Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



14.06.2024 00:17

Pentru a prioritiza integrarea copiilor din municipiu,


A A

Înscrierea la școli și grădinițe, în vizorul primarului Târgoviștei

Înscrierea la școli și grădinițe, în vizorul primarului Târgoviștei

La cea mai recentă conferință de presă, primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a vorbit despre dificultățile cu care se confruntă copiii din oraș în perioada înscrierilor la unitățile de învățământ, care a început cu puțin timp în urmă. Edilul-șef a atras atenția asupra faptului că foarte mulți copii din Târgoviște nu pot fi înscriși la grădinițele și școlile locale din cauza metodologiei naționale, care permite înscrierea cu o simplă reședință.

Nu avem nicio problemă cu copiii din alte unități administrativ-teritoriale, dar nu este admisibil ca un copil care locuiește peste drum de o școală să nu poată să se înscrie la școala respectivă. Vorbim de probleme de trafic și de alte aspecte, dar nu stabilim reguli clare prin care copiii care au domiciliul în circumscripția unei școli să aibă prioritate la înscriere”, a declarat primarul.

Daniel Cristian Stan a menționat că există școli în Târgoviște unde, la clasa pregătitoare, din primii cinci copii înscriși, patru provin din afara municipiului. „Școlile sunt întreținute din taxele și impozitele părinților copiilor care locuiesc în Târgoviște, dar acești părinți nu pot să-și înscrie copiii la cea mai apropiată școală de domiciliul lor”, a spus primarul. „În acest mod, se distruge învățământul din mediul rural. Sunt unități de învățământ moderne, reabilitate, dotate cu fonduri guvernamentale sau europene, care stau nefolosite din cauza unei metodologii defectuoase”, a transmis primarul municipiului Târgoviște

Acesta a promis că va face tot ce depinde de el și, prin intermediul Asociației Municipiilor din România, va încerca să schimbe metodologia de înscriere. „Copiii care locuiesc în circumscripția școlii trebuie să aibă prioritate la înscriere. Nu se poate așa ceva!”.

El a relatat și cazul unor părinți care locuiesc lângă Grădinița Nr. 14 și nu pot să-și ducă copiii acolo. „Voi merge la Ministerul Educației, împreună cu conducerea Inspectoratului Școlar Județean, să cerem suplimentarea locurilor, dar aceasta va fi o soluție insuficientă și temporară. Soluția este să schimbăm metodologia. În prima săptămână să se poată înscrie copiii care au domiciliul în circumscripția școlii respective. Dacă rămân locuri, atunci pot veni și copii din alte zone”.

Primarul a concluzionat că fiecare unitate administrativ-teritorială trebuie să gestioneze subiectul accesului la educație și al infrastructurii educaționale pentru a asigura prioritizarea corectă a copiilor din localitate.

Ștefan Khalil



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Târgoviște, campion național la fonduri UE pe cap de locuitor
Sală polivalentă nouă, în discuția aleșilor locali
Diplomă pentru o găeșteancă de 100 de ani
Alegerile primare europene și dezbaterile Spitzenkandidat în 2024 (II)
Traficant de droguri, arestat preventiv
Programul Zilelor Cetății Târgoviște 2024
Alegerile primare europene și dezbaterile Spitzenkandidat în 2024 (I)
Percheziții din cauza unui pistol neletal
Lucrări de anvelopare pentru 1000 de apartamente
România, amenințată, cu armata... dezarmată


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

Alegerile primare europene și dezbaterile Spitzenkandidat în 2024 (II)

DAN LUCA

În primăvara lui 2024, înainte de alegerile europene din iunie, au fost 3 dezbateri oficiale, clasificate ca Spitzenkandidat.

Orașul Maastricht a fost și de data aceasta locul primei dezbateri Spitzenkandidaten înainte de alegerile pentru Parlamentul European. După 2014 și 2019, ziua de 29 aprilie 2024 a fost aleasă pentru a reuni ofertele... [citește tot...]





Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale