Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



23.04.2015 12:14

Știința Odobești, performera din sferturi


A A

"Vrem să câștigăm cupa pe județ"


Narcis Dan a fost eroul celor de la Odobești în meciul de cupă cu Aninoasa

❚ Dan Negriloaia, patronul echipei din Odobești, crede că se poate câștiga trofeul la nivel local, după ce Știința a reușit o calificare de poveste în semifinale ❚ „Pentru mine nu a fost o surpriză calificarea în semifinale. Știam că e foarte greu, dar nu imposibil. A fost ceva de vis pentru noi, am avut chiar și suporteri la meci”, a transmis și antrenorul Aurelian Godinac ❚ Dacă în campionat Aninoasa este liderul Ligii a IV-a, în Cupa României nu se decurcă la fel de bine, spre nemulțumirea antrenorului Remus Gâlmencea. „Sunt foarte supărat pentru înfrângere, umilință mai mare ca asta nu mi s-a întâmplat până acum. De mult nu am mai fost așa de supărat după o înfrângere”

COSTINEL NEAGU


Surpriza sferturilor de finală din faza județeană a Cupei României s-a produs la Odobești, acolo unde liderul Ligii a V-a (Seria Vest), a eliminat liderul Ligii a IV-a, pe FC Aninoasa. Echipa din Onoare s-a impus după lovituri de departajare (9-8), la finalul celor 120 de minute de joc scorul fiind egal, 0-0. Calificarea în semifinalele Cupei României este o premieră pentru Știința Odobești, cu șanse mari de promovare în Liga a IV-a la sfârșitul sezonului.

Pentru formația din Onoare au înscris de la punctul cu var Petre, Iorgulescu, Zafiu, Didă, Godinac, Mihai, Paraschiv, Iamandache și Dan, ratând Tică și Gheorghe. Pentru Aninoasa au greșit la loviturile de departajare Ștefan, V. Nicolae și Bărboiu, marcând I. Maican, Matei, Călinescu, Rusu, Moțoi, Pahonțu, Diță și Constantinov.

 

„Scopul nostru a fost să-i anihilăm pe Moțoi și Maican”

„Pentru mine nu a fost o surpriză calificarea în semifinale. Știam că e foarte greu, dar nu imposibil. Mă așteptam să facem o partidă bună cu liderul Ligii a IV-a. Cuno șteam potențialul echipei mele, având jucători importanți în echipă. Îi cunoșteam pe adversari și am pregătit meciul foarte bine, făcând un joc exact pe apărare. Scopul nostru a fost să-i anihilăm pe Moțoi și Maican, golgeterii Ligii a IV-a. Nu este deloc ușor să joci împotriva unei echipe ca Aninoasa, dar am făcut un joc exact pe faza defensivă. Puține echipe se pot lăuda că nu au primit gol de la Aninoasa. A fost ceva de vis pentru noi, am avut chiar și suporteri la meci”, ne-a transmis antrenorul Aurelian Godinac.

Acesta a fost completat de patronul Daniel Negriloaia.

„Am jucat cu dăruire și am obținut o victorie pe măsură. Norocul a fost de partea noastră la penalty. Nu ne vom opri aici, vrem să câștigăm cupa pe județ și să facem o figură frumoasă în viitoarea ediție din Liga a IV-a”.

 

„Sunt foarte supărat pentru înfrângere”

Dacă în campionat Aninoasa este lider, în Cupa României nu se decurcă la fel de bine, fiind din nou eliminată prematur, încă din faza sferturile de finală. Antrenorul Remus Gâlmencea ne-a declarat că este foarte supărat după acest rezultat, urmând să se concentreze asupra meciurilor din campionat.

„Cupa României a fost un obiectiv pentru noi și am tratat competiția cu toată seriozitatea. Am făcut un joc mai slab la Odobești. Au fost mai mulți factori: câțiva jucători au evoluat cu întindere, Gae a fost absent, iarba mare care ne-a îngreunat jocul. Nu avem scuze, chiar și așa, trebuia să învingem. Sunt foarte supărat pentru înfrângere, umilință mai mare ca asta nu mi s-a întâmplat până acum. De mult nu am mai fost așa de supărat după o înfrângere. Odobești este o echipă bună, cu jucători interesanți. Rămâne să ne concentrăm asupra campionatului”, ne-a declarat Remus Gâlmencea.



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Cristi Bălașa vrea să revină la Chindia
Poker pe emblema Chindiei Târgoviște
Chindia rămâne pe un jilț amărât din play-out
CSM Târgoviște a pierdut finala mică
Longo, misterul unor luni pierdute
Luptă acerbă la Liga a 5-a, Seria Nord
Anastasia Udroiu Ivan, dublă campioană națională
Bezdead rezistă pe podium în Seria Nord
Apar campionii la înot
Aninoasa pierd primul meci


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

România de peste Prut în cătarea criminală a Kremlinului (II)

Apropo de găștile mafiotge proruse. Duminică, acestea, plus bașcana (guvernatoarea bolșevic-secesionistă de la Comrat), reunite în alianța politică prorusă „Pobeda” („victoria”) și-au anunțat – amenințare asemenea unui ultimatum – intrarea în cursa electorală împotriva Maiei Sandu și a partidelor proeuropene, în caz de… „pobeda” („victorie”) oferind pe tavă lui Putin... [citește tot...]






Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale