❚ Sute de kilograme de lână sunt adunate după care putrezesc sau li se dă foc ❚ „Nimeni nu se mai interesează de lâna noastră”; „Aţi mai văzut cojoc cum era odată? S-au dus vremurile alea! Ori o depozităm, ori o ardem”; „De lână nu se mai interesează nimeni şi mai nou nici de piele” – ne-au declarat câţiva ciobani care spun că nu se mai merită să fii crescător de animale în ziua de azi ❚ Magazinele s-au umplut cu produse de lână din import, în timp ce tonele de lână autohtonă putrezesc la marginea islazurilor

CORVIN DUMITRICĂ

S-au dus de mult vremurile când lâna românească ajungea până în Orient sau peste ocean şi era căutată pentru covoare, pături sau haine! Acum dâmboviţenii cumpără mărfuri de lână din import, iar lâna autohtonă, ca de fiecare dată în ultimii ani, putrezeşte pe islazuri, pentru că ciobanii nu mai au cui să o vândă. Mai mult, pentru fiecare oaie, crescătorii plătesc 5 lei pentru tuns, dar nu mai recuperează nimic.

Crescătorii de oi spun că de aproape 10 ani nu mai reuşesc să vândă nici măcar un kilogram de lână, aceasta fiind arsă sau putrezind la marginea islazului. Oamenii îşi amintesc cum pe vremuri lâna românească era foarte căutată, iar covoarele sau păturile din acest material se vindeau chiar şi în dolari.

􀁺 „Tund 60 de oi pe zi şi lâna o arunc. Nu avem unde să o dăm.Am încercat în toate părţile, dar nu avem unde. Şi nimeni nu se mai interesează de lâna noastră. Îi dăm foc, nu o aruncăm aşa pur şi simplu”. 􀁺 „O strâng, fac stivă şi îi dau foc. De vreo 6 ani nu mai reuşesc să vând nimic. Se vindea bine, se scoteau bani frumuşei. Ooo, câte se făceau, ciorapi, căciuli, pulovăre. Se torcea firul şi ce ie- şea… Dar nici bătrânele nu mai lucrează”.

􀁺 „Ce să facem cu ea? O aruncăm! O spălam, o duceam pe vremuri la darac, nimeni nu o mai vrea. Şi, colac peste pupăză, plătim şi tunsul. Acum nu mai face nimeni nimic. Aţi mai văzut cojoc cum era odată? S-au dus vremurile alea! Ori o depozităm, ori o ardem.” 􀁺 „Dau banii pe tuns şi apoi arunc lâna. Că aşa vrea guvernul, nu ne mai ajută decât cu subvenţiile. De lână nu se mai interesează nimeni şi mai nou nici de piele. La 200 de capete câte am, strângeam în jur de o mie de kilograme de lână, mai scoteam din banii de la tuns. Dar asta e!” Cojoacele, covoarele sau păturile din lână românească au rămas o amintire, iar magazinele s-au umplut cu astfel de astfel de produse din import, în timp ce tonele de lână autohtonă putrezesc la marginea islazurilor.