Într-unul din editorialele recente, am surprins un moment din lupta pentru împărţirea ministerelor în lăuntrul coaliţiei guvernamentale. Între timp lupta pentru ciolanul ministerial s-a acutizat. Este o luptă de interese meschine, de orgolii politicianiste încât „rotativa” de la Palatul Victoria a fost pusă pe stop.

Iar naţiunea asta eşuată priveşte uimită (mai mult sau mai puţin) la cei care, în loc să găsească un „modus vivendi” de a face ca actuala coaliţie de stânga-dreapta, sau invers, depinde de cum este privită în funcţie de opţiunile ideologice ale fiecăruia dintre privitori, să funcţioneze pentru bunul mers al vieţii celor în serviciul cărora este, se războieşte pe fiefurile ministeriale.

Se pare că este o boală fără leac. Pe guvernanţi, indiferent de culoarea lor politică, îi doare-n cot de soarta cetăţenilor din România, câţi vor mai fi existând şi dacă ţara a eşuat de peste trei decenii de capitalism (mafiot, globalist/marxist, bezmetic etc.) sunt într-atât de laşi pentru a-şi recunoaşte terifianta vinovăţie. Horror! Am mai folosit acest epitet pentru a caracteriza/stigmatiza guvernările postdecembriste din ceea ce am numit Românabsurdistan.

Dar cine să ia seama? Şi, acum, na poftim, „rotativa” guvernamentală s-a blocat băgându-şi singură beţe-n roate. Beţe? Nu! Bârne. Druguri. Marcel Ciolacu, prudent, ca să nu spun că ar fi vorba de o viclenie, nu vrea să ia în primire fotoliul de premier văzând că s-a pornit revolta românilor/furtuna grevelor. Nicolae Ciucă, ca orice general, simte că trebuie să bată în retragere şi să-l lase pe şeful de la PSD să se descurce cu revolta.

Cică, astfel, ar respecta protocolul coaliţiei. Eu, însă, ca orice gazetar responsabil şi mereu cu un ochi critic la pândă, independent, adică „liber de contract” politic, ştiu că este vorba de un joc al intereselor de partid şi de orgolii politicianiste. Nici unii, nici alţii nu vor să-şi rateze şansele la alegerile de la anul. Ei, vedeţi, interesul poartă fesul!