VASILE NEAGU

Se spune că Dumnezeu nu prea iubeşte sporturile competiţionale. De ce? Pentru că, aţi văzut, toţi sportivii, înainte de începerea meciului sau întrecerii, îşi fac cruce (sau alte semne exotice, depinde de pe ce meleaguri sunt şi ce opţiune religioasă au) şi se roagă chiar şi cu psalmio. Şi El cui să-i ajute dacă cinev a trebuie să piardă? În unele sporturi mai merge şi cu egaluri şi atunci e mai simplu. Dacă ar fi să judece după criteriul că cel mai bun trebuie să învingă, ar însemna să anuleze crucile şi rugăciunile învinşilor!... şi chiar versetul din scriptură „Dumnezeu îl ajută pe cel slab”. Încurcată treabă! Până la urmă sar putea că Scaraoţchi să decidă rezultatul. Cum? Simplu, cine s-a închinat mai mult să piadă! Şi cam aşa e. Păi la cât s-a închinat mai mult să piardă! Şi cam aşa e. Păi la cât s-a închinat Nistor nu era normal că Dinamo să ajungă pe loc de baraj? Vă mai amintiţi de Iordînescu cum pupa icoanele? Avea o întreagă catapeteasmă prin buzunare. Dar România n-a ieşit din grupă la Euro 2016. A fost tot coada lui Satan. De data asta, Cel de Sus o să-i ajute pe jucătorii Chindiei să promoveze. El te încearcă să vadă dacă îL părăseşte. Şi, cu tot barajul pierdut, târgoviştenii au rămas cu credinţa întreagă. Important este să-i ţină şi picioarele că Dumnezeu îţi dă... ocazii, dar nu-ţi băga în... plasă (că nu mai există traistă)... mingea! Şi chiar de-or face scurtă la mâini din cauza crucilor, nu-i nimic, nu sunt handbaliştii să-i afecteze. Un aut nu e mare lucru, mai ales că foloseşti ambele mâini. Un fotbalist din Occident s-a hotărât să meargă la Vatican să modifice ceva greşit din „Tatăl Nostru”. Mai precis, următorul pasaj: „... şi nu ne duce pe noi în ispită”. Adică, cum – zice el – Dumnezeu ne duce în ispită? Satan e ispita. Ce eroare, şi de două mii de ani nu s-a gândit nimeni să o corecteze! ăsta seamănă cu un fault grosolan la adresa celei mai cunoscute rugăciuni uzitată de toată suflarea sportivilor de pe Mapamond. Probabil că treaba asta se va rezolva astfel: „... şi nu ne lăsa pe noi în ispită”. Treabă complicată, pentru sportivi şi cu cele 10 porunci. Se ştie că u9n atlet, care fura mereu startul, a tăiat la jumătate cifra şapte, vrând să elimine această poruncă. Nu a reuşit, în schimb ne obligă şi pe noi să o tăiem şi ştie el de ce!... Până la urmă şi decalogul acesta este prea exagerat, prea multe reguli, de fapt interdicţii, pentru nişte pământeni. Nici regulamentul fotbalului nu este atât de înverşunat. Arbitrul, care este dumnezeul meciului, pedepseşte doar cu nişte culori (una chiar stridentă) asemenea codurilor meteorologice. Şi atât, nu-ţi ia viaţa. Apropo de culori. Se vorbeşte că s-ar inventa şi cartonaşul verde (tot după meteo). Acesta ar urma să fie primit de jucătorii care până la sfârşitul meciului nu au comis nicio infracţiune. Şi ce avantaj ar avea, vă veţi întreba? Ar avea, şi încă unul mare. Banii care se încasează de la cei care au primit galbene şi roşii se transferă în punga lor. Şi chiestea asta este tpt după scriptură. Ştiţi, „dă-i Cezarului ce-i aparţine”. Chiar şi eliminările, venite după două galbene, sunt tot inspitaţii biblice. Vreo zece psalmi stau mărturie. În concluzie, rugăciunile de la marginea gazonului sunt cele mai bine văzute de Cel de Sus pentru că suprafaţa de joc seamănă cu o părticică din rai (excludem... sinteticele!). Lipsesc florile prezente în tablourile biblice, dar s-ar putea ca cele să nu existe nici acolo... Şi pentru că Satan umblă în negru, fosta culoare a echipamentului arbitrilor (de aceea unii le ziceau... diavoli). Se încearcă – mai nou – alte culori mai sfinte, pentru ca ambianţa de pe stadioane să fie cât mai aproape de sacralitate. Nu ştim dacă Domnul aţipeşte şi El din când în când. Un psalm ne spune că este posibil ca nu întotdeauna rugăciunile fotbaliţtilor să fie văzute. Iată dovada: Psalmul 9 cu 19 spune „Scoală-Te, Doamne, ca să nu biruie omul...” Atunci cine? Să fie efortul... crucii de prisos?