Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



06.10.2015 00:17

Dacă Parlamentul nu va adopta până pe 15 octombrie Legea salarizării unitare, așa cum li s-a promis…


A A

Sindicatele bugetarilor amenință cu proteste

Sindicatele bugetarilor amenință cu proteste
Prin negocierile purtate în luna septembrie, sindicaliștii au convenit o serie de măsuri care să conducă la rezolvarea problemelor salariaților din sistem

❚ Pentru că la negocierile din 17 și 18 septembrie a.c. s-au obținut drepturi importante pentru salariații din administrația publică locală, s-a decis acordarea răgazului ca parlamentarii să aprobe legea mult așteptată în sistem ❚ Cum conflictul de muncă a fost anunțat cu mult timp înainte de negocieri, viceliderul Sindicatului Național al Funcționarilor Publici, Emil Pleșa, susține că nu e exclus să se recurgă la acesta, dacă puterea nu-și va respecta promisiunea privind Legea salarizării unitare

VIRGIL VOINESCU


Sindicatele din administrația publică locală dâmbovițeană, afiliate Sindicatului Național al Funcționarilor Publici (SNFP), precum și Sindicatului „Forța legii”, sunt pregătite pentru a declanșa conflictul pe drepturi salariale. Viceliderul Sindicatului Independent al Funcționarilor Publici CAS Administrație Publică Dâmbovița, Emil Pleșa, a spus că măsura de a repune pe tapet o acțiune sindicală de protest ar fi posibilă numai dacă partea guvernamentală nu ar respecta termenul de 15 octombrie a.c., stabilit de comun acord cu sindicatele, ca dată pentru a se aproba în Parlament Legea unitară de salarizare în sistemul bugetar.

„Conflictul de muncă este pregătit încă înainte de negocierile ce s-au purtat între reprezentanții sindicali și cei ai Guvernului în zilele de 17 și 18 septembrie. S-a renunțat însă la el, condiționat de respectarea înțelegerii”, ne-a declarat viceliderul sindical. Acțiunea sindicală este anunțată și este și cunoscută de partea guvernamentală chiar dinainte de dialogul dintre sindicate și ministrul Muncii, Rovana Plumb, din zilele de 17 și 18 septembrie. „După negocieri s-a decis să așteptăm până pe data de 15 octombrie aprobarea Legii unitare de salarizare, iar de la 1 decembrie să intre în vigoare. Este un termen negociat care sperăm că va fi respectat”, a susținut Emil Pleșa.

 

Drepturi negociate de sindicate

Prin negocierile purtate în luna septembrie, sindicali știi au convenit o serie de măsuri care să conducă la rezolvarea problemelor salariaților din sistem.

Astfel, s-a obținut eliminarea limitei de 30% a sporului pe persoană, o creștere a fondului de premiere de la 2% la 5%, o creștere a salariilor cu 20% aplicabilă de la 1 decembrie a.c. la salariul de 1300 lei.

„Foarte important este că ierarhizarea salarizării va pleca de la 1300 lei, nu de la 1200 lei cât va fi salariul minim pe economie de la 1 ianuarie 2016”, a mai spus Emil Pleșa.

Dacă nu se va aproba Legea salarizării unitare, sindicatele bugetarilor anunță că va fi redeschis conflictul de muncă.



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

România de peste Prut în cătarea criminală a Kremlinului (I)
Peste 1500 de elevi au plantat pomișori la Târgoviște
Muzeul „Casa Romanței” a omagiat Cartea
Marian Tănase, noul subprefect al județului Dâmbovița
,,Anul acesta mielușelul nu prea va mai fi pe mesele oamenilor’’
Muzeul "Casa Romanței" a omagiat Cartea
Șoșocismul de mahala
Constituirea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „TURISM ÎN BUCEGI”
Gabriel Purcaru și-a depus candidatura pentru funcția de primar al municipiului Moreni
Lipsa de medici, „rană deschisă” la Ambulanță


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

România de peste Prut în cătarea criminală a Kremlinului (I)

Pe măsură ce alegerile prezidențiale din România de peste Prut/Republica Moldova se apropie, Kremlinul putinist n-o slăbește din cătarea lui criminală. Printre armele pe care deja le-a pus în bătaie sunt și politicienii românofobi, unii dintre aceștia de neam românesc (!?), și politruci ruși de la Tiraspol, și găgăuzii delicatetei bașcane Evghenia Guțul cu sufletul tot dăruit țarului Putin și cu un kalașnikov pitit sub fustă. Este... [citește tot...]






Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale