Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



26.11.2018 00:25

În frunte cu ÎPS Nifon, Arhiepiscop și Mitropolit, reprezentanți ai Arhiepiscopiei Târgoviștei au participat la...


A A

Sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului, eveniment național istoric

Sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului, eveniment național istoric

❚ Zeci de mii de credincioși au participat ieri la slujba de sfințire a Catedralei Mântuirii Neamului și la prima slujbă a Sfintei Liturghii, săvârșită în noua Casă a Domnului ❚ Prima slujbă a Sfintei Liturghii în Catedrala Națională a început ieri, la ora 10.30 și a fost săvârșită de Patriarhul Ecumenic, Bartolomeu și Patriarhul României, Daniel, alături de un sobor arhieresc impresionant ❚ O delegație importantă a Arhiepiscopiei Târgoviștei a participat la programul complex al evenimentelor dedicate sfințirii Catedralei Mântuirii Neamului, în frunte cu ÎPS Nifon, Arhiepiscopul și Mitropolitul Târgoviștei și Exarh Patriarhal

 

ANDREI VASILIU

 


 

Evenimentul istoric, reprezentativ la nivel național pentru Centenarul Marii Uniri de la 1918, de sfințire a Catedralei Mântuirii Neamului, sau Catedrala Națională, s-a bucurat ieri de o participare copleșitoare din partea credincioșilor creștin-ortodocși, care au umplut până la refuz nu doar interiorul noului lăcaș de cult și esplanada din fața acestuia, ci și străzile din jurul monumentalei Case a Domnului, din Dealul Arsenalului. Participanții au putut urmări slujba Sfintei Liturghii și pe ecrane special montate în afara edificiului. În timpul Sfintei Liturghii au avut acces în interiorul Catedralei 3.000 de invitați oficiali, dar, așa cum a precizat ieri Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Catedrala are o capacitate totală la interior de 5.000 de persoane, atunci când acestea nu sunt așezate pe scaune.

Delegația Patriarhului Ecumenic Bartolomeu, întâmpinată de PF Daniel și ÎPS Nifon

Programul complex al evenimentelor legate de Sfințirea Catedralei Naționale a început vineri, 23 noiembrie a.c., la ora 12.45, la Catedrala Patriarhală, unde Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a întâmpinat pe Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, însoțit de o delegație a Patriarhiei Ecumenice, precum și delegația Bisericii Ortodoxe a Greciei, condusă de Înaltpreasfințitul Părinte Hrisostom, Mitropolit de Patra. Sanctitatea Sa a fost întâmpinat de Părintele Patriarh Daniel, împreună cu Părintele Mitropolit Nifon. Cu ocazia acestui important eveniment, delegația Bisericii Ortodoxe din Grecia a adus racla purtând Cinstita Mână a Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României. Această raclă a rămas în Catedrala Patriarhală din Dealul Mitropoliei până în ziua următoare, sâmbătă, ora 16.00. Sâmbătă, 24 noiembrie, la ora 16.30, racla purtând Cinstita Mână a Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României și racla cu un fragment din moaștele Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina au fost așezate spre închinare în pridvorul Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului (Calea 13 septembrie, nr. 4-60), unde au rămas până duminică, 25 noiembrie, ora 13.00. Acest moment a fost urmat, la ora 17.00, de Slujba de pomenire a Eroilor români, săvârșită în Catedrala Națională de către Patriarhul României împreună cu alți ierarhi. Începând cu ora 18.00, în Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, a fost săvârșită Slujba de Priveghere închinată Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina și Sfântului Mare Mucenic Mercurie.

„Catedrala Națională Românească, semnul dăinuirii noastre în istorie”

Ieri, duminică, 25 noiembrie, începând cu ora 8.00, a fost săvârșită Slujba Acatistului Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina în Catedrala Națională, urmată la ora 9.00 de Slujba de Sfințire a Altarului Catedralei Naționale. La sfârșitul slujbei s-a citit Actul de sfințire, document care consemnează și istoria îndelungată a demersului de zidire a Catedralei, ale cărei începuturi datează încă din anul 1878. Prima slujbă a Sfintei Liturghii în Catedrala Mântuirii Neamului a început ieri, la ora 10.30 și a fost săvârșită de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu împreună cu Patriarhul Daniel, cu Mitropolitul Hrisostom de Patra și cu un sobor arhieresc impresionant, format din arhierei din Biserici Ortodoxe surori și majoritatea ierarhilor români. Între invitații oficiali au fost prezenți premierul României, Viorica Dăncilă, Secretarul de Stat pentru Culte, Victor Opaschi, și alți reprezentanți ai autorităților centrale. O delegație importantă a Arhiepiscopiei Târgoviștei a participat la eveniment, în frunte cu ÎPS Nifon, Arhiepiscopul și Mitropolitul Târgoviștei și Exarh Patriarhal, consemnând și prezența pc.pr. Ionuț Ghibanu, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Târgoviștei, dar și a deputatului Cornel ?tefan și a directorului Direcției Silvice Dâmbovița, Costel Preda, precum și a unor preoți din eparhia târgovișteană. La ora 13.00, racla cu Cinstita Mână a Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României și racla cu moaștele Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina au fost așezate la ieșirea din Sfântul Altar al Catedralei Naționale pentru a fi cinstite de către credincioși, după închinarea acestora în Sfântul Altar. În seara de ieri, începând cu ora 18.30, a avut loc un Concert extraordinar, la Sala Palatului, organizat de Centrul de presă Basilica al Patriarhiei Române, cu participarea Grupului psaltic „Tronos”, a Orchestrei reprezentative a Armatei Române și a Orchestrei Naționale „Lăutarii din Chișinău”. După finalul Sfintei Liturghii, toți credincioșii pelerini ortodocși prezenți au avut acces în Catedrală, atât în ziua sfințirii (25 noiembrie). Aceștia vor avea acces în Catedrală și în zilele următoare (26-29 noiembrie, „zilele sfințirii”), având posibilitatea să se închine în Sfântul Altar, nou sfințit. Catedrala Mântuirii Neamului este închinată eroilor români din toate timpurile, având hramul principal Înălțarea Domnului – Ziua Eroilor. De aceea, Patriarhul Daniel a așezat sâmbătă seara în altarul catedralei lista cu numele tuturor eroilor români cunoscuți. „Simbol al unității noastre naționale, ofrandă și laudă către Creator, Catedrala Națională Românească reprezintă semnul dăinuirii noastre în istorie, al trecerii noastre prin această lume. Arc spre cer și proiecție a efervescenței credinței înaintașilor noștri, Catedrala este și un semnal al faptului că încă multe și frumoase lucruri mai are credința de spus nouă și lumii”, este mesajul transmis ieri de pc.pr.dr. Ionuț Ghibanu, prezent la evenimentele care au marcat sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului.



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Trasee culturale prin Târgoviște
Noi succese ale micilor balerine din Târgoviște
„Cavaleri de Târgoviște”
Urcând treptele duhovnicești spre Înviere
Programul național pentru reducerea abandonului școlar
Nouă achiziție de carte veche la Arhiepiscopia Târgoviștei
Copiii de la Centrul de zi „Sfânta Maria” în vizită la Mănăstirea Bâldana
Ajutor pentru Centrul de copii cu Autism și Sindrom Down „Sfânta Maria”
Meditație la Duminica a 3-a din Post
Încep înscrierile pentru clasa pregătitoare


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

Iadul din... Țara Sfântă. O frică îngrozitoare cuprinde lumea (I)

GEORGE COANDĂ


2024. 13 aprilie. O zi care ar putea rămâne o dată fatidică în istoria niciodată liniștită a umanității. Iranul ayatollahilort fundamentaliști a atacat cu o ploaie de drone și de rachete Israelul. A fost, se poate spune fără nicio urmă de glumă, un atac dinainte anunțat. De multă vreme, Teheranul, însă, nu a avut la îndemână un „casus belli”, fie și jucat la... [citește tot...]






Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale