Titlul pe care l-am ales nu este unul senzaţionalist, nici pe departe, şi asta pentru că interviul surpriză acordat jurnalistului american Tucker Carlson de actualul ţar Vladimir Velikii (Vladimir cel Mare) te obligă să-l descifrezi în mai multe chei care, fără doar şi poate, pot fi privite şi ca nişte capete de atac/lupă ale unei ogive nucleare. Şi, tocmai de aceea, nu este unul liniştitor. Este teribil de parşiv.

Intervievatul - declarat de Curtea Penală Internaţională de la Haga drept „criminal împotriva umanităţii”, conform deciziei care, de fapt, l-a pus sub urmărire dincolo de fruntariile Federaţiei Ruse - şi-a interpretat cu viclenie şi inteligenţă rolul în spectacolul mediatic al lui Carlson, afişând aerul unui stăpân imperial invincibil, dar care se face a nu înţelege ce are lumea cu el, de ce îl condamnă.

Cu toate că, în câteva momente a cam stat pe gânduri, yankeul nelăsându-i prea mult timp de respiraţie (sunt convins că a fost vorba de o regie a spectacolului). Şi chiar şi în Statele Unite, şi în Europa, mai ales, şi oamenii de rând şi oficialităţi s-au agitat cu grăbire (degeaba) să-l condamne pentru că a avut inspiraţia curajoasă (oare?) de a-l lua la întrebări pe ţar.

Eu zic că rău nu a fost că a făcut-o, având în vedere libertatea democratică la exprimare (freedom of speech), pentru că, astfel, efectul interviului a fost să fie un avertisment nuclear – şi, repet, nu mă joc cu cuvintele – o trezire la realitate, la ce ne aşteaptă, ameninţarea urmaşului lui Ivan cel Groaznic, Petru cel Mare şi Stalin simţindu-se, pentru cine ştie să descifreze printre rânduri, ca o răsuflare a iadului.

Vladimir Velikii, destins, uneori surâzător, s-a avântat şi în lungi explicaţii de natură istorică ca şi cum şi-ar fi căutat argumente… de necombătut. Şi ca să fiu sincer până la capăt, am avut impresia că a fost o tăifăsuire, repet, aranjată cu… bunăvoinţa țarului, care a dorit, să i se ridice, cu dedicare, mingea la fileul de la Kremlin, confecţionat din fake-news-uri bolşevic revanșarde.

(va urma)