Duminica aceasta este dedicată celor 318 Sfinți Părinți care s-au adunat în anul 325 la Sinodul I Ecumenic de la Niceea, unde a fost condamnată erezia lui Arie din Alexandria, care propunea o perspectivă filosofică raționalistă în ceea ce privește Persoana divino-umană a Mântuitorului Iisus Hristos, ajungând până la negarea divinității acesteia, împotriva Sfintelor Scripturi și a credinței Bisericii.

Sfinții Părinţi, şi amintim aici doar pe Sfântul Ioan Gură de Aur şi pe Sfântul Chiril al Alexandriei, dau mărturie foarte clară şi firească despre relația dintre cuvintele lui Hristos şi dogmele Bisericii.Misiunea Bisericii de a propovădui, a formula şi a păstra spre transmitere din generaţie în generaţie dreapta credință mântuitoare, ca viaţă în comuniunea gândită şi experiată cu Dumnezeu, are temei în Treimea Sfântă şi de viaţă făcătoare.

Ea este deplin confirmată de Însuși Mântuitorul Iisus Hristos, în pericopa Evangheliei din această duminică, text numit și „Rugăciunea arhierească”. Dumnezeu Însuşi Se roagă pentru noi, împreună cu noi, ceea ce face ca rugăciunea să fie pentru fiecare dintre noi oamenii un gest firesc. Hristos ştie şi împlineşte acest act religios esenţial, învățându-ne şi Rugăciunea Domnească, astfel că un creştin se roagă Tatălui cu cuvintele dumnezeieşti ale Fiului Său preaiubit, trăind un eveniment personal al rugăciunii care implică însăşi viaţa în Hristos.

Cât curaj, speranţă și încredere conferă acest adevăr creştinului care se roagă, dar pentru care se roagă şi se află în rugăciunea lui Dumnezeu Însuşi, în iubirea Sa! Hristos ca om are conștiința adâncă a depărtării omului de Dumnezeu şi a refuzului iubirii şi a comuniunii cu Dumnezeu, şi acceptă liber acest pahar, dar cu angoasa specifică de dinaintea morții: „Nu voi bea oare paharul pe care Mi l-a dat Tatăl?” (Ioan 18, 11). Iisus Se roagă şi mijloceşte pentru apostolii Săi, dar şi pentru toţi creştinii care Îl vor primi şi recunoaşte ca Dumnezeu şi vor fi peste veacuri în comuniune eclesială, spirituală şi sacramentală cu El, şi prin El cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt.

În aceste cuvinte se găsește programul unităţii creştine, definit de Hristos Însuşi şi de Părinţii sinodali dintotdeauna. Unitatea creştinilor are temei trinitar, iar cine o rupe, se rupe de Dumnezeu, de Hristos şi de Biserica Sa cea Una. Rugăciunea arhierească a lui Hristos ne întărește unitatea la altarul Bisericii Apostolilor şi a Sfinților Părinţi.

Rugăciunea Lui ne invită să fim strâns uniți în jurul ierarhiei sacramentale şi canonice, participând astfel la simfonia panortodoxă prin unitatea noastră etnică, spirituală și de cultură românească profund creștină. Astfel vom fi și noi una cu Biserica lui Hristos, cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolică, trăind încă de aici nădejdea neclintită a învierii şi a vieţii veşnice în Împărăţia lui Dumnezeu.

Pr. Ionel Pațanghel, Protopop al Protoieriei Titu