Nu putem urma pe Iisus Hristos dacă suntem împovărați de grija propriilor bogății. Suntem dispuși să ne sacrificăm propria viață, timpul acesta destul de limitat, pentru a acumula sau a moșteni diverse avuții. Suntem convinși că ne vom fi eliberat, la un moment dat, de acest impuls nelimitat de a acumula.

Înfricoșați de grija zilei de mâine, uităm să trăim clipa prezentă, singura care există cu adevărat, pentru că nimeni nu oferă garanția vreunui viitor mai apropiat sau mai îndepărtat. Creștinii au fost avertizați de la bun început de iminența propriului sfârșit sau al lumii. În pofida acestor lucruri, un oarecare dregător bogat și-a pus problema moștenirii vieții veșnice, adică a eliberării de frica morții, a finalului.

Dregătorul se întristează când aude ce îi mai lipsește pentru a-L urma pe Hristos. A-și vinde totul și a împărți la săraci este imposibil. Nu ar mai fi el. S-ar pierde în mulțime și poziția lui socială, dobândită în virtutea situației lui materiale, ar deveni irelevantă. Nu ar mai ști cine este și încotro se îndreaptă. Mesajul acesta radical al Celui de care se apropiase pentru o clipă îl dezamăgește. Constată că banii lui nu au nicio valoare în ochii Celui care a creat totul.

În fapt, renunțarea la averi însemna eliberarea de griji. Și-ar fi găsit Calea, Adevărul și Viața (Ioan 14, 6). Ar fi găsit sensul împlinirii poruncilor. S-ar fi îmbrăcat “cu milostivirile îndurării, cu bunătate, cu smerenie, cu blândețe, cu îndelungă-răbdare, îngăduindu-vă unii pe alții și iertând unii altora”(Coloseni 3, 12). Toate ar fi devenit posibile acumulând pace, iertare și milă, îmbogățindu-se în Dumnezeu. Ar fi simțit suflarea de Viață a lui Dumnezeu redevenind Om, adică ființă vie.

Pr. prof. Alin Marian Pleșa, Parohia Gura Ocniței