*La această formație au activat și doi frați gemeni, originari din Târgoviște, Eugen și Emin Ibrahim

VASILE NEAGU

A fost odată o insulă care aparținea teritoriului românesc și care număra vreo 600 de suflete, altfel spus, cam 170 de familii. Acest „dâmb verde” era încadrat de apele Dunării, pe locul unde azi se află barajul de la Porțile de Fier. Legenda spune că „o fată frumoasă, Cerna, se întâlnea cu spumosul Istru și împreună formau un rotocol de ape...”. În mijlocul vârtejului, contrasta cu albastrul pur al „îndrăgostiților”, verdele viu al Adda-Kaleh-ului, „Insula Fericirii”. Peisaj de vis, oază a frumuseții, căreia grecii i-au spus Erythia și s-au luptat mult pentru ea, palma aceasta de pământ a creat și alte legende. Pe tărâmul acesta de basm existau câteva făbricuțe, o stradă principală și câteva auxiliare, zeci de case frumoase, aliniate și... un teren de fotbal. Adda-Kaleh a fost sub mai multe stăpâniri, în funcție de imperiile vremilor, dar ultima perioadă a existenței sale a fost teritoriu românesc... mai mult turistic! Putea oare să lipsească „sportul rege” din preocupările acestei populații de origine turcească? Cu cine jucau acești tineri izolați în mijlocul Dunării, vă veți întreba? Iată răspunsul...

Deplasările se făceau cu bacul

Între anii 1950-1954 echipa de fotbal Adda-Kaleh-ului a activat în campionatul regional Turnu Severin. Deplasările de pe insulă spre „centru”, de care aparținea, și înapoi, se făceau cu bacul. Echipele din țară aveau o mare curiozitate pentru insulă și, de obicei, veneau cu o zi înainte de meci. Curios este faptul că echipa insulei nu a avut niciodată un nume, românii i-au spus „Turcoaia” și așa era... notificată. În plus, nu avea nici antrenor, căpitanul de echipă ocupând toate funcțiile de conducere. Și acum intervine senzaționalul. La această formație au activat și doi frați gemeni, originari din Târgoviște. Aflându-se sub însemnul serviciului militar, la grăniceri (insula avea un statut de pază militar românesc, desigur), frații Ibrahim (numele), Eugen și Emin, fiii unui comerciant turc stabilit aici la Târgoviște și căsătorit cu o târgovișteancă, au intrat rapid în grațiile căpitanului de echipă, fiind titularizați în echipa Adda-Kaleh.

Târgoviștenii au rămas pe insulă

Lotul era format numai din turci și-i cuprindea, printre alții, pe Ianz, Omer, Fuel, Erol, Osman, Fezli, Sihan, Ahmet, Lali, Sachir și frații Ibrahim din Târgoviște. Terenul, destul de nivelat, se afla în colțul de est al insulei, lângă uriașa cetate. Pe el au fost învinse echipe precum Locomotiva Orșova, „Energia” Craiova, Gorjul Târgu Jiu, Lugoj, Calafat, Roșiorii de Vede. Golgheterul echipei a fost Eugen Ibrahim. Târgovișteanul juca vârf de atac, iar fratele Emin era mijlocaș. Fetele care lucrau la cele două fabrici de pe insulă, una de țigarete, cealaltă de confecții, le făceau galerie târgoviștenilor, pentru că erau mai... simpatici decât ceilalți colegi de echipă. Toate aceste minuni, de la industrie, până la fotbal, se întindeau doar pe o suprafață de 1500 X 1000 m! După terminarea stagiului militar, târgoviștenii noștri au rămas pe insulă, unde au mai jucat încă patru sezoane. Din dragoste pentru... pasiunea fiilor lor, părinții au cedat afacerile din Târgoviște (care oricum s-ar fi evaporat sub sistemul comunist) și s-au mutat pe Adda-Kaleh.

Insula inundată

După moartea părinților și strămutarea insulei la Orșova (casele, chiar și moscheea, au fost demolate bucată cu bucată și refăcute pe malul Dunării, insula fiind inundată de lacul de acumulare format de fluviu), Eugen și Emin au ajuns în Turcia. S-au angajat la o firmă de transport internațional care, printre altele, transporta becuri de la Romlux Târgoviște (păi... sângele apă nu se face!) în Occident. Aici, în fostul lor oraș al copilăriei, i-am cunoscut. Vorbeau perfect românește și povesteau cum a fost inundată „Insula Fericirii”, cum și păsările se mai învârteau pe deasupra ei, până când Dunărea a înghițit-o. Astăzi, Erythia, insula cetate, stăpânită pe rând de greci, turci și români, suportă plapuma grea a fluviului. Stâlpii porților de fotbal, marcați cu negru la rădăcini, au rămas, în mod sigur, în pământul în care au fost înfipți, acum mai bine de 70 de ani. Eugen și Emin au, cred, peste 88 de ani, dacă mai trăiesc.