Astăzi vom vorbi cu precădere despre necredința bogatului din Evanghelia din duminica aceasta, întrucât, în zilele noastre, mentalitatea bogatului pare să fi ajuns idealul omului contemporan, deși noi știm că tot ce nu se construiește pe piatra de temelie care este Hristos, prin credința în Învierea Sa, nu are viitor bun, întrucât este sortit năruirii, precum casa bărbatului nechibzuit zidită pe nisip.

Bogatul din Evanghelia de astăzi a fost numit de către Dumnezeu, „nebun”, nu pentru că era bogat, ci din cauza necredinței sale. Mântuitorul a spus în predica de pe munte că „cine va zice: nebunule, vrednic va fi de gheena focului” (Matei 5, 22), dar iată că acest om, vrednic s-a făcut de această numire. Dar nebunia lui nu este o boală trupească, ce se manifestă în vreo disfuncție a sistemului nervos, ci ea este o boală sufletească, deci o adevărată infirmitate. Căci necredința înrobește toate puterile omului, sufletești și trupești. Aceasta deoarece credința este cea care ne structurează propriul sistem al valorilor.

Iată că moartea lipsește de orice sens viața necredinciosului: ce sens are să trăiești dacă vei muri și vei deveni nimic? Tocmai de aceea, necredincioșii încearcă să uite de moarte, să o plaseze undeva într-un viitor foarte îndepărtat, iluzionându-se cu viața veșnică în această lume căzută.

La urmă, parabola se termină prin cuvintele Mântuitorului: „Aşa se întâmplă cu cel ce-şi adună comori sieşi şi nu se îmbogăţeşte în Dumnezeu”. Adică, cel care necredincios fiind, duce o luptă pentru materie ca să stăpânească el cât mai multă, odată ce va veni moartea care îl separă de materie, adică de tot ce a adunat el, nu va mai rămâne cu nimic. De aceea, moartea creștinilor adevărați este bună și fericită, ei așteptând-o ca pe o naștere în adevărata viață, în patria de sus în care și-au strâns bogățiile prin milostenii.

Pr. Iancu Ștefan Călin, Parohia „Gheboieni”, com. Tătărani, Protoieria Târgoviște Nord