Teme principale
- Actualitati
- Anchete
- Interviuri
- Vox populi
- Politic
- Social
- Economic
- Cultura.Invatamant
- Caleidoscop national
- Panoramic sportiv
- Divertisment
- TV ARTPRESS
Prima paginĂŁ (PDF)
Newsletter
Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email
15.03.2023 00:10
Editorial sportiv: Lovitura de la colț!
Chindia, în curenții de deasupra barajului

Pentru că nu a reușit să obțină victoria în partida cu FC Voluntari, ultima din campionatul regular al SuperLigii, Chindia este obligată să suporte curenții care străbat zona de deasupra barajului. Presiunea atmosferică este foarte mare și riscul de a se prăbuși va persista în jocurile din play-out. Și de această dată, echipa lui Toni Petrea a jucat modest, bazându-se pe inspirația lui Neguț și pe trasoarele lui Cooper.
Ei au produs, de fapt, golul egalizator, primul pasând, iar al doilea șutând puternic sub bară. „Pistolarul”, cum a fost numit, a mai trimis de două ori în bară, dar mingea nu a vrut să se strecoare în plasă. Cu acest egal, pentru ilfoveni a marcat Damașcan, Chindia se plasează pe locul 12, ratând primele cinci locuri favorizabile ale play-out-ului.
Am crezut că în ceasul al doisprezecelea, târgoviștenii vor drege busuiocul, dar ne-am înșelat. A trecut fix o lună o lună de când nu au mai reușit un joc bun, adică de la remiza cu Sepsi, 2-2, din 13 februarie. În apărare se fac greșeli, în special la marcaj, Dulca și Akhmatov greșesc pasele cu nemiluita, iar Popa face figurație. Compartimentele pare rupte, există momente când ai impresia că parcă jucătorii refuză să colaboreze.
Dacă am face un inventar complet, al carențelor din jocul echipei, s-ar putea să părem răutăcioși, motiv pentru care ne oprim aici. Nu-l mai întrebăm nici pe Popa, când a marcat ultimul său gol? De acum, începe lupta directă pentru existența în SuperLigă. Sunt 9 jocuri, din care fiecare echipă va încerca să se desprindă de ultimele patru locuri sau să le părăsească.
Între pozițiile 8-15 sunt doar 4 puncte diferență. Nici jocul ocupantelor acestor locuri, adică Petrolul, Voluntari, U Cluj, Botoșani, Chindia, Hermannstadt, UTA și FC Argeș, nu este mult deosebit valoric, rezultatele dintre ele concluzionând afirmația. Chiar și CS Mioveni este la doar... o victorie de FC Argeș. Mare avantaj nu o să aibă nici ocupanta locului 7, indiferent care va fi, Sepsi sau U Craiova 1948, pentru că mai mult de 22 de puncte nu poate acumula, după rejucarea meciului de la Sf. Gheorghe.
Totuși, pare un loc liniștit, deocamdată. Nu vor fi partide spectaculoase, nici până acum nu au fost, mai ales când joci cu sabia deasupra capului, dar vor fi, cu siguranță, dârze. Ambiția este mai la îndemâna fotbalistului din SuperLiga decât talentul, valoarea propriu-zisă. Faptul că echipa târgovișteană va juca cinci meciuri în deplasare, nu pare un dezavantaj prea mare, din moment ce „acasă” nu prea există pentru ea.
Primul joc din play-out al Chindiei este programat pe 18 martie (toate partidele se joacă în aceeași zi), cu FC Botoșani, în deplasare. Formația din nordul Moldovei a prins locul 11 datorită unui clasament în 3 al echipelor cu același punctaj din campionatul regular, adică Hermannstadt, Botoșani, Chindia, toate cu 32 de puncte. Departajarea s-a făcut în funcție de punctele obținute între ele.
Astfel, echipa moldoveană a sărit peste celelalte două, având 6 puncte. Târgoviștenii au acumulat 5, dar au rămas pe locul lor. Acest criteriu nu i-a avantajat. Nici pe sibieni, singura echipă de la locul 8 în jos, cu golaveraj pozitiv. Așadar, FC Botoșani – Chindia, un meci care corespunde cu cea mai lungă deplasare și care vine după doar trei zile (a patra se consumă pe traseu) de la jocul cu Voluntari, Continuăm să sperăm într-o victorie a echipei noastre.
Vasile Neagu
Comentarii
sau
AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook
Din aceeaÂși categorie
Promovarea, următorul obiectiv pentru Recolta Gura ȘuțiiComisia de Disciplină și Etică a făcut lumină într-un caz nebulos
Cherchez, Chindia are nevoie de tine!
Comunal Valea Lungă e câștigătoare la Juniori U19
Fără noutăți legate de Chindia
Florin Anton, noul antrenor de la Urban Titu
Gura Șuții se pregătește pentru barajul de promovare
Străjerii, aproape de calificare
Capul lui Ghergu vrea!
Promovarea se decide în ultima etapă
Editorial
Județul Dâmbovița - de la trecutul istoric la perspective în secolul XXI (partea a III-a)

Și mulți au constatat această realitate și cu prilejul recentelor „Zile ale județului Dâmbovița”, zile în care am străbătut acest meleag de țară prin mai multe zări ale sale, prilej de a vedea la fața locului cum de la Potlogiul brâncovenesc și Găeștiul lui Gheorghe Zamfir, și „orașul aurului negru” Moreni, și Pucioasa, care păstrează încă amintirea faimosului general Kiselleff, cel ce i-a descoperit... [citește tot...]
Posta redactiei: fii jurnalist !
Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.
Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
