Deși suntem de peste 16 ani în Uniunea Europeană, avem încă reflexe care ne poziționează în afara acestui sistem. Asta cel puțin la nivel mental. Un exemplu concret îmi vine în minte. Recent s-au perindat pe la Cluj cohorte de eurodeputaţi care ne puneau mâna pe creștetul capului cu mesaje ciudate, puțin înțelese de cãtre cetățeni.

Nu zic că nu este bună interacția dintre liderii locali clujeni și aleșii din Parlamentul European, în fond legislativul european are prerogative clare care țin și de folosirea corectă a banului public. E vorba însă de multă percepție și stereotipuri. Haideți să explicăm nuanţele, foarte importante într-un oraș în care universitarii sunt o treime din populație.

Ce înseamnă „Europa și America ne ajută”? În primul rând sunt două subiecte total diferite. În mentalul colectiv Europa este Uniunea Europeană, iar România este parte a acestei structuri din 2007. Aceasta implică că Europa suntem noi... Atunci mesajul e clar. Dacă Europa ne ajută, însemnã că noi ne ajutăm pe noi, de fapt. Deci și fondurile europene sunt ceea ce am pus împreună NOI (nu ION!) cu colegii din alte 26 de state și apoi le împărțim între noi.

A zice că Europa (în sfârșit!) e aici să ajute implică o subordonare, un pic de surpriză plăcută, dar și obedienţă. Când vorbim de egalitate la nivel de UE, nu e doar la nivel de salarii și infrasfructurã, este și de relaționare. Am căutat să văd, de exemplu, dacă eurodeputaţii au fost recent să "ajute" și Olanda. Credeți-mă, astfel de vizite nu se organizează. Am găsit însă în arhive, cum acum vreo 20 de ani eurodeputaţii de atunci vizitau România aproximativ cu același mesaj. Desigur atunci erau fondurile de pre-aderare, acum fonduri europene.

O poziție interesantă, diferită de cea europeană, este cooperarea cu America, adică cu Statele Unite ale Americii. Aici, desigur, vizitele aleşilor americani sunt pe alte coordonate. Totuși, să nu uităm, suntem într-o structurã comună cu americanii, în NATO. Ceea ce este interesant că aici, în structura transatalanticã, nu mai este nici o divizare mentală între vechii membri și cei noi. Deci se poate...

Concluzionez acest material cu exemplele de pe agenda publică. Aderarea Românie la spaţiul Schengen o discutăm în intern, iar ridicarea vizelor românilor pentru SUA o negocien din afară, așa cum am discutat aderarea la UE. Diferenţa e fundamentală, dar asta fără doar și poate ne-am dat deja seama.