❚ La 37 de ani, autorul de romane istorice impresionează şi pe plan sportiv, câştigând opt titluri mondiale la nivelul artelor marţiale

Pe Vasile Lupaşc îl cunosc de ani buni, de când era profesor de istorie la Şcoala din Ghineşti. A rămas una dintre puţinele persoane de care mă leagă o prietenie sinceră şi continuă să impresioneze prin simplitate, prin modestie şi printr-un spirit patriotic copleşitor. Fascinat de istoria poporului român şi de marii ei conducători, a publicat mai multe cărţi de profil, a filmat documentare, unde a şi interpretat diverse personaje celebre, ca Stroe Buzescu.

Nu a avut nici o problemă să facă pe războinicul, este de opt ori campionul lumii la karate, la stilurile SHORIN-RYU (2), WADO-RYU (2) şi WALL STYLES (3), rezultate obţinute fără a avea un antrenor. Ca un adevărat SENSEI, a scos şi campioni, tot mondiali, pe Gabriela Ilie şi Bianca Epuran, care au obţinut între timp titlul de maestru emerit al sportului.

Rep.: Anul 2011 a fost pentru Vasile Lupaşc unul intens ca activitate literară, dar mai puţin productiv pe plan sportiv. Nu aţi mai obţinut nici un titlu mondial.

- Chiar nu am participat la nici un concurs. De fapt, eu nu merg decât la unul şi bun, la Campionatul Mondial. Anul acesta este programat în luna noiembrie, în Italia, la Marina di Carrara, acolo unde se desfăşoară întotdeauna. Până atunci, voi organiza la Târgovişte un turneu amical, în luna aprilie, la care vor participa sportivi din patru ţări.

Rep.: De ce arte marţiale?

- Datorită tatălui meu, care a fost la muncă în Japonia şi care mi-a insuflat pasiunea pentru acest gen de sporturi. Iniţial am început cu judo, dar nu mi-a plăcut, aşa că m-am apucat de baschet, însă după liceu am vrut să practic şi un sport individual. Reţin că în perioada comunistă karate-ul era interzis în România, aşa a vrut Ceauşescu, iar noi ne antrenam cu uşile încuiate pe la subsolul Casei Armatei. Primul titlu mondial la arte marţiale l-am obţinut la 30 de ani, asta după ce la primul concurs major nu am câştigat nimic, adică la Campionatul European. S-a tot spus că am cucerit atâtea medalii mondiale şi europene fără un antrenor, lucru care este parţial adevărat, însă a contat foarte mult pregătirea făcută la baschet cu Emilian Milea, iar apoi la karate cu Constantin Vârtopeanu, din punctul meu de vedere unul dintre cei mai buni antrenori din ţară. Reţin şi acum vorbele domnului Milea, după care mă voi ghida toată viaţa. „Când intri în sală râzi, distrează-te”. Pentru mine antrenamentul chiar că este sinonimul relaxării.

Rep.: Mergeţi la meciurile echipei de baschet?

- Nu am avut timp, mai degrabă merg să joc eu de două ori pe săptămână, dar o să încerc să ajung să le văd şi pe fete.

Rep.: Mai aveţi sportivi?

- Avem câţiva, adică eu şi cu prietena mea Anne Marie, însă abia de acum vom face mai multe selecţii. Ea s-a înscris şi la Facultatea de Educaţie-Fizică şi Sport, pentru a-şi putea deschide un club de gimnastică. Antrenamentele le facem pe Centrul Vechi, într-o sală ce aparţine Şcolii Populare de Arte, dar şi Şcoala Nr. 6.

Prietena lui este o irlandeză, campioană mondială pentru România

Rep.: Gabriela Ilie şi Bianca Epuran sunt două din produsele Vasile Lupaşc, le-aţi scos campioane mondiale, pe prima după numai câteva luni de arte marţiale.

- Gabi a avut un talent înnăscut, dar şi şansa de a lucra cu Bianca la antrenamente, lucru care a ajutat-o foarte mult. După opt luni de karate a devenit campioană mondială, dar se pregătea şi câte 6-7 ore pe zi. A terminat Facultatea de Turism, iar acum lucrează în Franţa şi s-a realizat, scăpând de lipsurile vieţii unui copil crescut mai degrabă singur, la Ocniţa. Bianca venise după 7 ani de karate cu Constantin Vârtopeanu, deci i-a fost mai uşor, iar acum este în Olanda, unde a şi terminat o facultate. După ce au obţinut titlul mondial de karate, au fost desemnate maestru emerit al sportului.

Rep.: Reţin că în ciuda acestor realizări, la un moment dat aţi concurat pentru un club din Austria, pentru că nu v-a primit nimeni din Târgovişte sau din România.

- Aşa este, văd că nu aţi uitat. Ştiţi cum e invidia la noi, aşa că nu am găsit o soluţie locală sau naţională, aşa că am participat la un Campionat Mondial al Cluburilor pentru Karate St. Paulten. Acum am clubul meu, Phoenix Târgovişte.

Rep.: Iar acum irlandeza Anne Marie Duncan evoluează pentru România.

- A refuzat să evolueze pentru Anglia, ţara în care s-a născut şi a făcut-o pentru România, iar în finală a bătut chiar o englezoaică. Acum nu mai vrea să plece de aici, i se pare mai frumos decât oriunde, chiar dacă îi lipseşte, spre exemplu, rigurozitatea din sistemul medical britanic.

Rep.: Cum v-aţi întâlnit?

- În Irlanda, unde am predat karate vreme de un an. Am mers apoi şase luni în Canada, unde totul este foarte bine pentru sistemul sportiv, însă nouă nu ne-a plăcut acolo. Anne spunea despre Canada că parcă e o parcare pustie.

Colaborează cu Mircea Albulescu și Marcel Iureș

Rep.: Intervine întrebarea, cum se împacă artele marţiale cu romanele istorice?

- Se completează foarte bine, în sensul că artele marţiale ajută foarte mult să înţelegi istoria. De exemplu, în luptă creierul gândeşte altfel, sunt lucruri pe care nu le putem înţelege din postura noastră, a celor care nu am trăit un război. Foarte mulţi nu concep nici acum că Mihai Viteazul a intrat singur între luptătorii turci la Călugăreni. Când cineva îţi omoară familia, copiii, atunci trebuie să te aperi, să te răzbuni, să supravieţuieşti. Până la urmă, istoria e scrisă de războinici.

Rep.: Ce cărţi aţi scos?

- „Răstignit între cruci”, volumul 1 şi 2, plus cărţile video „Străjer la porţile raiului”, în lectura lui Mircea Albulescu, „Furia zimbrului” şi „Prin iadul tătarilor”, ambele în lectura lui Marcel Iureş. Au fost realizate şi două filme documentare după operele mele, unul dintre ele numindu-se „România, comoara tăinuită”, lucrând acum la o carte audio despre Mihai Viteazul, la volumul 3 al romanului „Răstignit între cruci”, dar şi la o carte de comedie.

Rep.: Când mai aveţi timp pentru artele marţiale?

- După ce stai cinci ore pe scaun, la sală e numai relaxare, şi invers. Primele cărţi le-am scris noaptea, dar acum lucrez numai ziua, noaptea este pentru odihnă. Oricum, nu am avut niciodată probleme cu inspiraţia.

Rep.: S-au vândut bine cărţile?

- Destul de bine şi asta începând chiar cu toamna anului 2008, când toate cele 500 de cărţi tipărite s-au epuizat în patru luni. Profit nu poţi avea decât dacă vinzi peste 1.000 de cărţi, iar eu am vândut.

Rep.: V-a sprijinit cineva financiar?

- Financiar nu, dar am avut susţinerea morală a domnilor Mircea Albulescu şi Marcel Iureş, actori de Hollywood, iar o oră petrecută cu dânşii face mai mult decât orice ajutor. Foarte mult contează că părinţilor mei le plac cărţile scrise, dar şi copiilor din şcoli, care îmi trimit scrisori sau pur şi simplu mă opresc pe stradă. Dacă nu cer prea mult, aş vrea să le mulţumesc prin intermediul dumneavoastră unor oameni deosebiţi precum Mircea Albulescu, Marcel Iureş, Mihai Leu, Ovidiu Cuncea, Adi Crişan de la Cargo sau stareţului Mănăstirii Comana.

Rep.: Ce şi-ar mai dori scriitorul Vasile Lupaşc?

- Aş vrea să iasă un film mare despre cartea mea.