în cadrul ședinței Consiliului pentru Dezvoltare Regională (CpDR) Sud Muntenia din 29 martie 2012, a fost adusă în discuție problema deosebit de gravă a corecțiilor financiare care urmau să afecteze județul Dâmbovița.

Era doar începutul tăvălugului care avea să zdrobească financiar, sub corecții de 600 de miliarde lei vechi, toate proiectele europene pe imaginea cărora propaganda portocalie ridica statui fostei administrații județene, patronate de gruparea lui Florin Popescu. Documentul doveditor, pe care „Jurnal de Dâmbovița” îl publică astăzi în exclusivitate, demasca această sumbră realitate, despre care autoritățile PDL dâmbovițene ce țineau trena președintelui CJD de la acea vreme, Florin Popescu, și a guvernării Boc-Udrea-Băsescu nu făceau vorbire. Dimpotrivă, îl băgau sub preș. Doar era an electoral, cu alegeri locale și parlamentare...

 

Situația corecțiilor financiare, postată pe site-ul ADR Sud Muntenia, demască jaful în fondurile europene despre care administrația PDL a tăcut mâlc


 

Florin Popescu, membru în CpDR,

a știut de corecții, dar a tăcut mâlc

Astfel, la începutul primăverii anului 2012, în dezbaterea CpDR, adică a organismului care coordonează Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, erau aduse în discuție 12 proiecte europene din Dâmbovița secerate de sancțiunile propuse de auditorii Ministerului Dezvoltării și ai ADR din cauza neregulilor grave în gestionarea fondurilor de la UE. În calitate de președinte al Consiliului Județean Dâmbovița, Florin Popescu era și membru al Consiliului pentru Dezvoltare Regională.

Ar fi interesant, așadar, să aflăm ce a avut de spus în cadrul ședinței despre corecțiile financiare primite, dat fiind că în public nu a făcut pe-atunci vorbire despre ele, ci doar despre cum se pricepe să scoată „județul din izolare”. Nu singur, ci împreună cu ministrul PDL Elena Udrea, pe care o invita la toate inaugurările și tăierile de panglici.

Din situația întocmită la CpDR de directorul adjunct al Organismului Intermediar, Mariana Vișan, reiese că sancțiunile afectau proiecte derulate de CJ Dâmbovița și, respectiv, de primăriile din Târgoviște, Titu și Răcari. Toate proiectele erau finanțate cu fonduri europene, în valoare totală de zeci de milioane de euro.

 

Proiecte sancționate 100%, inaugurate cu ministrul Elena Udrea

Unul dintre cele mai problematice proiecte a fost cel de 5 milioane de euro derulat de Consiliul Județean Dâmbovița în parteneriat cu CJ Prahova. Proiectul a fost sancționat cu o corecție devastatoare de 100%, din cauza criteriilor nelegale de participare la licitație.

Asta însemna că toți banii primiți trebuiau returnați Uniunii Europene, iar cheltuielile - suportate din bugetele locale, adică din buzunarele dâmbovițenilor și prahovenilor. Proiectul se referă la reabilitarea DJ 101G Tătărani-Brazi-Tinosu-Sirna-Habud-Crivățu (24 km în Prahova și 6 km în Dâmbovița), contractul vizat a fost semnat în 23.10.2009, iar inaugurarea s-a făcut cu mare fast propagandistic, în prezența ministrului Dezvoltării - Elena Udrea și a președinților CJ din Dâmbovița - Florin Popescu și Prahova - Mircea Cosma.

Gruparea Florin Popescu - Elena Udrea a băgat sub preșul inaugurărilor festiviste corecțiile de sute de miliarde aplicate proiectelor din fonduri europene, precum cea de 100% pentru parteneriatul CJ Dâmbovița - CJ Prahova



În același document al CpDR au apărut și primele corecții aplicate Consiliului Județean Dâmbovița pentru proiectul de la Parcul Industrial Moreni (5%) și Drumul Sudului (10% + 5%), care au fost urmate și de alte sancțiuni de ordinul zecilor de miliarde.

Si atenție, încă nu se știa despre proiectul de reabilitare a Spitalului Județean de Urgență din Târgoviște care a scăpat „la mustață” de o corecție de 100%, primind însă 4 sancțiuni de 180 miliarde lei vechi! Corecțiile au rămas în grija noii administrații a județului, iar plata lor a fost suportată de Guvernul României din bugetul de stat. Adică din banii tuturor românilor.

 

Corecție de 100% și la Târgoviște

Cel de-al doilea proiect cu o corecție de 100% aplicată de ADR Sud Muntenia a fost „Consolidare, reabilitare, extindere și modernizare Scoala Coresi” din municipiul Târgoviște. Conform documentului de la CpDR, sancțiunea a fost pentru contractul de proiectare, pe motiv că „a fost aplicată procedura de cumpărare directă în loc de cerere de ofertă”.

Tot la Târgoviște au fost aplicate corecții pentru centura municipiului (25%), proiectele de la Grupul ªcolar Industrial „Nicolae Ciorănescu” (25% + 5%), Colegiul „Constantin Carabella” (nespecificat), Liceul Teoretic „Petru Cercel” (25%).

 

Titu și Răcari: inaugurări cu fast propagandistic, corecții la secret

Ghilotina corecțiilor a căzut și peste ora- șele Titu și Răcari, unde auditorii de la ADR Sud Muntenia au sancționat tratamentul inegal și lipsa de transparență în cadrul licitațiilor pentru proiectele europene privind infrastructura școlară. O corecție de 25% a fost aplicată contractului de proiectare pentru reabilitarea școlii Ghergani din orașul Răcari.

În paralel, la Titu erau imputate fondurile europene din contractele de lucrări pentru proiectul de „Modernizare cămine, modernizare sală de festivități și amenajare bază sportivă - Liceul teoretic Iancu C. Vissarion” (5%), respectiv „Extindere Școala generală nr. 1 Titu” (5%). În puternic contrast cu aceste sancțiuni era festivismul cu care se făceau inaugurările acestor proiecte și degajarea cu care, spre exemplu, primarul din Titu - Ilie Dinu și pre- ședintele CJD Florin Popescu, astăzi anchetați amândoi pentru fapte de corupție, vorbeau despre realizările portocalii în administrația publică.

Premierul Victor Ponta, la inaugurarea lucrărilor de reabilitare a Spitalului Județean din Târgoviște: „Am plătit corecțiile, dar cei vinovați trebuie sancționați și banii recuperați la buget”



Premierul României, Victor Ponta, a declarat la Târgoviște că toate corecțiile vor fi imputate prin acțiune în regres a Ministerului Finanțelor Publice. Adică banii returnați Uniunii Europene din bugetul de stat urmează să fie recuperați de Guvernul României de la persoanele găsite vinovate de încălcarea legii.



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Primării acuzate în instanță pentru lipsă de transparență
Fostul director PDL al Electrica, Ioan Folescu, sub control judiciar pentru mită de peste 68 de miliarde lei vechi
Fostul director PDL al Electrica, Ioan Folescu, sub control judiciar pentru mită de peste 68 de miliarde lei vechi
Moșierul PMP din Moroeni - vicepreședinte al Consiliului Județean Ilfov cu susținerea PNL
Camion căzut într-o groapă de pe DN 71
Deputatul Florin Popescu, din nou în colimatorul presei naționale
Primării dâmbovițene, trimise la Parchet
Jaf de peste 1 milion de euro în primării dâmbovițene
Florin Popescu, "tranzacții în stradă" cu morman de euro la cutie
Gruparea Florin Popescu - Ioan Folescu, într-un denunț-bombă la DNA


Editorial

Demiurgul Eminescu

GEORGE COANDĂ


Învăluiți de dulcea mireasmă a teilor în floare, la 15 iunie nu-l comemorăm pe Eminescu, nu, îi cinstim eternitatea. Căci Eminescu este etern precum neamul românesc, tocmai de aceea El trăiește, asemenea unei forțe energetice a acestui neam în însăși esența dăinuitoare, în trecerea veacurilor. Niciodată nu ne vor fi îndeajuns cuvintele, prea sărace pentru a-l... [citește tot...]


Follow artpress_tgv on Twitter






Poșta redacției: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in secțiunea dedicată postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale