Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2023 drept „Anul comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești (psalți)”, pentru a putea cunoaște și aprofunda teologia imnografică a Sfinților Părinți și a aduce cinstirea cuvenită personalităților marcante ale Bisericii, imnografi, cântăreți și psalți, compozitori și dirijori de coruri. Imnele Bisericii, întrebuinţate din plin în serviciile cultului divin public ortodox, sunt expresia învăţăturii de credinţă sau dogma expusă în formă de poezie, pentru a fi cântată în locaşul de cult, la slujbele divine.

Creaţia imnografică bizantină îşi are obârşia în poezia siriacă şi prin aceasta în poezia semitică, mai exact în psalmi, care, pentru mesajul mesianic conţinut şi bogăţia de expresivitate, au fost acceptaţi fără rezerve în cultul liturgic al Bisericii. În a doua jumătate a secolului al IV-lea ia naştere cântarea antifonică, când se poate vorbi de primele creaţii imnografice, care se manifestă întâi mai timid, apoi cu deosebită amploare.

Imnografia se dezvoltă abia din secolul al IV-lea, datorită înmulțirii sărbătorilor, dar și din cauza ereziilor. Începând cu secolul al IV-lea, imnul bisericesc a ajuns să-și definească o imagine proprie și consacrare liturgică. Folosirea lui în disputele hristologice consemnează o imnografie analitică, abordare teologică-dogmatică, explicativă, având o preocupare didactică şi sistematică. Imnografia a avut un rol apologetic, de răspândire a adevărului revelat, dar şi de catehizare şi de întărire în credinţă a creştinilor, făcând posibilă cunoaşterea învăţăturii bisericeşti de către cei neştiutori de carte, dar şi de către cei care nu pot înţelege greutatea dogmelor, făcându-le accesibile tuturor oamenilor care nu se ocupă cu studiul aprofundat al teologiei.

În cuprinsul cultului, Scriptura se uneşte cu Tradiţia şi Biserica, fiind împreună expresie a lucrării continue a Duhului Sfânt în lume. În cultul ortodox există un echilibru între funcţiunile cultului: didactic, latreutic şi harismatic. Prin jertfa euharistică se aduce preamărire lui Dumnezeu-Tatăl, iar lecturile biblice pregătesc pentru înţelegerea şi primirea harului prin Sfintele Taine.

Avântul inspiraţiei, pietatea profundă, bogăţia ideilor teologice şi expresia lirică a sentimentului religios exprimate în imnografia creştină, au atras admiraţia şi satisfacţia intelectuală a teologilor şi istoricilor literari dintotdeauna.

Prin urmare, imnografia bizantină reprezintă o teologie pe înțelesul tuturor, care are scopul de a-l conduce pe credincios pe calea mântuirii, spre atingerea scopului său ultim, adică preamărirea lui Dumnezeu și dobândirea vieții veșnice încă din viața pământească.

Pr. dr. Cosmin Santi, Parohia Eroilor din Târgoviște