Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



09.04.2024 00:20

Editorial * Corespondență de la Bruxelles


A A

Carambol european

Carambol european

Alegerile europene din 9 iunie vor marca, mai mult ca niciodată, un puternic val europopulist și euroextremist; euroscepticismul va crește, deși era deja prezent în Parlamentul European, fie și la cote mai reduse.

Indiferent că vorbim de populism sau extremism, la alegerile europene partide extremiste își vor îndrepta ținta nu numai spre „elitele politice corupte” ci și către Bruxelles, ca entitate bună de demonizat, cerând "repatrierea" competențelor sau o voce națională mai puternică. Este o poziție ipocrită, căci statele deja au o voce la Bruxelles - în instituțiile UE - și depinde doar de ele cât de strategic și-o exercită comparativ și cu resursele naționale. Pe această aversiune față de un presupus monstru legislativ transnațional se mulează o eventuală platformă comună pentru alegerile europene pentru partidele eurosceptice, cu parfum populist sau extremist.

Cert este că populiștii și extremiștii nu ar avea atâta succes dacă a noastră clasă politică europeană „mainstream”, fie ea de stânga, dreapta, sau cu nuanțe centriste, ar răspunde mai bine crizei prin care trece Uniunea Europeană. Această criză nu e una doar a identitãții, ci una prin care trec și alte mari blocuri ale lumii, una de reconfigurare pentru a fi competitiv în viitorul apropiat. E o criză economică, dar și socială și structurală; diferența față de alte țări mari sau blocuri comerciale e că UE are resursele de a transforma criza în oportunitate și de a se întări.

Criza nu și-a consumat încă toate efectele, iar clasa politică actuală trebuie să înțeleagă faptul că trebuie la rândul ei să se restarteze, modelele anterioare nemaifiind de actualitate. Populiștii sunt expresia concurenței, prin comunicare simplă și percutantă, în arena politică. Ce fac ei de fapt? Pun degetul foarte bine pe rană, fără să aibă și un medicament, ci doar un pansament de moment.

Sub presiunea populiștilor și extremiștilor, dacă e să învățăm din lecțiile istoriei, nu trebuie cedat, iar proiectul UE trebuie să devină și mai ambițios, mersul înapoi nu e o soluție. Sigur, comunicarea unui proiect federal, unor State Unite ale Europei, trebuie să fie mult mai inteligentă, și să scoată în față comunicatorii cei mai clari, empatici și în același timp fermi. Altfel, edificiul se va scufunda, căci tirul la adresa "elitelor corupte" și Bruxelles-ului va continua, în lipsa unei gărzi pretoriene a proiectului european.

Ȋn ceea ce privește cetățenii statelor membre, ei nu manifestă un euroscepticism hard, și în niciun caz unul în doze egale. Mai degrabă poate fi vorba de un euroscepticism "soft" căci Uniunea Europeană e un mecanism al proiectelor încete și sigure, or cetățenii nu prea mai au răbdare. Sigur, criza a scăzut încrederea în UE, dar întrebarea e dacă stai și lași lucrurile așa sau îți suflecile mânecile și te apuci de treabă, lucru valabil atât pentru clasa politică, dar și pentru cetățeni.

Dacă ne uităm la România, românii în continuare sunt mai optimiști (decât media europeană) în ceea ce privește viitorul UE, chiar dacă există o scădere marcantă a euroentuziasmului. Acest lucru are mai multe cauze, și totul pornește de la așteptările noastre cu privire la UE: bani, libertate de circulație și muncă, influență la Bruxelles. Fiind dezamăgiri la toate aceste capitole, e normal să scadă entuziasmul.

Tema banilor europeni va rămâne pe agendă, iar cea a libertății de mișcare va dispărea. Ȋn ceea ce privește o voce mai puternică la Bruxelles, rămâne de văzut dacă aceasta va putea fi jucată moderat sau va merge spre o nuanță mai naționalistă: „lasă că vede Bruxelles-ul cine suntem noi” sau „să ne mai lase Comisia Europeană în pace”.

Românii au trecut de la euroentuziaști la eurorealiști, următorul pas fiind, dacă nu gestionăm relația Bruxelles-București bine, un euroscepticism, rațional (bazat pe argumente concrete) respectiv irațional (bazat pe porniri instinctive și frustrări). Să sperăm că a noastră clasă politică va avea înțelepciunea să gestioneze relația cu Bruxelles-ul cum se cuvine.

 

 

Dan Luca



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Proiectul european - atacat la „baionetă”
Bază sportivă modernă finalizată la Clubul Sportiv Școlar
Educația europeană - prioritate strategică a noii Comisii Europene?
Pieri-vor românii? (II)
Pieri-vor românii? (I)
Pe cine trimitem la Strasbourg?
Euro-orașul 2040
Dezbaterea de la Maastricht
Comisar european pentru apărare
Militarii români sunt trimiși iar pe aiurea-n lume…


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale