❚ O legendă a natației românești, aceasta a coborât într-una din zilele trecute printre micuții târgovișteni prezenți la o Tabără de Vară, coordonată de multiplii campioni mondiali de karate Vasile Lupașc și Anne Marie Duncan ❚ Marele regret al lui Carmen Bunaciu este că a ratat podiumul olimpic atât la Moscova, cât și la Los Angeles, fiind la numai două zecimi de secundă de o medalie de bronz ❚ „După locul 4 obținut la Moscova, chiar am vrut să renunț și am luat o pauză de două luni, însă am revenit la insistențele părinților și ale antrenoarei”, povestește marea noastră campioană

Considerată de mulți „locomotiva” înotului românesc, Carmen Bunaciu a obținut în cei 18 ani de atletism, 275 de medalii la nivel național și internațional. Are peste 100 de recorduri naționale stabilite, dintre care doar unul a mai rămas în picioare (50 de metri flutur și rezistă din 1986) și 70 de titluri obținute la nivel intern.

Este prima medaliată din istoria înotului românesc la un Campionat Mondial (Guayaquil, 1972), obținând medalia de bronz în proba de 200 metri spate, a urcat de trei ori pe podium la Europene, are două locuri 4 obținute la Jocurile Olimpice, plus cinci titluri de campioană mondială universitară.

Este o legendă a natației românești, care a coborât într-una din zilele trecute printre micuții târgovișteni, prezenți la o Tabără de Vară coordonată de multipli campioni mondiali de karate, Vasile Lupașc și Anne Marie Duncan.

Rep.: Ne așteptam să vă vedem la Londra, la Jocurile Olimpice și nu la Târgoviște.

- O să comentez probele de înot pentru Eurosport, din redacția de la București, dar nu mă deranjează deloc să mă aflu la Târgoviște, printre acești copii minunați. Emoțiile sunt mari pentru toată lumea, în special pentru sportivi, cu toate că mi-e greu să cred că România va obține vreo medalie olimpică pe probele de înot. Avem patru sportivi calificați, printre care și Camelia Potec, iar eu spun că până și o clasare în primele 10-12 locuri va fi un rezultat foarte bun.

Rep.: Este mai ridicat nivelul Jocurilor Olimpice decât atunci când concura Carmen Bunaciu?

- Cu siguranță, da. A crescut mult nivelul în natație, iar acest lucru nu poate decât să mă bucure.

Rep.: Este sau nu România o națiune de înotători?

- Eu cred că este, sperăm acum să avem și mai multe bazine în țară. Din păcate, se fac foarte rar selecții la înot și chiar e greu să-i atragi pe copii către acest sport. Spre exemplu, în București distanțele până la bazin sunt foarte mari și puțini părinți își permit să-și dea copii la înot.

Rep.: Lipsa de rezultate a atins și înotul românesc, care ar fi cauzele?

- România este o națiune respectată în probele de înot, unde a dat campioni olimpici, precum Diana Munteanu, însă și aici s-au schimbat generațiile, iar asta se vede la nivelul rezultatelor.

Los Angeles îi va rãmâne în suflet

Rep.: De unde pasiunea pentru înot?

- La început a fost o necesitate, de vreme ce toată lumea știa să înoate. La 7 ani m-am apucat de acest sport, pe care l-am practicat la un nivel performant până la 25. De patru ani am revenit în concursurile pentru veterani, iar săptămâna trecută am câștigat unul în stațiunea 2 Mai, în proba de 1.500 metri. Am întâlnit la aceste concursuri și sportivi de 97 de ani, m-au impresionat.

Rep.: Și-a asigurat Carmen Bunaciu viitorul din înot?

- Niciodată nu am practicat acest sport pentru a mă îmbogăți, pasiunea a fost mai mare decât orice satisfacție financiară. Înainte de Revoluție premierile erau simbolice, acum, în schimb, se câștigă bani frumoși dacă pătrunzi la un nivel înalt.

Rep.: Ați avut și momente de cumpănă, nu e ușor să pierzi o medalie olimpică la două zecimi de secundă.

- După acel loc 4 obținut la Moscova, chiar am vrut să renunț. Am luat o pauză de două luni și am revenit la insistențele părinților și ale antrenoarei. Am revenit la Los Angeles și am terminat tot pe locul 4. Iarăși am trăit o mare supărare și am vrut să las totul baltă.

Rep.: Cu toate acestea, sunteți prima româncă medaliată la un Campionat Mondial. Visați la acest lucru atunci când v-ați apucat de înot?

- Cine credea la 7 ani că va lua prima mediale pentru România la Mondiale? Când mi s-a cântat însă imnul, am uitat toate greutățile și de durerile de cap sau de ureche. Cea mai puternică senzație am trăit-o însă la Olimpiada de la Los Angeles, din 1984, când a existat acel boicot al țărilor sovietice. În momentul în care delegația României și-a făcut apariția pe stadion, 70.000 de spectatori s-au ridicat în picioare și ne-au aplaudat, pentru că am onorat Jocurile Olimpice, fiind o țară comunistă.