„Cu vrednicie să mulțumim Domnului!” – sunt cuvinte pe care le auzim la Sfânta Liturghie și care subliniază pe de o parte firescul actului mulțumirii adresate lui Dumnezeu pentru binefacerile primite, iar pe de altă parte starea pe care acest act o cere, starea de vrednicie.

În Sfânta Scriptură regăsim mai multe momente de exprimare a mulțumirii, în diferite împrejurări ale vieții celor care aduc mulțumire. Între aceștia, un exemplu aparte este cel al lui Iov, care aduce mulțumire lui Dumnezeu și pentru cele bune, dar și pentru cele numite rele, primite de la Dumnezeu. Astfel, el spune la primirea  veștilor despre pierderilor pe care le are de suferite: „Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele Domnului binecuvântat!” (Iov 1, 21).

Într-o contradicție flagrantă cu Iov se regăsesc nouă din cei zece leproși vindecați de Mântuitorul Hristos, care nu se întorc să dea slavă lui Dumnezeu pentru binefacerea primită. Mântuitorul subliniază gravitatea faptei celor nouă de a nu exprima personal mulțumirea, aducând în atenție faptul că cel care s-a întors să mulțumească este „de alt neam” (Lc. 10, 18). Desigur nu atât problema naționalității celui care a mulțumit interesează aici, cât cea a naționalității celor care nu au mulțumit – aceeași cu a Domnului.

Pericopa evanghelică a duminicii a XXIX-a după Pogorârea Duhului Sfânt ne aduce ca temă de reflecție atitudinea pe care noi, poporul cel nou, numit cu numele Lui, o avem față de El, adevăratul nostru Dumnezeu. Suntem, așadar de aceeași naționalitate duhovnicească cu Mântuitorul Hristos, fiind frații Săi.

Dincolo de caracterul istoric al faptelor relatate în pericopa evanghelică a vindecării celor zece leproși, există și câteva amănunte cu caracter profund simbolic-duhovnicesc: lepra, ca simbol al bolii păcatului ce nu putea fi curățat de cei care sufereau din pricina lui; arătarea la preoți, ca semn al necesității manifestării văzute a credinței, în comuniune cu cei chemați de Dumnezeu să-I slujească; răspunsul prompt al lui Dumnezeu la trăirea rugăciunii izvorâte din starea personală.

Samarineanul nu este singurul de alt neam care ne este îndemn să mulțumim lui Dumnezeu pentru darurile pe care le primim. Neeman sirianul, îndată ce a fost vindecat de lepră, însoțește rugăciunea de laudă adusă lui Dumnezeu – „Iată am cunoscut că în tot pământul nu este Dumnezeu decât numai în Israel!” (IV Regi 5, 15) – cu încercarea de a răsplăti pe cel prin care s-a vindecat, prorocul Elisei.

„Ce voi răsplăti Domnului pentru toate câte mi-a dat mie” (Ps. 115, 3) este o întrebare firească pentru cel credincios. Iar răspunsul („Paharul mântuirii voi lua şi numele Domnului voi chema” - Ps. 115, 4) ne arată modul în care noi, cei numiți cu numele lui Hristos, putem să mulțumim Domnului: pe de o parte prin participarea la Taina Euharistiei și prin împărtășirea cu aceasta, iar pe de altă parte, prin rugăciunea adusă lui Dumnezeu. În felul acesta ne arătăm Mântuitorului și că suntem de un neam cu El, și că am văzut profundele faceri de bine ale lui Dumnezeu asupra noastră, și – mai presus de acestea – mulțumirea față de El.

Pr. Marian Dobrescu, Parohia Pucioasa II