26.05.2019 10:34

Adrian Țuțuianu a votat la Târgoviște. Posibil incident electoral

Adrian Țuțuianu a votat la Târgoviște. Posibil incident electoral
Galerie foto

Senatorul PRO România de Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, a fost să voteze, la ora 9.00, în municipiul Târgoviște, la secția de vot de la Liceul nr. 2 „Voievodul Mircea”. Parlamentarul a reclamat și un posibil incident electoral, pe care a spus că îl va aduce la cunoștința Poliției:

”În primul rând, bună dimineața, vă mulțumesc că m-ați însoțit azi la secția de votare! De asemenea, aș vrea să le mai mulțumesc și tinerilor mei colegi din organizația de tineret a Pro România că sunt alături de mine. Am venit să-mi exercit dreptul de vot, am votat pentru alegerile la Parlamentul European și în același timp am votat și pentru referendum. Așa cum cunoașteți, noi am decis să nu boicotăm acest referendum, ce votează fiecare este o chestiune de opțiune personală. Am votat pentru o Românie care să fie reprezentată la Bruxelles de profesioniști, într-un mod echilibrat, de oameni, care cred în proiectul european și care vor ști ca să negocieze în interesul României, de la fonduri europene, până la modul în care România este reprezentată  în structurile reprezentative ale comunității. Sunt convins că Pro România va face astăzi un scor foarte bun și că vom fi validați ca partid politic important pe scenea politică națională. Astăzi va fi începutul unui proces de resetare a vieții politice din România. Veți primi divese informații din teritoriu. Au apărut și primele incidente, la secția de votare 55 din Târgoviște se fac poze de pe buletinul de vot și cei care au votat cu Partidul Social Democrat, ni se spune că primesc câte 50 de lei. Este o chestiune pe care o să o reclamăm imediat și la Biroul Electoral Județean și la Poliția Dâmbovița. Sper să nu fie așa și să fie doar o alarmă, dar dacă este așa, este inacceptabil și asta este de natură să vicieze procesul electoral”.

 

Detalii despre procesul de votare în Dâmbovița,
prin LIVE UPDATE, la Jurnal de Dâmbovița,
aici: Dâmbovița votează