Teme principale
- Actualitati
- Anchete
- Interviuri
- Vox populi
- Politic
- Social
- Economic
- Cultura.Invatamant
- Caleidoscop national
- Panoramic sportiv
- Divertisment
- TV ARTPRESS
Prima paginĂŁ (PDF)
Newsletter
Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email
30.03.2023 00:17
Ieri,
Problemele de asistență medicală de urgență, dezbătute în ședința pensionarilor
*Consiliul Județean al Persoanelor Vârstnice s-a plâns că timpii de așteptare de la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) sunt prea mari și foarte mulți oameni au de suferit din cauza acestui lucru, inclusiv pensionarii
În Sala Mihai Viteazul (Sala Mică) a instituției Prefectului Dâmbovița, ieri, 29 martie a avut loc ședința Comitetului Consultativ de Dialog Civic privind problemele persoanelor vârstnice, desfășurată în comun cu ședința Consiliului Județean al Pensionarilor și Persoanelor Vârstnice. Subiectele abordate în cadrul întrunirii au fost despre principalele direcții de acțiune, atât ale Spitalului Județean de Urgență Târgoviște, cât și a Direcției de Sănătate Publică în ceea ce privește asigurarea necesarului de personal pentru toate unitățile spitalicești din județul Dâmbovița și care ar fi măsurile pentru îmbunătățirea activității asistenței medicale de urgență.
Mai mulți membri ai Consiliului Județean al Persoanelor Vârstnice s-au plâns că timpii de așteptare de la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) sunt prea mari și foarte mulți oameni au de suferit din cauza acestui lucru, inclusiv pensionarii. Noul asistent șef al Unității de Primiri Urgențe, Florin Gheorghe, director de îngrijiri medicale, a fost prezent la această ședință și a explicat celor prezenți în sală că pacienții așteaptă în funcție de starea de sănătate în care sunt. Totodată, Florin Gheorghe a mai spus că la Spitalul Județean este o criză a personalului, iar momentan nu se poate acționa mai repede.
„Problema principală de la UPU sunt timpii de așteptare, foarte multă lume este nemulțumită de acest lucru. Noi avem o medie a timpilor de așteptare din ultima lună: 3 minute pentru codul roșu, 12 minute pentru codul galben, 33 de minute codul verde, codul albastru 51 de minute și codul alb 53 de minute. Codul roșu este cel în care viața pacientului este în pericol, iar acesta nu trebuie să aștepte în UPU. La codul galben este un bolnav critic, care nu trebuie să depășească 15 minute. Codul verde este tot o urgență și nu trebuie să depășească 60 de minute de așteptare. Albastru este non-urgență și poate să stea până la 120 de minute, iar codul alb este non-urgență, unde nu trebuie să depășească 240 de minute. Facem greu față solicitărilor, deoarece nu avem personal suficient. Am încerca să aducem în UPU medici de familie, dar și medicul de familie care lucrează în UPU trebuie să aibă o competență de urgență. E foarte greu de găsit, pentru un medic care vrea să obțină competența de urgență, trebuie să aștepte trei luni, fără să primească salariu” , a transmis Florin Gheorghe, directorul de îngrijiri medicale din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște.
La ședința condusă de președintele Consiliului Județean al Persoanelor Vârstnice, Gheorghe Popa, au mai fost prezenți, prefectul județului, Claudia Gilia, subprefectul Corneliu Sălișteanu, reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică Dâmbovița și ai Casei de Asigurări de Sănătate Dâmbovița.
Ștefan Khalil
Comentarii
sau
AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook
Din aceeaÂși categorie
Târgoviște, campion național la fonduri UE pe cap de locuitorSală polivalentă nouă, în discuția aleșilor locali
Diplomă pentru o găeșteancă de 100 de ani
Alegerile primare europene și dezbaterile Spitzenkandidat în 2024 (II)
Traficant de droguri, arestat preventiv
Programul Zilelor Cetății Târgoviște 2024
Alegerile primare europene și dezbaterile Spitzenkandidat în 2024 (I)
Percheziții din cauza unui pistol neletal
Lucrări de anvelopare pentru 1000 de apartamente
România, amenințată, cu armata... dezarmată
Editorial
Alegerile primare europene și dezbaterile Spitzenkandidat în 2024 (II)
DAN LUCA
În primăvara lui 2024, înainte de alegerile europene din iunie, au fost 3 dezbateri oficiale, clasificate ca Spitzenkandidat.
Orașul Maastricht a fost și de data aceasta locul primei dezbateri Spitzenkandidaten înainte de alegerile pentru Parlamentul European. După 2014 și 2019, ziua de 29 aprilie 2024 a fost aleasă pentru a reuni ofertele... [citește tot...]
Posta redactiei: fii jurnalist !
Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.