Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



27.06.2022 00:12

Băiatul cu kendama


A A

Amintiri și trăiri cu David Popovici

Amintiri și trăiri cu David Popovici

* Fără profesioniștii din fruntea federației, David Popovici nu ar fi ajuns aici. Oamenii l-au crescut frumos, l-au protejat și l-au susținut cu tot ce au putut

 

Un copil cu părul lung și ochi iscoditori se distrează teribil cu kendama, înconjurat de colegii de la NAVI (Aqua Team București). E îndemânatic, dar și simpatic, atunci când jucăria japoneză nu-i ascultă mâinile. ,,Unde postați fotografiile de la premiere?”, mă întreabă cu o ușoară timiditate. Hopa, puștiul se și vede pe podium! ,,E foarte talentat. Să-l urmăriți cu atenție! Acum și pe viitor”, îmi transmite sigur pe el Gabi Cojocaru, un super antrenor de la Barracuda Câmpina. Era tot în iunie, în 2018, iar David avea să doboare patru recorduri naționale la Campionatul Național de Cadeți, găzduit și atunci la Complexul Turistic de Natație Târgoviște. L-am numit ,,FENOMEN” și a rămas scris. Avea doar 13 ani.

„Îmi place mult acest bazin! Mă simt foarte bine la Târgoviște!”

,,David, mai joci kendama?”, îl întreb la începutul lunii iunie, la Cupa României, competiție organizată la bazinul olimpic din Târgoviște. ,,Sigur, mă relaxează înaintea curselor. Acum uitat kendama acasă, dar o iau peste tot cu mine. Ați ținut minte…”. Tocmai ce încheiase cursa de 200 m liber, la mai puțin de o secundă de un nou record mondial de juniori. ,,O secundă nu înseamnă mult la 200 m. Nu e nicio problemă că nu am făcut astăzi record mondial, am vrut doar să-mi iau niște repere pentru Mondialele de la Budapesta. Pot doborî acolo un nou record, mă simt pregătit”. Îl rog să facem o fotografie. ,,Ce să mai, stau lângă un viitor campion mondial”, zâmbesc la poză. Zâmbește și el. ,,Mi-ați adus aminte de kandama. Să știți că îmi place mult acest bazin, mă simt foarte bine la Târgoviște. Am multe amintiri frumoase de aici”. Postez pe profilul personal de Facebook, unde îl etichetez drept sportivul numărul 1 al României. Foarte bine pregătit și cu un moral excelent de competiție, „Zeul” natației a distrus concurență și recorduri la Campionatul Mondial de seniori din Ungaria. La numai 17 ani.

Cursa lui David, trăită în bazinul olimpic… la Târgoviște

E finala probei de 100 m liber. David este deja campion mondial la 200 m liber. E concurs și la bazinul din Târgoviște, Naționalele de Cadeți, prima reuniune. Copiii freamătă, la fel și antrenorii, arbitrii, părinții. Toți ochii sunt pe telefoane. Practic, nu mai înoată nimeni, iar concursul se oprește. Până atunci un infern fonic, bazinul olimpic se transformă instant într-o catedrală. E așa de liniște, încât auzi comentariul transmisiunii. ,,Haide, David!”. ,,Ahh, a întors prea adânc!”. ,,Are finish mai bun, îl bate pe francez!”. ,,E loterie, orice e posibil!”. ,,Esteeeeee! Locul 1! Auuuur! David! David! David!”. Bazinul e un vulcan, toată lumea strigă, țopăie, unii plâng, alții pică în genunchi. Oamenii ăștia trăiesc altfel cursele lui Popovici, simt altfel emoțiile, îl cunosc pe David, îl admiră, îl iubesc, e idolul lor.

Înotul românesc mai are talente

Să știți că nu e doar David Popovici în elita mondială a înotului. Mai este și Robert Glință, campionul Europei anul trecut la 100 m spate, probă unde a prins la Budapesta finala mondială. Și el a înotat la Târgoviște la câteva competiții. Dar mai sunt și alți copii extraordinari, care vin puternic din urmă: Aissia Prisecariu, Vlad Stancu, Ana Maria Sibișeanu, Eliza Diamandescu sau Bianca Costea. Și noi avem doi cadeți de top, pe David Neașcu, prospăt medaliat cu argint la Campionatul Național al Cadeților de la Târgoviște, la 100 m liber, și pe Anastasia Udroiu Ivan, locul 4 la 400 m liber. Dar mai sunt trei zile de concurs. Poate și Luca Vătavu să facă o figură frumoasă.

Camelia Potec, live La Măruță, de la Complex

Dacă lumea natației mondiale este concentrată pe competiția de la Budapesta, înotul românesc este focuat în aceste zile la Complexul Turistic de Natație Târgoviște. Roiesc televiziunile, centrale și locale, cu reportaje sau transmisiuni în direct. Până și PRO TV transmite live cu Camelia Potec, președintele Federației Române de Natație și Pentatlon Modern, în emisiunea lui Cătălin Măruță. Campioana olimpică de la Atena a venit direct de la aeroport, pentru a susține o conferință de presă alături de primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan, și de managerul Complexului Turistic de Natație, Ciprian Prisăcaru.

Despre profesioniștii din fruntea federației

Camelia Potec e foarte modestă, cu mult bun simț și o educație top. Se strecoară printre copii, vorbește cu antrenorii, schimbă impresii cu arbitrii, salută pe toată lumea. ,,Și David are tot două mâini, două picioare, e la fel ca voi. A înotat și el la Naționalele de Cadeți de la Târgoviște, a câștigat și el medalii, a avut și el curse mai slabe, dar a luat înotul ca pe o distracție. Bucurați-vă în bazin”, le vorbește unor sportive emoționate de prezența campioanei. Este președintele celei mai în vogă federații din sportul românesc, o federație deloc bogată, care își desfășoară activitatea în câteva spații restrânse, la bazinul Lia Manoliu, nici el într-o stare prea bună. Angajații sunt limitați ca număr, însă foarte activi. Chiar dacă dețin funcții importante, nu ezită să încarce și să descarce materiale la competiții, să facă orice este nevoie, pentru ca lucrurile să funcționeze. ,,Mai facem și greșeli, însă vă asigurăm că nu furăm. Fiecare bănuț merge unde trebuie”, se destăinuie secretarul general Matei Giurcăneanu. Fără profesioniștii din fruntea federației, David Popovici nu ar fi ajuns aici. Oamenii l-au crescut frumos, l-au protejat și l-au susținut cu tot ce au putut.

Lacrimile lui Gigel Stan

David Popovici este acum pe buzele tuturor. Până și pe ale maestrului Gigel Stan, de la secția de box a Clubului Sportiv Târgoviște. A venit și el să-i vadă pe înotători, după un antrenament la sală. Are lacrimi în ochi. ,,Ca David Popovici pot ajunge și alți sportivi. În România avem mulți copii talentați, dar nu sunt susținuți. Vă asigur că și eu, la box, aș putea să calific sportivi la Mondiale, dacă am avea sprijin. Sunt mulți copii amărâți, plini de calități, care se pierd. În loc să ajungă la Mondiale, valori naționale ca David Popovici, poate că ajung infractori. Cui îi pasă? Pe cine interesează?”. Trist, dar adevărat!

 

 

 

Costin Mihai



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Alegerea Toni (cul) Petrea
Gura Șuții și Ziduri au luptat frumos
Cristian Stan crede că se vor obține rezultate mai bune
Comportare foarte bună la Cavalerii Viitorului
Flacăra merita mai mult
Gabriel Pleșea, aur la Cupa Temerarul
Toni Petrea a preluat Chindia
6 oferte depuse pentru construirea noului stadion
Mihalcea a cedat! Cam târziu...
Succesul care nu mai vine


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

Valorile în care credem

Desigur, a discuta despre valori pare ceva banal, într-o lume în care sursele de informare ne invadează parcă prea mult viața. De multe ori, cuvintele seci ocupă spațiu public, iar fără să ne dăm seama preluăm automat expresii pompoase, fără a le trece suficient prin filtrul gândirii personale.

Teoretic, într-o lume utopică, avem anumite valori care ne veghează existența. Astfel, putem să... [citește tot...]


Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Follow artpress_tgv on Twitter






Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale