Preoţii români sunt batjocoriţi ca şi cum bolşevismul stalinist s-a reîntors din tenebre, bisericile incendiate şi închise – pentru că, chipurile, ar fi cuiburi de spioni de-ai Kremlinului -, tineri luaţi cu arcanul şi trimişi să moară într-un război care nu este al lor, de parcă acest nefericit de Zelenski nu ar vrea altceva decât o purificare etnică. Budapesta, văzându-şi consângenii hăituiţi, i-a îndesat căciula pe cap lui Zelenski: n-o să voteze intrarea în NATO şi UE a Ucrainei.

Bucureştiul n-are nimic de zis. Doarme, bine mersi, în opinci. Nu, el e generos, ucrainenii sunt în război, de ce să le facă viaţa şi mai amară, lasă să-l calce Zelenski pe căpăţână! Are dreptate înţeleptul academician Răzvan Theodorescu atunci când, pe bună dreptate supărat, a îndemnat ca România să-şi arate colţii spre Kiev. Toată compasiunea creştinească pentru poporul ucrainean ucis de un an de zile, dar asta nu scuză Preşedinția, Parlamentul şi Guvernul României de a nu-i bate obrazul lui Zelenski ale cărui apucături îi sfidează şi umilesc pe românii din Maramureşul istoric, din Bucovina de nord şi Basarabia de sud.

Şi de ce, pentru că România are toată îndreptăţirea să nu-şi revendice teritoriile răşluite de I.V. Stalin? Poate că-l va aduce la raţiune pe eroul gonflat Zelenski. Dacă. Dar, se pare că şi la Cotroceni, şi la Palatul Victoria, nu-şi mai aminteşte nimeni că România îşi poate exercita dreptul de veto şi la NATO şi la Bruxelles. Cineva parcă le-ar fi ordonat s-o lase mai uşor cu pianu’ pe scări.