MĂDĂLIN RĂDUCU

Cred că am scris zeci de editoriale despre situaţia precară şi mizeră în care se află fotbalul judeţean din Dâmboviţa. Am atras atenţia asupra neregulilor de la asociaţia patronată de peste două decenii de Tudor Emil, perioadă ce poate fi comparată, ca durată, cu cea a dictatorilor. Atenţie, nu spun că şi regimul a fost aşa, cu toate că multe decizii şi fapte indică spre acest lucru.

Ulterior, am încercat privirea de ansamblu, în care sub atenţia mea au intrat şi cluburile care compun Adunarea Generală. Am rămas surprins să constat că şi aici sunt multe hibe, probleme mari de-a dreptul. De ce? Simplu. Pentru că oamenii, conducători, preşedinţi, delegaţi, primari, agreează şi acceptă acest sistem „bolnav” de la asociaţie. Oamenii de fotbal au fost şi continuă să fie de acord cu toate matrapazlâcurile care se fac în ceea ce priveşte vizele, taxele (de contestaţie, de transfer etc.), cartona şele şi tot aşa. Tocmai de aceea s-a ajuns la scandaluri mari, pentru că cei de la asociaţie au luat din două părţi, iar când au trebuit să dea o decizie, din ecuaţie sigur ar fi ieşit cineva în pierdere. De aia nu au mai ştiut cum s-o dreagă, pe româneşte, şi au apelat la tot felul de bâlbe puerile. Iar echipele s-au învăţat cu sistemul ăsta bolnăvicios, oamenii deja ştiu cât e „scorul” pentru orice hârtie au nevoie, indiferent dacă dorinţa se încadrează sau nu în cadrul regulamentar. Într-adevăr, mai există o opoziţie, dar de cele mai multe ori e de formă, c-aşa dă bine în democraţie. Eu cred că în ritmul ăsta, tabăra contestatarilor nu va putea niciodată să schimbe ceva.

La final, vă propun un exerciţiu simplu de imaginaţie. Să lăsăm pentru o secundă toate orgoliile şi prieteniile la o parte şi să încercăm să privim detaşaţi imaginea de ansamblu. Nu-i aşa că este una antică, alb-negru? Serios acum, când vezi amatorismul unor cluburi care se consideră semi-profesioniste, te ia cu durerea de cap. Nu mai spun ce senzaţie îţi lasă când intri în sediul asociaţiei. Cu excepţia secretarului, zici că-i clubul pensionarilor şi nu alta. Sigur că mulţi au intenţii bune, există şi oameni de calitate, însă câţiva sunt pur şi simplu ahtiaţi după funcţii, putere, expunere şi bani. Cât mai mulţi bani.