… au ieşit în piaţă ca să protesteze împotriva unei guvernări aberante. Au ieşit la 32 de ani distanţă de la ceea ce încă mai numim „Revoluţia română din 89”, timp în care nu s-au grăbit să se revolte când ţara era tâlhărită de-a fost pusă pe butuci, când Constituţia, emanaţie a revoluţiei, a fost şi este tratată de maculatură de toţi preşedinţii şi guvernele republicii şi pe care ștăbărimea neomarxistă de la Bruxelles/Strasburg nu dă doi bani, când toate forţele politice au tratat/tratează România ca pe propria lor feudă, nu s-au grăbit, mâncându-şi tihniţi indemnizaţiile generoase şi bucurându-se de la fel de generoase facilitiţi.

Oricum ar sta lucrurile pe la revoluţionarii patriei, e bine că au simţit taman acum nevoia să ia atitudine constatând că revoluţia continuă să fie furată, că reîntoarcerea comunismului se produce pe mâna neomarxiștilor băştinaşi cu binecuvântarea neomarxiștilor din vârful de comandă al UE şi a ălora de pe la Washington, o reîntoarcere pe fondul letal al „Marii Resetări” globalizatoare. Partea proastă e că n-o să-i ia nimeni în seamă, majoritatea nu mai sunt tineri, nu mai au  elanul revoluţionar de acum 32 de ani, aşa că protestul lor este unul pentru „impresie artistică”.

E bine, totuşi, că s-au hotărât după atât amar de vreme să-şi facă auzită vocea bătând obrazul gros al unor guvernanţi rupţi de realitatea de la firul ierbii şi al unui preşedinte cotrocenist insensibil la durerile acestui neam trădat furat, călcat din propria ţară? Nu mă aştept să cânte „Sculaţi voi oropsiţi ai vieţii” că, asta e, „Internaţionala” comunistă nu mai este la modă, fiind, nu, martori, acum, la … internaţionala neomarxistă, dar dacă ar cânta, ca în urmă cu 32 de ani, „Deşteaptă-te, române!”, teamă-mi e că nu-i va auzi nimeni. Şi ştiţi de ce? România nu-şi mai aparţine.