COSTIN MIHAI

E perioada Jocurilor Olimpice de la Tokyo, iardisciplinele sportive mai puţin mediatizate au revenit pentru o scurtă vreme sub lumina reflectoarelor. O chestiune de moment, întrucât presa generalistă va ignora rapid subiectul, iar cea de nişă va bascula spre Gigi Becali, Ana Maria Prodan şi alte personaje colorate, care ţin cu tot dinadinsul să sufoce fotbalul românesc. Unul rupt în fund şi aşa de slab, încât la naţională ratăm ruşinos calificare după calificare, la Olimpiadă ne-a umilit Coreea de Sud şi ne-a pus la respect Noua Zeelandă, iar la nivel de cluburi, ,,granzii” FCSB, Craiova lui Rotaru şi Sepsi au eşuat în serie în preliminariile Conference League, în faţa unor echipe de pluton din Kazahstan, Slovacia sau Albania. Clar, e şi vina presei, care oferă importanţă şi spaţii unor amatori, mult prea bine cotaţi şi plătiţi. Când auzi de salarii lunare cu multe mii sau chiar zeci de mii de euro în dreptul unui fotbalist mai degrabă caraghios decât valoros, iar noi nu prea mai contăm nici în lumea mică a sportului rege, realizezi că, de fapt, chiar şi tu, ca jurnalist, devii penibil acordându-i atenţie. Ajunge cu preaslăvirea unor fotbalişti de duzină, câtă vreme puţinii sportivi cu adevărat de nivel internaţional sunt insuficient susţinuţi, financiar şi chiar mediatic. În ciuda sistemului realmente defect, încă mai avem valori olimpice, dovadă medaliile cucerite la Tokyo prin canotaj şi scrimă, dar şi prestaţiile apreciate ale tânărului înotător David Popovici şi chiar ale lui Robert Glinţă. Poate vom mai ciupi ceva la gimnastică, canoe sau lupte, ar fi excelent. Aici ar trebui insistat, pe sporturile şi sportivii care fac cu adevărat performanţă, ei reprezintă exemple de urmat, repere, modele pentru generaţiile tinere. Chiar dacă nu împărtăşesc tot ce a spus spadasina Ana Maria Popescu (Brânză), vorbele sale conţin mult adevăr. Şi nu doar ea ar trebui să ia atitudine public, şi nu doar medaliaţii sau participanţii la Olimpiada japoneză, toţi sportivii şi antrenorii care se consideră nedreptăţiţi ar face bine să spună ce-i doare. Chiar şi în plan local sunt voci care ar putea să transmită mesaje, doar că se mulţumesc cu puţinul primit. Pentru antrenori o fi suficient, dar pentru sportivii lor, în niciun caz.