Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



22.04.2014 08:03

Bradul Moroeni - Flacăra Moreni 1-0 (1-0)


A A

Adversarul potrivnic a fost învins

Adversarul potrivnic a fost învins
Daniel Tudose a marcat golul victoriei printr-un șut de la mare distanță

DUMITRU CIOBANU


 

Terenul din Moroeni. Spectatori: 200. A marcat: D. Tudose. Șuturi spre poartă: 6-7. Șuturi pe spațiul porții: 4-2. Cornere: 9-7. Au arbitrat: Cristian Catană 8 - Ana-Maria Gheorghiță 8, Adrian Ionescu 8. Observator AJF: Gheorghe Iordache. Cartonașe galbene: Tudorache, Blas, Eftimie / M. Plăcintă, L. Plăcintă, Tronaru, Al. Negrea. La juniori: 1-2.

 

Moroeni: Eftimie - Nedelcu, D. Tudose, Dumitrescu, Tudorache (90 Vasile) - Călinescu, Săvulescu (46 Iosif), Blas, C. Constantin (68 Moiceanu) - Leotescu, Florescu (70 Voicu). Antrenor: Florin Tudose.

Moreni: Păsărică - M. Placintă, Acasandrei, Pîrvu, Tronaru - Bergheaua (59 Paraschiv), L. Plăcintă, Vișan (70 Preda), Al. Negrea - Iliescu, Cîrnaru (87 Vlădescu). Antrenor: Gabi Paraschiv.

Suprafața de joc îmbibată de apă a rărit fazele de poartă. Începutul le-a aparținut localnicilor. La centrarea lui Leotescu, Florescu a ratat întâlnirea cu mingea (9), apoi, la lovitura de cap a lui Cîrnaru, pe centrarea lui Bergheua, Eftimie a deviat în corner (17), din colț, Constantin a înălțat balonul în fața porții adverse, Leotescu a deviat cu o lovitură de cap, Săvulescu a încercat o fentă, însă nu i-a reușit și s-a ratat deschiderea scorului (33).

 

Dar, ca la fotbal, a urmat golul, la o fază ce părea mai mult bizară. Tudorache a obținut fault la câțiva metri de linia de centru, în terenul advers, D. Tudose și-a așezat mingea, a șutat puternic cu ristul, și, din gazonul ud, s-a oprit în poartă (39).

 

Un gol imparabil și inedit totodată pentru o ligă neprofesionistă. Repriza întâi s-a încheiat cu două acțiuni ale morenarilor: L. Plăcintă a șutat direct pe poartă din lovitură liberă directă, Eftimie deviind în corner (43), apoi, Al. Negrea, pasă Iliescu, a șutat în afara spațiului porții (45).

 

Penalty ratat de Tronaru

În repriza secundă, fazele de poartă au început târziu, dar majoritatea au produs mari emoții: din lovitură liberă directă, Tudose a șutat direct pe poartă, de la vinclu Păsărică deviind în corner (67), la șutul lui Al. Negrea a ricoșat afară din bara laterală (71),

 

Eftimie a agățat greu balonul la devierea lui Iliescu, cu o lovitură de cap (79), apogeul fiind ratarea penalty-ului de către Tronaru, obținut de Iliescu, la o neînțelegere între Eftimie și Dumitrescu. Eftimie a intuit colțul și s-a dus direct pe minge, corectând ezitarea inițiala a lui și a colegului (80).

 

În final de meci, Păsărică a fost mai iute decât Vasile, scăpat spre poartă pe pasa lui Blas. Pentru ambele echipe, adversarul comun cel mai incomod a fost starea suprafeței de joc îmbibată de apă, din pricina precipitațiilor abundente. Cu toate acestea, s-a jucat cursiv, meritul fiind al tuturor celor care au intrat în joc, și tocmai de aceea, fără a individualiza, li se cuvine deopotrivă întreaga admirație pentru devotament, pasiune și risipă de energie.

 

Fotbaliștii din orașul Moreni au fost însoțiți de o galerie activă și decentă care nu și-a insultat favoriții, ci le-a mângâiat prin cântec mâhnirea înfrângerii.

 



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Succes important pentru Flacăra
Ce urmează la Chindia?
Pucioasa s-a impus lejer
Urban Titu, un nou pas spre titlul județean
Înfrângere dură în meciul decisiv
Viitorul Aninoasa a promovat în Liga a 4-a
Chindia are licență, dar jocul lasă de dorit
Finala mică merge în decisiv
CSM Târgoviște a avut avantaj
Titu se impune clar în derby


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

Moldova cu inimă, minte și literatură

Acum vreo 5 ani descopeream potențialul Republicii Moldova de a intra în Uniunea Europeană. Fiind la Euractiv, la Bruxelles, mi-a plăcut povestea Ministrului de Externe de atunci, Nicu Popescu, iar apoi video-interviul cu Natalia Gavriliță, Prim-ministru, mi-a confirmat că strategia țării este pe direcția bună.

Unii moldoveni mă întreabă de ce îi ajut? Le răspund simplu, fără nici o ezitare.... [citește tot...]






Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale