Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



24.04.2015 00:09

Editorial sportiv :: Lovitura de la colț


A A

Inventați, până veți fi anchetați!

Inventați, până veți fi anchetați!

COSTIN MIHAI

 


 

Abia ce am scris că nu mă interesează nicio funcție prin sportul dâmbovițean, că ieri am mai auzit una. Cică urmăresc să-i iau locul președintelui AJF Dâmbovița, Tudor Emil! Asta mi se pare mai amuzantă decât cea cu varianta de a-l înlocui pe Ciprian Iugulescu, la conducerea CSM Târgoviște.

Altfel, după ce am fost amenințat că voi fi declarat persona non-grata de către AJF Dâmbovița, o altă gogomănie, acum se inventează alte prostii, de genul că aș fi contactat un oficial al asociației, pentru a convoca Adunarea Generală, iar membrii să-l schimbe din funcție pe Tudor Emil.

De aici noi amenințări cu judecata și altele de genul, însă instanțele civile, dar și alte instituții ale statului vor fi sesizate de această dată de mine. Bănuiesc cine se bagă în seamă, folosindu-se de numele meu și al ziarului. E vorba despre un ins apărut de niciunde pe o funcție importantă în cadrul AJF Dâmbovița, dar despre care se plâng foarte mulți, contestându-i nu doar calitatea de observator ci, mai ales, pe cea de evaluator al prestațiilor arbitrilor.

Aproape la fiecare conferință de presă a AJF ni se aduc jigniri, acuzații și amenințări, iar asta nu mai poate continua. La rugămintea unor persoane pe care le respect din cadrul asociației, am ales colaborarea, nemulțumite și ele că forul fotbalistic județean este implicat în războaie personale, care pot atrage multe neplăceri. Nu vreau să scriu aici despre oficiali ai AJF Dâmbovița cu interdicții de a mai pătrunde pe stadioane pentru huliganism, despre alții anchetați penal pentru amenințări și agresiuni fizice, și nici despre observatori care consumă băutări alcoolice după meciuri, amenințând arbitrii, pe care i-au și bătut de-a lungul anilor.

Eu nu ameninț pe nimeni, doar transmit că am avut înțelegere atunci când mi s-a solicitat, însă deja s-a întrecut limita. Chiar îmi doresc ca instituțiile abilitate să facă dreptate, iar vinovații să plătească pentru faptele lor. Știu că deranjăm prin anumite articole de presă, prin care semnalăm neregulile ce abundă în fotbalul mic și în sportul dâmbovițean, însă pentru inventarea a tot felul de mizerii, există răspundere penală.



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Cristi Bălașa vrea să revină la Chindia
Poker pe emblema Chindiei Târgoviște
Chindia rămâne pe un jilț amărât din play-out
CSM Târgoviște a pierdut finala mică
Longo, misterul unor luni pierdute
Luptă acerbă la Liga a 5-a, Seria Nord
Anastasia Udroiu Ivan, dublă campioană națională
Bezdead rezistă pe podium în Seria Nord
Apar campionii la înot
Aninoasa pierd primul meci


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

România de peste Prut în cătarea criminală a Kremlinului (II)

Apropo de găștile mafiotge proruse. Duminică, acestea, plus bașcana (guvernatoarea bolșevic-secesionistă de la Comrat), reunite în alianța politică prorusă „Pobeda” („victoria”) și-au anunțat – amenințare asemenea unui ultimatum – intrarea în cursa electorală împotriva Maiei Sandu și a partidelor proeuropene, în caz de… „pobeda” („victorie”) oferind pe tavă lui Putin... [citește tot...]






Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale