Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



12.04.2024 00:19

Cu peste 1,4 milioane lei


A A

Sprijin CJD pentru asociații non-profit

Sprijin CJD pentru asociații non-profit

Consiliul Județean Dâmbovița continuă să susțină inițiativele locale prin alocarea unui sprijin financiar pentru 25 de asociații și organizații nonprofit. În cadrul unui eveniment desfășurat la sediul forului administrativ, reprezentanții acestor entități au semnat contracte pentru implementarea proiectelor lor.

De la începutul programului în 2021, Consiliul Județean Dâmbovița a direcționat resurse considerabile către sectorul nonprofit, finanțând 67 de proiecte cu o sumă totală de peste 1,4 milioane lei, dintr-un total de 1,6 milioane lei alocate. Această inițiativă continuă să sprijine dezvoltarea comunității și să stimuleze implicarea în diferite domenii precum sportul, educația civică, tineretul și promovarea turismului.

Bugetul alocat pentru prima sesiune din acest an a fost de 700.000 lei pe domenii, distribuit astfel: În domeniul sportului, au fost admise opt proiecte cu o valoare totală atribuită de 251.786,59 lei. Pentru tineret, au fost selectate patru proiecte, cu o sumă totală de 90.000 lei. În educația civică, au fost susținute 10 proiecte, cu o valoare totală atribuită de 161.012 lei. În plus, trei proiecte pentru promovarea turismului au primit sprijin financiar în valoare de 70.000 lei.

Este al patrulea an când finanțăm astfel de proiecte. În 2021, 2022, 2023 și anul acesta în 2024, Consiliul Județean Dâmbovița a alocat peste 1,6 milioane de lei pentru a sprijini activitățile sportive, sociale, de educație civică și de tineret. Din această sumă, am finanțat în acești patru ani 67 de proiecte cu o valoare de peste 1,4 milioane de lei. Anul acesta bugetul este de 700.000 de lei și asigurăm aproximativ 569.000 de lei pentru derularea a 25 de proiecte admise din cele 30 proiecte care au fost depuse. Pe domenii, valoare atribuită și numărul de proiecte aprobate spre finanțare sunt următoarele: la capitolul Sport avem opt proiecte admise cu o valoare totală atribuită de 252.000 de lei, Tineret, patru proiecte admise cu o valoare totală de peste 90.000 de lei, Educație Civică 10 proiecte admise cu o valoare totală de peste 161.000 de lei și Promovarea Turismului trei proiecte admise cu o valoare atribuită de 70.000 de lei. Este o deosebită onoare pentru  noi toți să avem astfel de organizații care promovează Dâmbovița, promovează activitățile din județul nostru și în ultimul rând desfășoară în toate domeniile activități importante, în special pentru tineret”, a transmis președintele CJD, Corneliu Ștefan.

Ștefan Khalil



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Târgoviște, campion național la fonduri UE pe cap de locuitor
Sală polivalentă nouă, în discuția aleșilor locali
Diplomă pentru o găeșteancă de 100 de ani
Alegerile primare europene și dezbaterile Spitzenkandidat în 2024 (II)
Traficant de droguri, arestat preventiv
Programul Zilelor Cetății Târgoviște 2024
Alegerile primare europene și dezbaterile Spitzenkandidat în 2024 (I)
Percheziții din cauza unui pistol neletal
Lucrări de anvelopare pentru 1000 de apartamente
România, amenințată, cu armata... dezarmată


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

Alegerile primare europene și dezbaterile Spitzenkandidat în 2024 (II)

DAN LUCA

În primăvara lui 2024, înainte de alegerile europene din iunie, au fost 3 dezbateri oficiale, clasificate ca Spitzenkandidat.

Orașul Maastricht a fost și de data aceasta locul primei dezbateri Spitzenkandidaten înainte de alegerile pentru Parlamentul European. După 2014 și 2019, ziua de 29 aprilie 2024 a fost aleasă pentru a reuni ofertele... [citește tot...]





Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale