„Pohta ce-am pohtit”, s-a cam năruit. Această celebră expresie, pornită din capul ilustru eternizat la Mânăstirea Dealu, are reflexie doar atunci când pohta aparține unor oameni puternici, stăpâni pe situație, indiferent în ce domeniu de activitate se raportează. În sport, ca și în luptă, ea capătă valențe sinonime sacrificiului. Așa am crezut că se va întâmpla duminică la prânz, pe stadionul „Eugen Popescu”, în partida Chindia – Concordia Chiajna, că sacrificiul jucătorilor târgovișteni, cât este el de superior ca dăruire, se va concretiza într-o victorie.

Nu s-a întâmplat, pentru că mediocritatea valorică a lotului Chindiei nu permite autodepășiri. Și nici inspirația (mai degrabă... nimereala!) lui Diego Longo nu avea cum să-l mai țină, ca în „orezăria” de la Tunari, când înlocuiești jucătorii cu gleznă de fotbalist, cu cei dispuși maratonului, fie ei chiar internaționali pe meleagul învecinat. Nici sprijinul divin din minutul 48, autogolul lui Dumbravă, și nici penalty-ul din minutul 71, ratat de Moldoveanu sau apărat magistral de Oncescu, nu au putut aduce cele trei puncte de aur în dreptul Chindiei.

Motivul? Același, pe care îl știm de multă vreme, lipsa de concentrare a jucătorilor din apărare, pe final de meci. Era minutul 88, când fostul atacant al Rapidului, Adrian Bălan, l-a pironit pe Cornel Dinu și a amuțit tribunele. Atât am fost în play-off, 40 de minute! Și, astfel, „pohta ce-am pohtit” s-a cam năruit. Înghețăm, până la sfârșitul lunii februarie, pe locul 11, cu 21 puncte și cu -3 în clasamentul adevărului.

Dar, pentru cei care știu ce s-a întâmplat la Chindia Târgoviște în aceste 15 etape, locul acesta nu surprinde pe nimeni. Nestabilitatea a fost, sub Turn, la ea acasă, atât la nivelul lotului și al antrenorilor, cât și la conducerea asociației. De la prima promovare a Târgoviștei în prima divizie, cum era atunci în 1961, pe vremea Metalului, și traversând toate perioadele CS-ului și „Micului Ajax”, o asemenea degringoladă nu s-a mai produs niciodată în Cetate.