Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



22.07.2021 00:09

Nu se aștepta la aceste mutări


A A

Săndoi îi regretă pe Pițian, Rață și Dumitrașcu

Săndoi îi regretă pe Pițian, Rață și Dumitrașcu

❚ Plecările unor jucători importanți par să lase în urmă goluri importante, care nu au fost acoperite de fotbaliștii transferați în această vară, la primul meci al sezonului ❚ „În campionatul trecut ne-am bazat pe un nucleu de 13-14 jucători, care au evoluat meci de meci, ceilalți au intrat sporadic. Ne-am gândit că poate nu mai are rost să avem atâția jucători în lot și unii dintre ei să nu ne ajute” ❚ „Nu-mi convine că au plecat fotbaliști importanți, nu mă așteptam să plece, e o problemă, pentru că un jucător nu se crește repede. Jucătorii pe care i-am transferat în acest moment sunt inteligenți și cred că au învățat destul de repede” ❚ „Avem jucători tineri lângă echipă, ne dorim să îi creștem, au fost și în stagiul de pregătire, sunt convins că vor crește, dar momentan sunt prea mici pentru un război așa de mare”

 

COSMIN SAVA


Noul sezon se anunță unul extrem de dificil pentru Chindia Târgoviște, care va fi nevoită să poarte bătălii infernale pentru a se poziționa cât mai departe de pozițiile retrogradabile. Dacă la finalul sezonului trecut echipa lui Emil Săndoi a fost considerată surpriza plăcută a campionatului, evoluția din prima etapă a acestei stagiuni, contra celor de la Rapid București, a scos în evidență punctele slabe ale formației târgoviștene. Plecările unor jucători ca Vadim Rață, Andrei Pițian și Denis Dumitrașcu par să lase în urmă goluri importante, care nu au fost acoperite de jucătorii transferați în această vară, la primul meci al sezonului. „Ar trebui să dăm dovadă de maturitate” Emil Săndoi are încredere în lotul pe care îl pregătește și așteaptă mai multă maturitate din partea elevilor săi, mai ales că lucrează împreună de un an de zile. „Eu am încredere în băieții noștri, exact cum s-a întâmplat și în campionatul trecut.Cred că ar trebui să fim chiar mai puternici acum, pentru că avem o experiență în cadrul grupului, o experiență de un an competițional. La începutul sezonului trecut mulți jucători aveau puține meciuri jucate în prima ligă, în momentul de față deja au experiența unui an competițional, care îți dă o stabilitate emoțională, te face să participi altfel la jocurile pe care le ai, să gândești altfel, să judeci altfel. Cred că în unele momente ar trebui să dăm dovadă de maturitate, pentru că în sezonul trecut am mai avut momente pe care nu am știut să le gestionăm atât de bine”, a transmis antrenorul Chindiei.

„E important ca jucătorii noi să se integreze repede”

Antrenorul formației târgoviște a avut cuvinte de laudă la adresa noilor jucători ai Chindiei și speră ca aceștia să se adapteze cât mai repede la cerințele pe care le are staff-ul tehnic al clubului de lângă Turn. „Niciuna dintre echipele care intră în competiție nu este la fel de omogenă, au intervenit schimbări în cadrul loturilor. E important ca jucătorii noi să se adapteze foarte repede la strategia noastră, la cerințele noastre, să se integreze cât mai repede în colectiv, lucru care eu cred că deja s-a întâmplat. E adevărat, ca să stabilim relații de joc și să înțeleagă ce știu ceilalți din campionatul trecut, nu se poate face peste noapte, e vorba de niște automatisme, sunt mai multe discuții. Sunt băieți inteligenți și eu cred că au asimilat cât se poate de repede. De la noi au plecat câțiva jucători care au jucat mai puțin.În campionatul trecut ne-am bazat pe un nucleu de 13-14 jucători, care au jucat meci de meci, ceilalți au intrat sporadic. Ne-am gândit că poate nu mai are rost să avem atâția jucători în lot și unii dintre ei să nu ne ajute, să avem un lot mai restrâns numeric, dar pe care să putem să ne bazăm în toate momentele pe parcursul campionatului. Avem jucători tineri lângă echipă, ne dorim să îi creștem, au fost și în stagiul de pregătire, sunt convins că vor crește, dar momentan sunt prea mici pentru un război așa de mare. Mai avem nevoie de un jucător în compartimentul median și unul în compartimentul de atac, pentru că este un campionat lung. În acest moment, suntem cu un nucleu de 20 de jucători și eu cred că fiecare dintre ei poate să se lupte pentru un loc de titular”.

„Nu mă așteptam să plece”

Săndoi nu se aștepta ca Dumitrașcu și Pițian să plece în această vară și rămâne la părerea că ar fi fost mai bine atât pentru jucători, cât și pentru Chindia, dacă aceștia ar fi continuat la Târgoviște. „Nu credeam că pleacă, având în vedere mai multe considerente. Ei în sezonul trecut au avut evoluții bune, a fost primul campionat în care au jucat titulari. Pițian și Dumitrașcu au început să joace din campionatul trecut, am încercat să le explicăm că aici aveau câștigat un anumit statut, pe care nu îl au indiferent la ce echipă s-ar fi dus. Sunt convins că evoluțiile cele mai bune din noul sezon pe care ar fi putut să le aibă ar fi fost la Chindia Târgoviște. Nu-mi convine că au plecat, nu mă așteptam să plece, e o problemă, pentru că un jucător nu se crește repede. Jucătorii pe care i-am transferat în acest moment sunt inteligenți și cred că au învățat destul de repede”.



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

CSM Târgoviște pierde în prima manșă
Început dificil de sezon
Săndoi consideră echitabil rezultatul din Trivale
Gigi Ionescu s-a retras din fotbalul județean
Denisa Fodor, bronz la Mondialele de lupte pe plajă
Chindia capătă consistență și impune respect
Flacăra a cedat după pauză
Remiză albă în Trivale
Pucioasa pierde poziția de lider
Chindia își respectă blazonul




Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

Un festival liberal deloc banal… (I)

... dar în nici un caz al bunului simț, cum l-a văzut exaltatul jurnalist europarlamentar Rareș Bogdan.  A fost să fie un spectacol pus în scenă de casa de producție Iohannis-Câțu cu succes dinainte anunțat din deal de la Cotroceni și cu scoaterea din decor a lui Ludovic Orban - până duminică, 25 septembrie a.c., președintele marelui Partid Național Liberal.

[citește tot...]


Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Follow artpress_tgv on Twitter






Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale