Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



05.12.2013 08:20

VIDEO :: Corpul de Control al premierului Ponta va investiga afacerea centralelor termice din Târgoviște


A A

Sute de elevi în protest spontan la Primărie: "Vrem căldură!"

Sute de elevi în protest spontan la Primărie:

❚ Tinerii nu au mai suportat să intre de dimineață în sălile de curs înghețate la -6 grade Celsius și afirmă că nu vor mai veni la ore până nu vor avea din nou căldură ❚ Însoțiți de profesori și păziți de jandarmi, aproape 200 de elevi au traversat orașul pentru a protesta în fața Primăriei Târgoviște și a cere urgentarea montării centralei termice în liceu ❚ Reprezentanții tinerilor au discutat cu cei doi viceprimari ai municipiului, însă în mod surprinzător viceprimarul PDL Ciprian Prisăcaru i-a acuzat pe elevi că sunt manipulați ❚ Protestul elevilor târgovișteni a provocat reacții la cel mai înalt nivel: premierul României, Victor Ponta, a anunțat că va trimite Corpul de Control pentru a verifica afacerea centralelor termice din municipiu ❚ Ministrul Educației, Remus Pricopie, a reacționat dur față de situația de la Târgoviște, considerând că este necesar ca afacerea centralelor “să intre imediat în atenția organelor de anchetă”

 

CORVIN DUMITRICÃ


 

Un protest spontan a fost declanșat ieri dimineață la Liceul “I.H. Rădulescu” din Târgoviște. Peste 300 de elevi au refuzat să intre la ore din cauza frigului, tinerii spunând că temperatura în sălile de curs era de -6 grade Celsius. Un grup numeros de elevi a plecat spre Primăria Târgoviște pentru a protesta. Paznicii liceului s-au opus inițiativei elevilor, dar tinerii au avut sprijinul cadrelor didactice, care i-au însoțit până la sediul primăriei.

 

Tinerii au scandat: “Ultima soluție: facem revoluție!”

În fața Primăriei, sub supravegherea jandarmilor, copiii au scandat îndelung: “Vrem căldură! Vrem căldură!”, “Ultima soluție: facem revoluție!”, “Să vină primarul!”. Elevii s-au plâns că pur și simplu nu mai pot să desfășoare cursurile din cauza frigului:

●”Este foarte frig, nu putem să stăm în sălile de curs”

. ●”Nu mi se pare normal să nu avem căldură în licee. Noi am venit să învățăm. Profesorii și dl director nu sunt vinovați, ci autoritățile”.

●”Este foarte frig în sălile de curs, se vede și aburul de la respirație. Mai frig ca afară”.

●”Am ieșit în stradă pentru că muream de frig. Nu puteam să stăm la ore. Nici cu gecile sau mănușile nu ne încălzeam. De dimineață au fost -6 grade la noi în școală. Nu puteam să face orele. Deocamdată facem grevă, pentru că altceva nu avem ce face. Dacă ne bagă căldură, nu mai ieșim în stradă, dacă nu - o să facem grevă până ne dau căldură în școală”.

● “De ce nu ne dau căldură? Asta trebuia rezolvată de mult!”.

● “Nu mai putem! Ne îmbolnăvim!”

● “Ne-au spus că pe 20 decembrie ne dau căldură și că nu e legal ceea ce facem. Dar cine ne aude pe noi?”.

 

Nicolae Stan, directorul Liceului “I.H. Rădulescu”, a declarat:

“Nu este căldură în liceu și un grup de elevi și-a exprimat dorința să meargă la primărie. Am încercat să-i organizez să meargă împreună cu profesorii, dar n-au vrut. Au forțat poarta, deși a fost poliția, nu au reușit să le facă față. Cursurile se desfășoară foarte greu. Până acum elevii au rezistat, dar noaptea trecută a fost foarte geroasă și probabil că n-au mai putut să stea”.

Și profesorii au înțeles revolta elevilor:

“Condițiile sunt foarte, foarte proaste, nu avem căldură. Nu putem să facem învățământ în asemenea condiții. Copiii cer căldură de la noi. Nu avem soluții. Îmi pare rău că am ajuns aici”, a declarat unul dintre dascăli.

 

Elevii, acuzați de viceprimarul PDL Prisăcaru că sunt manipulați

Unii dintre protestatari împreună cu câteva cadre didactice au fost primiți în sala de consiliu de cei doi viceprimari ai municipiului, Ion Țuțuianu și Ciprian Prisăcaru. Primarul Gabriel Boriga nu a stat de vorbă cu protestatarii. În mod surprinzător, viceprimarul Ciprian Prisăcaru mai mult i-a certat pe elevi și pe profesori, spunându-le că sunt manipulați, decât să le spună când vor avea sălile de curs încălzite.

În locul primarului Boriga, viceprimarii Prisăcaru și Țuțuianu au stat de vorbă cu elevii revoltați

Prisăcaru a declarat: “Să nu credeți că dacă ați venit astăzi în acest protest spontan, ne-am adus aminte că nu este căldură. Noi știm acest lucru. Este prioritatea nr. 1 pentru Primăria Târgoviște. Eu nu sunt de acord cu aceste manifestări ca pe stadion. N-aș vrea să mă gândesc că sunteți manipulați sau folosiți în această acțiune. Mi-e greu să cred că toate clasele dintr-un liceu ar fi venit să protesteze dacă n-ar fi fost îndemnate de cineva. (…) Din nefericire, s-a ajuns la această situație, vinovații sunt mai mulți. Este o situație gravă cu care ne confruntăm și pe care promitem s-o rezolvăm foarte curând.”

 

Viceprimarul Ion Țuțuianu a încercat să explice situația:

“Ieri am fost la dvs în liceu, la punctul termic. Noi, primăria, în luna mai am demarat un program de investiții constând în montarea centralelor termice în școli, grădinițe, licee. Există o legislație care are în derulare o anumită etapizare și care cuprinde undeva la 60 de zile în cel mai fericit caz pentru achiziții. A fost demarat în mai, în septembrie au început evaluările, în octombrie s-au făcut achizițiile. Termen de realizare - o lună la fiecare obiectiv în parte. Nu am discutat cu directorul sau directoarea dvs., deși am fost la dvs. în curte de 6-7 ori de când este programul în derulare. Dacă ieri sau azi o delegație venea la noi, v-am fi spus că în cel mai rău caz vineri veți avea căldură. Nici noi nu avem căldură în primărie și nici în instituțiile primăriei nu e. Știm că sunt situații foarte grele, dar vă spun că este posibil ca astăzi sau mâine, pentru că depinde de Distrigaz-ul de la Ploiești să facă recepția, să aveți căldură. Dar prin gestul pe care l-ați făcut probabil că ați creat un precedent, iar colegii dvs., unde nu sunt aceleași soluții ca la dvs., o să creadă «ia uite, dacă ne-am dus la primărie, gata, s-a pornit!». Am discutat cu Inspectoratul Școlar, s-a discutat inclusiv în prezența prefectului, ca de la caz la caz la școlile unde este foarte frig să se ajungă până la suspendarea cursurilor pentru o perioadă. Toate utilajele sunt achiziționate la toate școlile și liceele”.

 

Viceprimarul Prisăcaru s-a adresat copiilor: “Dacă ați fi întrebat ieri (n.n. marți, 4 decembrie), când dl Țuțuianu a fost la dvs., ați fi știut că liceul este cel mai avansat dintre toate pentru rezolvarea acestei pro bleme”.

 

Profesorii au ținut să precizeze că au fost luați prin surprindere de protestul copiilor, că nu este vorba despre nici o manipulare, unii dintre dascăli declarând că erau programate teze și teste. Totodată, despre reacția autorităților, profesorii au declarat că a fost dezamăgitoare și că nu se face altceva decât să se arunce vina de la unii la alții. După aproape două ore, elevii au plecat de la sediul primăriei din Târgoviște, însă au avertizat că nu vor mai intra la ore până când nu vor avea căldură.

 

Premierul Ponta: “E inacceptabil ca școlile să rămână în frig”

Prim-ministrul României, Victor Ponta, a declarat ieri, citat de Agerpres, referitor la situația școlilor din Târgoviște care au rămas fără căldură, că va face tot ceea ce ține de Guvern ca acei elevi să nu stea în frig și i-a transmis primarului Gabriel Boriga că este inacceptabil ca unitățile să rămână în frig din cauza unor neînțelegeri.

“Am vorbit cu ministrul Educației despre situația de la Târgoviște, cu niște școli care au rămas fără căldură. Mi-a spus că primăria a deconectat școlile și că va trimite astăzi o echipă de control acolo. Sper ca primăria să înțeleagă și să reconecteze școlile. Tot ceea ce ține de Guvern, ca acei elevi să nu stea în frig, o să facem, însă fac un apel, o să îl și sun pe primarul de la Târgoviște să se gândească că e vorba de copii și cred că e inacceptabil ca școlile să rămână în frig din cauza unei neînțelegeri între primar și oricine de acolo. (...) Primarul are sprijinul nostru dacă vrea să rezolve problema”, a transmis premierul Ponta de la Palatul Parlamentului.

 

Ministrul Educației: “Cazul ar trebui să intre imediat

în atenția organelor de anchetă”

La rândul său, Ministrul Educației a reacționat dur față de cazul centralelor de la Târgoviște. Remus Pricopie a declarat, citat de Agerpres:

“Situația din Târgoviște, în care 18 unități de învățământ, unde se află 11.000 de copii și 700 de cadre didactice, își desfășoară activitatea în ger, la temperaturi care rareori depășesc 10 grade Celsius, este rezultatul abordării iresponsabile a unui primar care își bate joc de comunitatea care l-a ales. Este un caz nu doar excepțional, ci profund anormal, care ar trebui să intre imediat în atenția organelor de anchetă”, a afirmat Remus Pricopie.

 

 

Ministrul Educației i-a cerut edilului-șef din Târgoviște “să-și facă treaba” și să găsească de urgență soluții pentru ca toate unitățile de învățământ să fie încălzite, iar activitatea didactică să se desfășoare în condiții de siguranță pentru elevi și profesori.

“Despre problemele sistemului de termoficare din oraș se știa de multă vreme, iar Inspectoratul Școlar Dâmbovița a făcut nenumărate demersuri pentru a atrage atenția autorităților locale asupra riscurilor existente. Vorbim nu doar despre desfășurarea în bune condiții a procesului educațional, ci și despre sănătatea copiilor și a profesorilor”, a subliniat ministrul Educației.

 

Proiectul privind achiziționarea centralelor,

adoptat în Consiliul Local încă din iunie 2013

Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița a solicitat suspendarea orelor de curs în cele 17 școli și licee din Târgoviște unde nu s-a finalizat montarea centralelor termice, până când sistemul de încălzire va fi funcțional. Inspectorul școlar general adjunct al IȘJ Dâmbovița, Ovidiu Băsceanu, a declarat pentru Agerpres că Ministerul Educației a fost informat cu privire la această situație și se așteaptă decizia acestuia.

“Avem de la primărie o adresă oficială cu termene. Ce am făcut noi, am informat ministerul cu privire la această situație”, a spus Băsceanu.

Situația dramatică de la Târgoviște este rezultatul intrării în insolvență a Termica SA, societate aflată în subordinea Consiliului Local Târgoviște. Practic, Termica SA nu mai funcționează din luna mai a anului 2013. Anul trecut, propunerea de montare a unor centrale în școli, blocuri ANL și sociale, precum și în unele instituții publice, a fost respinsă în Consiliul Local, din cauza costurilor exorbitante ale proiectului. Consiliul Local Târgoviște a adoptat în luna iunie 2013, însă la costuri mai scăzute, un proiect privind achiziționarea centralelor termice în instituțiile de învățământ preuniversitar.

 

Organizația Județeană a PSD salută decizia premierului

de a trimite Corpul de Control la Târgoviște

comunicat de presă

Organizația Județeană a PSD Dâmbovița este solidară cu cei 11.000 de copii, care îngheață de frig în școlile și liceele târgoviștene și este alături de familiile acestora, îngrijorate de soarta și sănătatea copiilor lor. De asemenea, suntem solidari cu elevii și profesorii Liceului “I.H. Rădulescu” care au protestat în fața Primăriei Târgoviște pentru că nu mai suportă gerul din clase.

 

PSD Dâmbovița este alături și de târgoviștenii care locuiesc în cele 2000 de apartamente rămase fără căldură în această iarnă. Organizația Județeană a PSD salută decizia primului ministru Victor Ponta de a trimite Corpul de Control la Târgoviște, pentru a verifica modul de implementare a proiectului privind montarea de centrale termice în unitățile de învățământ din municipiu.

 

Situația în care s-a ajuns este rezultatul faptului că timp de 5 ani primarul Gabriel Boriga și administrația PDL, prin măsurile pe care le-au luat, sau nu le-au luat, au adus SC Termica în faliment. Administrația Boriga a demonstrat, încă o dată, că este incapabilă. Acum este incapabilă să implementeze un proiect aprobat încă din luna iunie.

 

Rezultatul este catastrofal și dramatic - peste 10.000 de copii tremură de frig în școli, iar în 2.000 de apartamente este la fel ca afară. Sunt jenante încercările deputatului PDL, redistribuit, Florin Popescu de manipulare a opiniei publice prin minciuni și dezinformări, doar din dorința de a transfera responsabilitatea acestei situații către consilierii municipali USL.

 

Responsabilitatea privind implementarea proiectului ce face referire la montarea de centrale termice în unitățile de învățământ din Târgoviște aparține exclusiv primarului Gabriel Boriga. Modul cum înțelege Boriga să rezolve problema rezultă din atitudinea disprețuitoare pe care a avut-o față de protestatari. Gabriel Boriga a refuzat să stea de vorbă cu elevii și profesorii de la Liceul “I.H. Rădulescu”, trimițându- i pe viceprimari la discuții.

Biroul de presă al PSD Dâmbovița

 

 



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Târgoviște, campion național la fonduri UE pe cap de locuitor
Sală polivalentă nouă, în discuția aleșilor locali
Diplomă pentru o găeșteancă de 100 de ani
Alegerile primare europene și dezbaterile Spitzenkandidat în 2024 (II)
Traficant de droguri, arestat preventiv
Programul Zilelor Cetății Târgoviște 2024
Alegerile primare europene și dezbaterile Spitzenkandidat în 2024 (I)
Percheziții din cauza unui pistol neletal
Lucrări de anvelopare pentru 1000 de apartamente
România, amenințată, cu armata... dezarmată


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

Alegerile primare europene și dezbaterile Spitzenkandidat în 2024 (II)

DAN LUCA

În primăvara lui 2024, înainte de alegerile europene din iunie, au fost 3 dezbateri oficiale, clasificate ca Spitzenkandidat.

Orașul Maastricht a fost și de data aceasta locul primei dezbateri Spitzenkandidaten înainte de alegerile pentru Parlamentul European. După 2014 și 2019, ziua de 29 aprilie 2024 a fost aleasă pentru a reuni ofertele... [citește tot...]





Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale