Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



01.09.2023 00:12

Cuvântul care zidește


A A

Conștienți de binele ce ne-a fost încredințat!

Sfânta Evanghelie din Duminica a XIII-a după Rusalii este plină de înțelesuri duhovnicești care se referă atât la istoria mântuirii neamului omenesc, cât și la viața Bisericii. Parabola sau pilda pe care Mântuitorul Iisus Hristos ne-o prezintă în Evanghelia acestei zile se referă la Legea Veche, la Vechiul Testament.

 Via pe care un stăpân o sădește, o împrejmuiește cu gard, o înzestrează cu un teasc și cu un turn de veghe și de apărare reprezintă lucrarea mântuitoare a lui Dumnezeu, Stăpânul lumii, la care cheamă lucrători. Lucrătorii angajați ca să lucreze în vie sunt slujitorii Legii celei Vechi. Aceștia erau regi, arhierei sau mari preoți și învățători de Lege. Evanghelia ne mai spune că, după ce a sădit via, a împrejmuit-o, a săpat teasc în ea și a zidit turn, adică a lăsat via lucrătorilor într-o stare de organizare completă, stăpânul viei a plecat departe și a lăsat lucrători în vie să o păzească și să o cultive pentru a o face roditoare. Plecarea stăpânului departe are aici înțelesul duhovnicesc de libertate multă dăruită lucrătorilor.

Această pildă sau parabolă a fost pronunțată după intrarea Domnului în Ierusalim, cu puțin timp înainte de pătimirile, de răstignirea și de moartea Sa pe Cruce. Deci pilda are și un conținut profetic, întrucât, la câteva zile după ce a rostit această pildă, Mântuitorul Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a dovedit că El Însuși este fiul stăpânului pe care l-au omorât lucrătorii din vie, adică arhiereii, fariseii și cărturarii. Pilda aceasta ne arată că Dumnezeu a făcut din poporul evreu un popor ales ca să lucreze în via Domnului, l-a ales dintre celelalte popoare și i-a dat Legea lui Moise cu multe principii sau reguli religioase, morale și cultice, pentru a-l ajuta să-și păstreze identitatea sa, deoarece avea de împlinit o misiune sfântă.

Teascul din vie este viața spirituală a poporului ales, iar turnul de pază este simbolul templului din Ierusalim în care Dumnezeu era prezent în modul cel mai intens, pentru că preînchipuia pe Mesia - Hristos. Trimișii stăpânului viei sunt proorocii sau profeții, pe care adesea conducătorii evreilor i-au bătut sau i-au ucis. Prin aceasta vedem că umanitatea păcătoasă, chiar dacă este chemată la o lucrare sfântă, devine adesea nerecunoscătoare, răzvrătită și îndărătnică în a împlini voia lui Dumnezeu. Comportamentul lucrătorilor răi din vie este comportamentul oamenilor răi care, după ce au fost chemați în via Domnului sau în lucrarea lui Dumnezeu, uită repede de stăpân și se fac stăpâni ei înșiși, considerând via ca fiind o proprietate a lor. De aceea, Mântuitorul le spune: “Împărăția lui Dumnezeu se va lua de la voi și se va da neamului care va aduce roadele ei” (Mt. 21, 43). Vedem că Domnul Isus identifică via din pilda Sa cu Împărăția lui Dumnezeu, iar lucrătorii viei sunt cei chemați de Dumnezeu să pregătească intrarea oamenilor în Împărăția Lui. Astfel via simbolizează lucrarea sfântă de mântuire a oamenilor.

 

Pr. Rădulescu Constantin,  Parohia Vișinești

 



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Vindecarea lunaticului
Rata de promovare scade la 26,24%, fără note de 10
Suferința și boala în lumina Învierii Domnului
Sfințirea Bisericii Parohiei Izvorul Tămăduirii
Posibilă schimbare majoră pentru Bacalaureat în 2025
Bienala Națională de Artă "Gheorghe Petrașcu", 2024
Potolirea furtunii
Rolul eclezial și cultural al evangheliei învățătoare de la Mănăstirea Dealu
Tineri din Kenya în vizită la Mănăstirea Peștera Ialomiței
852 de elevi s-au înscris la Bac-ul de toamnă


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

Alegerile primare europene și dezbaterile Spitzenkandidat în 2024 (II)

DAN LUCA

În primăvara lui 2024, înainte de alegerile europene din iunie, au fost 3 dezbateri oficiale, clasificate ca Spitzenkandidat.

Orașul Maastricht a fost și de data aceasta locul primei dezbateri Spitzenkandidaten înainte de alegerile pentru Parlamentul European. După 2014 și 2019, ziua de 29 aprilie 2024 a fost aleasă pentru a reuni ofertele... [citește tot...]





Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale