Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



09.02.2024 00:12

Comisia de Disciplină confirmă


A A

Au fost plătiți Popa, Buș, Popadiuc și Avram

Au fost plătiți Popa, Buș, Popadiuc și Avram

* Camera Națională de Soluționare a Litigiilor a constatat încetarea raporturilor contractuale cu mijlocașul Cătălin Golofca, începând cu 6 februarie, obligând clubul Chindia să-i achite drepturile bănești

 

Comisia de Disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal a dispus în ultima ședință închiderea mai multor dosare, ca urmare a achitării debitului de către clubul Chindia față de creditorii Costel Avram, Daniel Popa, Sergiu Buș și Doru Popadiuc, jucătorii echipei din sezonul retrogradării din SuperLigă.

Cel mai mare debit a fost către Sergiu Buș, un atacant care nu a marcat nici măcar un gol în 16 apariții în tricoul Chindiei. Dar puțin abordabil la negocierile de eșalonare a plăților restante. La următoarele ședințe vor fi anunțate alte litigii ajunse la final. Vor rămâne pe rol câteva dintre dosarele noi, cu restanțe salariale ceva mai mici.

Sâmbătă, amical cu Chiajna

Camera Națională de Soluționare a Litigiilor a constatat încetarea raporturilor contractuale cu mijlocașul Cătălin Golofca, începând cu 6 februarie, obligând clubul să-i achite drepturile bănești. Sunt ultimele hotărâri ale instanțelor sportive, care mai ridică din presiunea exercitată asupra Chindiei Târgoviște. Prioritare devin din acest moment restanțele salariale către personalul activ al clubului.

Chindia a reziliat între timp și cu Luca Manolache, un Under care nu intră în calculele echipei pentru acest an. Roș-albaștrii se pregătesc pentru următorul test, programat sâmbătă, de la ora 11.00, pe stadionul „Eugen Popescu”, cu cel mai tare adversar din amicale, Concordia Chiajna. Altfel, după albanezul Hysen Memolla, la Chindia mai pot apărea nume surpriză. Iar Robert Moldoveanu rămâne pe loc, fiind declarat netransferabil.

 

 

 

 

C.M.



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Meci interesant la Târgoviște
Campionat cu 16 echipe la Juniori U11
Atunci când gazdele sunt favorite
Chindia a trecut de Pucioasa cu 2-1
AFC Raciu, primul lider la Juniori U19
Chindia încearcă escaladarea spre play-off
Cristi Bălașa crede în Marian Vătavu
Misiune dificilă pentru Comisia de Omologare
Rezultate bune pentru juniorii dâmbovițeni
Începe Liga a 3-a


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

Alegerile primare europene și dezbaterile Spitzenkandidat în 2024 (II)

DAN LUCA

În primăvara lui 2024, înainte de alegerile europene din iunie, au fost 3 dezbateri oficiale, clasificate ca Spitzenkandidat.

Orașul Maastricht a fost și de data aceasta locul primei dezbateri Spitzenkandidaten înainte de alegerile pentru Parlamentul European. După 2014 și 2019, ziua de 29 aprilie 2024 a fost aleasă pentru a reuni ofertele... [citește tot...]





Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale