Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



02.08.2021 00:10

Eșec la limită


A A

Săndoi aștepta mai mult de la partida cu CFR Cluj

Săndoi aștepta mai mult de la partida cu CFR Cluj

❚ După o primă repriză echilibrată, echipa clujeană s-a dovedit mai valoroasă în partea secundă, perioadă a meciului în care a avut mai multe ocazii de a marca, diferența fiind făcută până la urmă de reușita lui Denis Alibec, aflat la primul gol de la revenirea în prima ligă a României ❚ Formația târgovișteană a avut un început dificil din sezon și a obținut un singur punct după trei etape disputate, fiind departe de evoluțiile arătate în finalul stagiunii precedente. ❚ „Este o înfrângere care nu-mi convine. Suntem totuși la început, dar mă îngrijorează evoluția unor jucători care nu sunt la nivelul de anul trecut”, a transmis antrenorul Chindiei ❚ „Am fost puțin supărat în prima repriză, apoi am schimbat sistemul și am dominat jocul. Mă uitam pe statistică, au avut un singur șut pe poartă”, a spus și Marius Șumudică

 

COSMIN SAVA


Chindia Târgoviște a avut parte de un meci dificil sâmbătă seară, împotriva campioanei CFR Cluj. După o primă repriză echilibrată, echipa clujeană s-a dovedit mai valoroasă în partea secundă, perioadă a meciului în care a avut mai multe ocazii de a marca, diferența fiind făcută până la urmă de reușita lui Denis Alibec, aflat la primul gol de la revenirea în prima ligă a României. Formația târgovișteană a avut un început dificil din sezon și a obținut un singur punct după trei etape disputate, fiind departe de evoluțiile arătate în finalul stagiunii precedente.

,,Am făcut greșeli la care nu ne așteptam”

Emil Săndoi a transmis că aștepta mai mult de la partida cu CFR, și crede că diferența a fost făcută de experiența jucătorilor formației din Cluj.„Au fost două reprize total diferite. În prima, am avut un plus, dar nu am fost inspirați la finalizare, iar în cea de-a doua, ce a intrat de pe bancă la CFR, jucătorii lor au făcut diferența. La faza golului am un semn de întrebare, pentru că eu cred că a fost un fault la Popadiuc. Este o înfrângere care nu-mi convine. Suntem totuși la început, dar mă îngrijorează evoluția unor jucători care nu sunt la nivelul de anul trecut. Dacă stai să te gândești, CFR era favorită. Toți oamenii de fotbal se așteptau ca CFR să câștige, dar eu cred că puteam produce surpriza. Și-a spus cuvântul și plusul de experiență pe care îl au jucătorii de la CFR. Am făcut totușigreșeli la care nu ne așteptam. Am avut un program infernal, dar îmi doream mai mult și speram mai mult. Campionatul e lung, asta nu înseamnă că vom capota acum.Va trebui să abordăm cât mai pragmatic etapele pe care le avem”, a transmis antrenorul Chindiei.

Șumudică:„Am întâlnit o echipă foarte bună”

De partea cealaltă, Marius Șumudică a avut cuvinte de laudă pentru Chindia și a transmis că se bucură că echipa lui a obținut o nouă victorie și că este pe primul loc în campionat.„Sunt mulțumit că am câștigat, menținem linia, avem 3 victorii din 3 și suntem pe primul loc. Am fost puțin supărat în prima repriză, apoi am schimbat sistemul și am dominat jocul. Mă uitam pe statistică, au avut un singur șut pe poartă, dintr-o centrare. Mă bucur că l-am făcut pe Arlauskis să șomeze. Am întâlnit o echipă foarte bună, foarte bine organizată, cu jucători de calitate. Îmi place să mă uit pe Flash (n.r. - siteul flashscore.com) și să avem 5 buline verzi în dreptul nostru. Și avem! Am semne de întrebare și nu pot să îmi explic cum acest băiat, Ciprian Deac, poate să joace la asemenea nivel din 3 în 3 zile, să alerge câte 12.000 de metri. La fel și Camora. Aștept mai mult de la Petrila și Costache, care pot da mai mult, și ușor-ușor cred că ne vom putea organiza bine și defensiv. Important este că am câștigat”, a comentat și antrenorul CFR-ului.



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

CSM Târgoviște a pierdut finala mică
Longo, misterul unor luni pierdute
Luptă acerbă la Liga a 5-a, Seria Nord
Anastasia Udroiu Ivan, dublă campioană națională
Bezdead rezistă pe podium în Seria Nord
Apar campionii la înot
Aninoasa pierd primul meci
Medalii la judo pentru CS Târgoviște
Sute de copii din 6 județe, prezenți la Nucet
Victorie importantă în finala mică


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

România de peste Prut în cătarea criminală a Kremlinului (I)

Pe măsură ce alegerile prezidențiale din România de peste Prut/Republica Moldova se apropie, Kremlinul putinist n-o slăbește din cătarea lui criminală. Printre armele pe care deja le-a pus în bătaie sunt și politicienii românofobi, unii dintre aceștia de neam românesc (!?), și politruci ruși de la Tiraspol, și găgăuzii delicatetei bașcane Evghenia Guțul cu sufletul tot dăruit țarului Putin și cu un kalașnikov pitit sub fustă. Este... [citește tot...]






Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale