Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



12.07.2018 00:09

Prin numirea lui Negoescu la șefia arbirajul dâmbovițean


A A

Tudor Emil și-a pus în cap Comitetul Executiv

Tudor Emil și-a pus în cap Comitetul Executiv

❚ Diabolic, președintele AJF Dâmbovița s-a informat în amănunt despre programul contestatarilor, a așteptat să plece în concedii, moment în care a stabilit ședința CEX pentru astăzi, la ora 11.00 ❚ Unde sunt șanse aproape nule să fie prezenți Ionel Pitaru, Florin Tuiu și Vali Junghie. Exact ce a dorit șeful AJF, care va ține ședința la limită de cvorum, cu cei fideli, Gogu Bucurică, Piciu Ionașcu și Sandu Dragomir

COSTIN MIHAI

 


 

Refuzat de foarte mulți, Tudor Emil și-a călcat pe principii, și i-a oferit din nou lui Ioan Negoescu funcția de președinte al Comisiei Județene de Arbitri Dâmbovița. În acest moment este, probabil, singurul ce îi mai acceptă cu supunere toanele lui Tudor, care îl schimbă și îl repune la conducerea arbitrajului județean când are chef. Dacă Țuți Negoescu nu mai are reacție de demnitate la manevrele șefului de asociație, în AJF Dâmbovița mai sunt și oameni cu principii. Care nu acceptă numirea abuzivă a lui Negoescu în funcție, câtă vreme nu există o validare la nivelul Comitetului Executiv.

Planul diabolic al lui Tudor

Diabolic, Tudor Emil s-a informat în amănunt despre programul contestatarilor, a așteptat să plece în concedii, moment în care a stabilit ședința CEX pentru joi, la ora 11.00. Unde sunt șanse aproape nule să fie prezenți Ionel Pitaru, Florin Tuiu și Vali Junghie. Exact ce a dorit șeful AJF, care va ține ședința la limită de cvorum, cu cei fideli, Gogu Bucurică, Piciu Ionașcu și Sandu Dragomir. Nici măcar ultimul nu a agreat strategia lui Tudor, însă e greu de crezut că va avea puterea să-l combată în timpul ședinței. Îi este dator vândut președintelui de asociație, prin ambele echipe unde activează. ,,În cazul CSM Fieni avem de-a face cu un caz penal de fals și uz de fals, înșelăciune. Altă faptă penală! Deturnare de fonduri, deoarece CSM Fieni nu poate accesa sume, bani publici, până la eliberarea Certificatului de Identitate Sportivă”, a notat site-ul sportb.ro. ,,Voința Buciumeni ar fi trebuit exclusă din competiție în etapa a 16-a!”, a descoperit site-ul dambovitapenet. De ce excludere? Pentru două neprezentări. Credeți că are tupeu Sandu de la Fieni sau de la Buciumeni să ridice vocea la boss-ul Tudor?

Declarațiile membrilor Comitetului Executiv

,,Sunt plecat din țară. De unde să știu că e Comitet Executiv, se face așa, peste noapte? Am aflat și eu despre ce e vorba, însă este peste puterea mea de înțelegere. Acum nu vreau să comentez, însă o voi face de luni încolo, când voi reveni acasă. Recunosc că m-am înșelat, atunci când am crezut că lucrurile se vor schimba în bine, măcar în ceasul al doisprezecelea” – Florin Tuiu, vicepreședintele AJF Dâmbovița.

„Am fost anunțat să merg joi la ședință, dar nu am cum, pentru că sunt în concediu. Aceste lucruri se anunță din timp, cu o săptămână înainte. Mai sunt membri plecați în concediu, cu 4 membri ei nu au cvorum de ședință. E interesant, nu știu cu cine o să țină ședința, e statutară doar dacă vor fi 5 membri, poate se întoarce vreunul din vacanță, dar nu cred, pentru că din ce am vorbit cu ei, se întorc sâmbătă sau duminică. Negoescu e cel mai comod președinte, trebuie unul care să fie respectat, pentru că în mandatul lui au fost destule probleme. Arbitrii erau nemulțumiți de delegări, unele făcute la comandă. Unul ca el nu poate să ajute arbitrajul, poate doar să-l distrugă. Nu am nimic personal cu el, dar sunt arbitri care trebuie ajutați să progreseze, iar în condițiile astea e imposibil” - Ionel Pitaru, reprezentatul cluburilor de copii și juniori.

,,M-au sunat să vin joi la ședință, dar le-am spus că săptămâna asta nu sunt în zonă, sunt la Ocna Șugatag, lângă Sighetu Marmației. Cum să-l numească președintele de asociație pe cel al arbitrilor? Doar îl propune spre aprobare Comitetului Executiv. Dacă acesta este de acord, atunci e bine. Dacă nu, atunci Comitetul Executiv vine cu o altă propunere. ăsta e regulamentul, iar ce a făcut domnul Tudor e un abuz. Sunt și alți oameni care merită propuși pentru funcția de președinte al arbitrilor” – Vali Junghie, reprezentant al cluburilor de Liga a IV-a

,,Nu pot să comentez. Orice informație o puteți lua de la purtătorul de cuvânt al AJF Dâmbovița, domnul vice Tuiu. Noi nu avem voie să comentăm la presă. Așa am stabilit, așa facem. Iar dacă facem altfel, înseamnă că nu e bine” – Gogu Bucurică, reprezentant al cluburilor de Liga a IV-a

,,Trebuia o propunere către noi, în cazul domnului Negoescu, și nu o numire fără acordul nostru. Voi stabili atunci, dacă votez numirea domnului Negoescu. Vreau să văd și eu programul, să văd cu cine vine. Eu consider că așa trebuia procedat”, Sandu Dragomir, reprezentantul cluburilor de Liga a V-a ,,Nu vorbesc, până nu sunt pus la punct cu toate lucrurile. Nu vreau să comentez acum, vă rog să nu vă supărați” – Piciu Ionașcu, reprezentantul cluburilor de Liga a V-a



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

CSM Târgoviște a pierdut finala mică
Longo, misterul unor luni pierdute
Luptă acerbă la Liga a 5-a, Seria Nord
Anastasia Udroiu Ivan, dublă campioană națională
Bezdead rezistă pe podium în Seria Nord
Apar campionii la înot
Aninoasa pierd primul meci
Medalii la judo pentru CS Târgoviște
Sute de copii din 6 județe, prezenți la Nucet
Victorie importantă în finala mică


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

România de peste Prut în cătarea criminală a Kremlinului (I)

Pe măsură ce alegerile prezidențiale din România de peste Prut/Republica Moldova se apropie, Kremlinul putinist n-o slăbește din cătarea lui criminală. Printre armele pe care deja le-a pus în bătaie sunt și politicienii românofobi, unii dintre aceștia de neam românesc (!?), și politruci ruși de la Tiraspol, și găgăuzii delicatetei bașcane Evghenia Guțul cu sufletul tot dăruit țarului Putin și cu un kalașnikov pitit sub fustă. Este... [citește tot...]






Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale