Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



13.06.2017 00:21

Inițiată de de Asociația OvidiuRo și beneficiind de sprijinul autorităților locale și județene,


A A

Caravana "Poftă de carte", în 12 localități dâmbovițene

Caravana

❚ Peste 440 de copii de vârstă preșcolară din Dâmbovița au participat la sesiunile de citit interactive, alături de 365 de părinți, care s-au implicat în program

ANA MARIA POPESCU

 


 

Caravana „Poftă de carte”, inițiată de Asociația OvidiuRo, a ajuns și în județul Dâmbovița! Peste 440 de copii de vârstă preșcolară din localitățile: Vlădeni, Poiana, Ciocănești, Iedera, Cornățelu, Gura Ocniței, Sălcioara, Șelaru, Niculești, Voinești, Odobești și Vișina au participat la sesiunile de citit interactiv, din cărți uriașe, și au primit câte un volum ilustrat după lecția „Degustare” care le-a fost „predată” în grădinițe, „la pachet” cu legume și fructe proaspete, materiale educaționale și produse de igienă. Copiilor li s-au alăturat și 365 de părinți, care s-au implicat în program și, în perioada martie-iunie, au luat parte la orele de la grădiniță și le-au citit povești micuților. Cele 12 comunități au fost selectate cu sprijinul autorităților locale și județene, pe baza statisticilor disponibile referitoare la mărimea populației preșcolare, rata de marginalizare și gradul de cuprindere a copiilor defavorizați în învățământul preșcolar. Ieri, Sala Unirii a Consiliului Județean Dâmbovița a găzduit întâlnirea de lucru organizată de Asociația OvidiuRO, în cadrul Caravanei „Poftă de carte”, proiect al cărui obiectiv este cititului în rândul copiilor defavorizați și al părinților lor, precum și încurajarea unei alimentații sănătoase. Proiectul este de fapt o continuare a caravanei de vară „Fiecare copil în grădiniță”, în cadrul căreia Asociația OvidiuRO a ajuns în 15 județe selectate pe baza gradului de sărăcie și a numărului mare de copii aflați în situație de risc. În cadrul întâlnirii de ieri, președintele forului administrativ județean a reliefat importanța misiunii Asociației OvidiuRO în sfera activităților educaționale, mulțumindu-le pentru colaborare și sprijin atât reprezentanților acesteia, cât și instituțiilor și unităților administrativ- teritoriale implicate în susținerea proiectului.

„Eu sper ca aceste activități să continue. Indiferent că vorbim de Românești, de Potlogi, de Cojasca, de Iedera sau de alte localități, eu cred că a fost benefic ca respectivii prichindei să primească acele rechizite, să vină la grădiniță, să-i încurajăm să facă acest lucru. Cred că a investi în educație, în sănătate, sunt priorități ale Consiliului Județean Dâmbovița, ale mele ca președinte al Consiliului Județean și nu voi ezita să fac acest lucru de fiecare dată. Avem mai multe proiecte în derulare, am sprijinit pe programele Consiliului Județean, pe acele finanțări nerambursabile și suntem alături în astfel de proiecte derulate în Dâmbovița. Sunt multe localități dâmbovițene în care Caravana «Poftă de carte» ar putea schimba perspective, mentalități și poate chiar viitorul multora dintre copiii preșcolari. Promovând cititul și încurajând o alimentație cât mai sănătoasă, acțiunea nu face decât să mărească orizontul de cunoaștere atât pentru cei mici, cât și pentru propriii lor părinți și să le ofere, astfel, șanse: șansa unei vieți mai bogate în cunoaștere, șansa de a ști mai multe, șansa de a fi mai bun, șansa de a avea o viață sănătoasă și șansa de reuși mai repede”, a declarat președintele CJD, Alexandru Oprea.

Susținător al proiectului s-a declarat și vicepreședintele CJD, Claudia Gilia, care consideră că „cititul” a devenit în zilele noastre o activitate tot mai rară în rândul copiilor și adolescenților.

„«Poftă de carte» este un proiect deosebit care are ca obiectiv atât promovarea cititului în rândul copiilor defavorizați, cât și încurajarea unei alimentații sănătoase. Astăzi trebuie să recunoaștem că cititul nu se mai află în preferințele copiilor, cititul fiind o activitate care în ultimul timp a căpătat noi valențe. Este o oportunitate pentru întreaga societate de a aprecia la justa valoare cartea - ca temelie a culturii, educației, comunicării și vieții sociale, un bun prilej de a aminti comunității, o dată în plus, despre importanța bibliotecii în viața unei colectivități, cititul fiind o activitate care, în ultimul timp, a căpătat noi valențe, deosebit de însemnate, având în vedere faptul că trăim cu toții în Era cunoașterii, a informării și documentării”, a adăugat vicepreședintele CJD.

Luări de cuvânt în cadrul evenimentului au avut și subprefectul județului Dâmbovița, Ovidiu Pasailă, dar și inspectorul școlar general adjunct, Cristina Stroe.

„Tipul acesta de programe aplicate ajută și sprijină combaterea sărăciei, asigură incluziunea socială și rezolvă o problemă foarte importantă pe care o avem nu neapărat la nivel județean, ci și la nivel național, aceea de prevenire a abandonului școlar”, a declarat subprefectul județului.

„Cunosc implicarea Asociației OvidiuRo în activități de susținere a învățământului preșcolar și a învățământului primar, în susținerea comunităților defavorizate și le mulțumesc pentru modul în care s-au implicat, pentru sprijinul pe care l-au acordat cadrelor didactice, unităților de învățământ, prin formările pe care le-au desfășurat, prin susținerea cu rechizite în vederea derulării atelierelor de vară... Cu toții suntem conștienți că locul fiecărui preșcolar este în grădiniță și cu toții trebuie să facem eforturi ca acest lucru să se întâmple”, a adăugat inspectorul școlar general adjunct, Cristina Stroe.

Întâlnirea a reprezentat și un bun prilej de evaluare a impactului Legii 248/2015 privind stimularea participării în învățământul preșcolar a copiilor provenind din familii defavorizate, de identificare a problemelor majore, dar și a oportunităților specifice județului, astfel încât, începând cu anul școlar 2017- 2018, programul național să aibă un impact cât mai mare în Dâmbovița și un număr tot mai mare de copii defavorizați să frecventeze zilnic grădinița, cu sprijinul Asociației OvidiuRO.



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

România de peste Prut în cătarea criminală a Kremlinului (II)
Nou record de călători pentru transportul public local
Complexul de Natație se pregătește de noul sezon estival
Pensionarii semnalează că serviciile medicale la domiciliu sunt în scădere
Peste 1000 de persoane și-au găsit un loc de muncă
România de peste Prut în cătarea criminală a Kremlinului (I)
Peste 1500 de elevi au plantat pomișori la Târgoviște
Muzeul „Casa Romanței” a omagiat Cartea
Marian Tănase, noul subprefect al județului Dâmbovița
,,Anul acesta mielușelul nu prea va mai fi pe mesele oamenilor’’


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

România de peste Prut în cătarea criminală a Kremlinului (II)

Apropo de găștile mafiotge proruse. Duminică, acestea, plus bașcana (guvernatoarea bolșevic-secesionistă de la Comrat), reunite în alianța politică prorusă „Pobeda” („victoria”) și-au anunțat – amenințare asemenea unui ultimatum – intrarea în cursa electorală împotriva Maiei Sandu și a partidelor proeuropene, în caz de… „pobeda” („victorie”) oferind pe tavă lui Putin... [citește tot...]






Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale