Meci de... meci, sâmbătă, pe „Eugen Popescu”, cu mult peste nivelul ligii secunde, și chiar peste... jumătate din jocurile primei divizii. Au fost doar trei goluri, toate ale Chindiei, dar n-ar fi surprins pe nimeni un scor rotunjit în jurul cifrelor șase-șapte. De acest ultim spectacol s-au bucurat doar vreo 500 de suporteri, ultimii mohicani, care nu au regretat venirea pe stadion.

Finalul a fost cu aplauze, strigăte frumoase de copii și îmbrățișări cât pentru... la toamnă. Nu știm pe cine s-a supărat galeria aceea compactă de acum două-trei luni (ori aceea din partida cu Steaua, măcar!), că n-a mai rămas decât o mână de oameni, ca într-o stație de autobuz. Supărați, cine știe pe cine, că nu doar Diego Longo e un cui în peretele Chindiei (era să scriu în peretele lui Pepelea), „negrii”, cu lozinca pro... libertate s-au dus... A fost liniște pe stadion, în tribune, dar a fost spectacol pe gazon.

Cel puțin 15 ocazii de gol, vreo 9 ale... oaspeților; s-au produs aplauze ca pe vremea lui Pitaru, s-au relaxat cei 500 de suporteri, de care am amintit, s-au apropiat sentimentele dintre jucători și tribune, s-au descrețit multe frunți încruntate. A fost un meci frumos, repet, cât să le pară rău celor ce au crezut că fotbalul sub Turnul Chindiei a dispărut o dată cu ultima șansă de promovare în SuperLigă.

Păi, dacă ne-am lua după jocul acesta, Chindia ar fi fost sigur promovată. Să lăsăm durerile, să mai privim puțin asupra acestui joc, deloc ușor, și să conchidem. Chindia a meritat victoria, dar 3-0 este un scor imuabil, necondiționat față de cele petrecute pe superbul gazon al Stadionului „Eugen Popescu”. Slatina are o echipă frumoasă, alburie, și dacă... contrastantul Kayondo nu ar fi ratat vreo trei ocazii mari de gol, nu se știe dacă timida pornire a unei minuscule galerii s-ar fi oprit la două-trei scandări anti Longo.

Păi dacă 15-20 de persoane, maximum, înseamnă că formează o galerie, atunci e clar că oamenii de ordine ar fi net superiori. Iar faptul că din cei vreo 200 de membri ai galeriei, au dispărut peste 170, asta denotă că strigătele „Iubim Chindia!...” au fost false. Să venim cu un exemplu: Rapid București este în cădere liberă. Cu toate acestea, ați văzut locuri goale pe „Giulești”? Cât de impactă a rămas galeria aceea alb-vișinie, cât devotament emană! Și a lui Dinamo, iată, poartă echipa spre un baraj, pe care îl poate câștiga.

Despre superba peluză a FCSB-ului, chiar nu ne pricepem să comentăm. Dar lecția de corijență am primit-o acasă, pe „Eugen Popescu”, cu CSA Steaua. Cei 200 de suporteri ai echipei lui Oprița au fost fantastici. Prin urmare, Chindia nu are o galerie organizată, reală, e doar o abureală, o adunătură (vezi, Doamne, pe fracțiuni...!!!). La fel stau lucrurile și cu suporterii. Despre ce devotament vorbim? Am rămas o mână de oameni în tribune, vreo 500, și bătem apa-n piuă că suntem majoritarii ligii secunde. Vrăjeală!

Am gustat, cu toată senzația, o glumă a colegului Costin Mihai: „O să fim mai mulți jurnaliști decât suporteri!”... Și nu eram decât vreo șase! O aluzie pătrunzătoare, ca o săgeată, într-o lume rarefiată, rămasă, totuși, fidelă unui nume, Chindia. Da, și eu lăcrimez pentru acest nume, și eu sufăr și ud foile pe care scriu cu lacrimi.

Câtă ȘTIINȚĂ (se impun majusculele) îi trebuie unui OM, care conduce o echipă de fotbal (de oricare ar fi ea), ca să înțeleagă PATIMA din sufletul unui SUPORTER? Și dacă nu are ȘTIINȚĂ aceasta, la ce se înhamă pentru o asemenea... tracțiune?!? Ne-am bucurat pentru victoria Chindiei cu CSM Slatina. Păstrez „foaia” meciului, cu însemnările de pe ea, pentru mai târziu. Sunt multe fire de despicat, chiar în patru!