Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



06.12.2016 00:25

Inaugurată ieri și construită cu fonduri europene,


A A

În Dâmbovița, la Moreni: cea mai modernă stație de epurare din țară

În Dâmbovița, la Moreni: cea mai modernă stație de epurare din țară
Panglica inaugurală a fost tăiată de președintele CJD, Adrian Țuțuianu, primarul municipiului Moreni, Constantin Dinu, directorul CATD, Adrian Dumitru și vicepreședintele CJD, Alexandru Oprea

❚ Proiectul s-a aflat la un pas de compromitere, dar a fost salvat, s-a lucrat în ritm susținut, astfel că ieri s-a tăiat panglica inaugurală, finalizându-se astfel Contractul de Lucrări Nr. 4, parte integrantă a proiectului european care privește reabilitarea infrastructurii de apă și apă uzată din județul Dâmbovița ❚ S-au reabilitat rezervoarele de la Bana, s-a reabilitat stația de clorinare de la Moreni (care are o capacitate de 80 de litri pe secundă), s-a reabilitat și extins stația de epurare care deservește populația municipiului Moreni de peste 25.000 de locuitori ❚ Întreaga activitate de la stația de epurare din Moreni este automatizată, pe lângă o tratare mecanică și una biologică, există o linie de tratare a nămolului și o linie de biogaz cu cogenerare de energie electrică ❚ Despre „istoria” plină a probleme a proiectului și despre cum a fost salvat au vorbit ieri președintele CJD – Adrian Țuțuianu și directorul Companiei de Apă, Adrian Dumitru

ANA MARIA POPESCU

 


 

Începând de ieri, municipiul Moreni are cea mai modernă stație de epurare construită în județ și în țară cu fonduri europene! După ce a întâmpinat multiple probleme și s-a aflat multă vreme sub riscul neimplementării, din cauza faptului că firma spaniolă care a câștigat inițial contractul de execuție a intrat în insolvență și mai apoi în faliment, în sfârșit, a fost finalizat Contractul de Lucrări Nr. 4 „Reabilitarea și extinderea rezervoarelor Bana și a stației de epurare Moreni”. Contractul este parte integrantă a proiectului european care privește reabilitarea infrastructurii de apă și apă uzată din județul Dâmbovița derulat de Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița (CATD). Povestea acestei investiții este lungă și plină de probleme, primul contract de execuție a lucrărilor a fost semnat în anul 2012, numai că firma constructoare de origine spaniolă nu s-a ținut de treabă, timp de mai bine de doi ani nu a lucrat mai nimic, iar mai apoi a intrat în faliment și investiția a rămas practic în aer. Managementul proiectul a fost preluat ulterior de unul dintre asociații firmei din Spania, SC CONFORT Dâmbovița, care depășit total de situație a subcontractat lucrările societății MOTRIS COMPANY SRL. Această societate s-a dovedit serioasă, a reușit să finalizeze lucrările la stația de epurare în puțin peste un an și să aducă investiția - care o valoare de 33.447.269 (fără TVA) - la momentul inaugural. În cadrul proiectului s-au reabilitat rezervoarele de la Bana, s-a reabilitat stația de clorinare de la Moreni (care are o capacitate de 80 de litri pe secundă), s-a reabilitat și extins stația de epurare care deservește populația municipiului Moreni de peste 25.000 de locuitori. Autoritățile locale susțin că noua stație de epurare este una dintre cele mai moderne din țară. Panglică inaugurală a fost tăiată de președintele CJD, Adrian Țuțuianu, primarul municipiului Moreni, Constantin Dinu, directorul CATD, Adrian Dumitru, vicepreședintele CJD, Alexandru Oprea și reprezentantul SC MOTRIS COMPANY SRL.

„Istoria” unei investiții începută în 2012

„Este un moment important din viața orașului Moreni, inaugurarea stației de epurare, obiectiv realizat în cadrul Contractului de Lucrări 4, ce face parte ca și componentă din contractul de finanțare 102.154/29.07.2010, «Reabilitarea și extinderea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Dâmbovița», contract finanțat din fonduri de coeziune în cadrul POS Mediu și implementat de către Compania de Apă Târgoviște-Dâmbovița. Contractul de lucrări a fost semnat în urma unei proceduri de achiziție publică, prin licitație deschisă, în anul 2012 și a fost atribuit asocierii CONTRAT INGINIERIA Y OBRAS - lider de asociere, FACE ESTUDOS Y PROJECTOS și SC CONFORT Dâmbovița SRL. Contractul a avut inițial o perioadă de execuție a lucrărilor de 21 de luni și o perioadă de notificare a defectelor de până la maxim 24 de luni. Ordinul de începere a lucrărilor a fost dat de către anteprenor în data de 9 iulie 2012. În anul 2014, din cauza intrării în insolvență și ulterior în faliment a liderului inițial din asociere, firma spaniolă CONTRAT INGINIERIA Y OBRAS, managementul contractului a fost preluat de unul din asociați, respectiv de firma SC CONFORT Dâmbovița SRL. Lucrările au fost integral subcontractate și cesionate de către aceasta firmei SC MOTRIS COMPANY SRL, actualul constructor, căruia îi mulțumim pentru efortul susținut în ceea ce privește încadrarea în termenele asumate și finalizarea cu succes a acestei investiții de importanță majoră pentru toți locuitorii municipiului Moreni. (...) Vreau să-i mulțumesc președintelui Consiliului Județean Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, pentru implicare, fără ajutorul conducerii CJD nu cred că puteam să ajungem la această zi. Mulțumesc de asemenea fostului director general al Companiei de Apă, Alexandru Oprea, care a deblocat lucrurile în decembrie 2015 și nu în ultimul rând vreau să mulțumesc constructorului. Le urez locuitorilor să se bucure de această investiție de amploare”, a declarat directorul Companiei de Apă, Adrian Dumitru.

„Urmează probele tehnologice și perioada de notificare a defectelor”

„Este un lucru cu totul deosebit ca astăzi (n.n. ieri) să facem un cadou de Sfântul Nicolae și de Anul Nou locuitorilor orașului Moreni. S-a finalizat o investiție importantă, nu s-a finalizat contractul de finanțare, pentru că urmează probele tehnologice și perioada de notificare a defectelor, dar este foarte important faptul că suntem în grafic cu tot ceea ce a însemnat cele 10 contracte încheiate de Compania de Apă din Târgoviște pentru modernizarea sistemelor de alimentare cu apă și a stațiilor de epurare din orașele județului Dâmbovița. Suma investită aici este foarte mare, 8 milioane de euro plus TVA, o sumă pe care Primăria Moreni nu ar fi putut niciodată să o acopere din veniturile proprii. Cred că trebuie să-i felicităm pe toți cei care s-au implicat în acest proiect și cred că am luat cu toții o decizie înțeleaptă în anul 2015, când am decis fazarea acestor lucrări și am căutat soluții ca lucrările să fie finalizate în termenul cel mai scurt. Sunt bucuros că lucrările s-au finalizat în 2016, pentru că vom avea ocazia să facem mai mult pe Programul Operațional Infrastructură Mare pentru alte localități care se află în suferință. Fac apel și la Primăria de la Moreni și la Compania de Apă să avem în vedere două lucruri extrem de importante... Datoria Companiei de Apă este să asigure servicii de calitate la prețuri rezonabile pentru toți locuitorii, este prima datorie și rugămintea este să înțeleagă acest lucru exact așa cum o spun și cum o prevede legea. În al doilea rând, este importantă colaborarea autorității administrației publice locale, primar, Consiliu Local cu Compania de Apă pentru conectarea cât mai multor cetățeni la sistemul public centralizat de apă și canal. Fără să facem lucrul acesta și să trecem pe instalațiile noi care au fost realizate și în baza altor două contracte, fără să facem conectarea la rețele, investițiile sunt făcute degeaba, pentru că nu ne realizăm nici obiectivul de a amortiza investițiile acestea, nu ne realizăm nici obiectivul de a oferi servicii de calitate și nici obiectivul la fel de important de protecție a mediului. Lucrul acesta este extrem de important, în condițiile în care suntem nemulțumiți de modul în care s-a efectuat în anul 2016 operațiunea de branșare a consumatorilor, a fost un număr mic de branșări în raport cu ceea ce ar trebui să facă Compania de Apă. Am pregătit prin ADI Apă aplicația de finanțare pe POIM pentru 53 de localități din Dâmbovița, iar Moreni este parte a acestui program, pentru că avem nevoie de extinderea rețelelor în Cartierul Țuicani, unde din păcate s-a făcut o licitație, dar constructorul desemnat în urma acestor proceduri nu a fost în stare să ducă contractul până la capăt. Marcăm astăzi (n.n. ieri) finalul unui contract care era compromis... Să fie într-un ceas bun și anul viitor să inaugurăm investiția de la Țuicani, asta ne dorim cu toții”, a declarat președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Adrian Țuțuianu.

„Facem această stație cadou locuitorilor municipiului Moreni”

„Am reușit să extindem și să reabilităm rețeaua de apă și canalizare, iar dacă reușim să terminăm lucrările și în Cartierul Țuicani, Moreni va avea rețea de apă publică pe 100% din întinderea locuibilă a localității, iar 95% din gospodării vor putea fi racordate la rețeaua de canalizare. La stația de epurare s-au început lucrările în decembrie 2012, s-a lucrat 21 luni, au urmat 40 de luni de inactivitate, iar în septembrie 2015 a venit constructorul român, din Bacău, și a făcut posibil să avem această stație de epurare. Practic este o stație de epurare dimensionată pentru o populație a municipiului Moreni de 25.000 locuitori, dar capacitatea ei poate fi mărită pentru o populație de până la 50.000 de locuitori, deci probabil că zeci de ani municipiul Moreni își va epura apele uzate. Întreaga activitate de la stația de epurare din Moreni este automatizată, totul se lucrează pe calculator, este o stație unde, pe lângă o tratare mecanică și una biologică, există și o linie de tratare a nămolului, o linie de biogaz cu cogenerare de energie electrică, se va produce energie electrică, este una dintre cele mai moderne stații de epurare care s-a construit până acum în județul Dâmbovița și cred că și în țară. Facem această stație cadou locuitorilor municipiului Moreni, să o stăpânim sănătoși cu toții...”, a declarat primarul municipiului Moreni, Constantin Dinu.



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

România de peste Prut în cătarea criminală a Kremlinului (II)
Nou record de călători pentru transportul public local
România de peste Prut în cătarea criminală a Kremlinului (I)
Peste 1500 de elevi au plantat pomișori la Târgoviște
Muzeul „Casa Romanței” a omagiat Cartea
Marian Tănase, noul subprefect al județului Dâmbovița
,,Anul acesta mielușelul nu prea va mai fi pe mesele oamenilor’’
Muzeul "Casa Romanței" a omagiat Cartea
Șoșocismul de mahala
Constituirea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „TURISM ÎN BUCEGI”


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

România de peste Prut în cătarea criminală a Kremlinului (II)

Apropo de găștile mafiotge proruse. Duminică, acestea, plus bașcana (guvernatoarea bolșevic-secesionistă de la Comrat), reunite în alianța politică prorusă „Pobeda” („victoria”) și-au anunțat – amenințare asemenea unui ultimatum – intrarea în cursa electorală împotriva Maiei Sandu și a partidelor proeuropene, în caz de… „pobeda” („victorie”) oferind pe tavă lui Putin... [citește tot...]






Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale