Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



31.01.2023 00:10

Editorial sportiv: Lovitura de la colț


A A

O victorie cât Sfinxul din Bucegi

O victorie cât Sfinxul din Bucegi

După semieșecul cu FC Argeș, când Chindia alunecase pe marginea abisului, din care ieșise cu atâta trudă, a venit victoria cu Petrolul, care a restabilit, momentan, liniștea în sânul echipei. Cum etapele se desfășoară de vineri până luni, clasamentul se „odihnește” doar trei zile pe săptămână. Într-un asemenea moment, fără activitate seismică, găsim Chindia pe locul 10, cu 25 de puncte.

Cele trei „boabe” de aur, culese pe stadionul „Ilie Oană”, în calitate de echipă oaspete, sunt uriașe pentru dâmbovițeni. Artizanul succesului a fost, și de această dată, Toni Petrea. La pauză, când găzarii conduceau cu 1-0, prin golul lui Grozav, din penalty, intuitivul antrenor a efectuat o dublă schimbare, introducându-i pe Cooper și Vorobjovas, în locul lui Dinu și Achmatov. Noii intrați au creat golul egalizator, care a bulversat echipa gazdă.

Și, pentru că un punct ar fi fost prea puțin, curajosul Petrea a săltat hamurile. De această dată, Cooper, autorul golului egalizator, îl servește cu capul pe Popa, care înscrie cu un calm demn de Messi. Cumva, lucrurile au stat invers față de partida cu FC Argeș. Atunci, Chindia ar fi meritat victoria, acum, poate că un egal era mai plauzibil.

Nu contează cum câștigi, este un campionat mai aprig ca niciodată, rocadele se succes etapă de etapă. Uneori se urcă sau se coboară câte 3-4 locuri în clasament, așa cum s-a întâmplat acum cu Chindia. Se prefigurează și o rupere a ierarhiei, între locurile 5 și 6. Ultimul loc pentru grupa campionat, play-off, poate fi ocupat de orice echipă de la locul 13 în sus. Dar, la fel de adevărat este considerat faptul că de la locul 7 în jos, nicio echipă nu se poate considera scăpată de griji.

Acum, după ce Chindia a ieșit din zona emoțiilor, are o mare șansă să urce și mai sus, întrucât întâlnește vineri pe UTA. Eclipsa echipei arădene este vizibilă, dar și periculoasă. Totuși, stăpânirea de sine, pe care Chindia și-a recăpătat-o, ne îndreptățește să sperăm la o nouă victorie. În orice moment, trebuie avut în vedere un lucru foarte important, înjumătățirea punctelor.

Cu cât se acumulează mai mult acum, în sezonul regulat, cu atât jumătatea va fi mai consistentă. Și nu numai atât, ci și programul jocurilor din play-out o să fie mult mai avantajos. Cum am mai spus, Chindia este aproape de forma care a făcut-o invincibilă, după venirea magicianului Toni Petrea. În plus, a scăpat și de „stăpânele” SuperLigii, CFR, Farul, FCSB și Universitatea Craiova. Acum mărșăluiește doar în zona prielnică.

Desigur, pot apărea mereu momente grele, coborâșuri. Important e că există șanse reale ca echipa dâmbovițeană să termine în liniște acest sezon. Și apoi, fără optimism, mai ales când există temei pentru el, nu ar mai avea sens lupta în sine. Succes Chindia, în partida cu UTA!  

 

 

 

Vasile Neagu



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Străjerii, aproape de calificare
Capul lui Ghergu vrea!
Promovarea se decide în ultima etapă
Sportul Lucieni promovează în Liga a 5-a
Roberto Ziduri a câștigat Cupa României INATECH
Gura Șuții a primit trofeul de campioană județeană
Dâmbovițenii merită mai multă atenție
S-a încins și mai tare competiția la Liga a 5-a
Luceafărul Târgoviște a dominat competițiile Juniorilor U9 și U10
Străjerii Răzvad, eliminare dramatică la Juniori U19



Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

Județul Dâmbovița – de la trecutul istoric la perspective în secolul XXI

Unii istorici, dar și alți oameni de cultură, privesc județul Dâmbovița nu numai ca pe unul voievodal, ci și ca pe unul aristocratic în sensul vechimii sale în istoria poporului român și al existenței unor locuri, în frunte cu capitala sa, Târgoviște, care au dăruit vieții culturale și politice nume cu valoare de cariatide la templul eternității românești.

Și acest județ... [citește tot...]


Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Follow artpress_tgv on Twitter






Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale