Educaţia secolului al XXI-lea ar putea fi caracterizată în trei cuvinte: tehnologie, practică şi mobilitate. Informarea şi studiul ultimilor ani capătă o nouă culoare – de la zilele lungi şi obositoare în biblioteci, tinerii studiază acum ore în şir de pe laptop, tablete, de pe telefoane inteligente, având acces permanent la Internet, „răsfoind” publicaţii online, enciclopedii virtuale şi bloguri pline de prospeţime. Manualele clasice sunt tot mai puţin utilizate.

De exemplu, în Coreea de Sud s-a renunţat deja total la manualul de școală tipărit. Informaţia digitală primează în preferinţele surselor de informare, de unde şi eLearningul, un subiect din ce în ce mai discutat. Tehnologia dar şi „globalizarea pieţei muncii” a evidenţiat tot mai mult importanţa pregătirii practice. Modelul educaţional german a fost luat ca şi exemplu pentru statele europene. Accentul fiind pus pe practica la angajatori, în sistemul dual, nume mari precum de exemplu Mercedes-Benz primesc până la 2.000 de ucenici anual, din care apoi, majoritatea rămân să lucreze în companie.

Un element cerut în prezent de mulţi angajatori este multitaskingul, ceea ce înseamnă schimbarea rapidă a atenţiei şi concentrării între activităţile derulate. Într-o lume atât de dinamică nu poţi exista dacă nu dai dovadă de flexibilitate, chiar şi atunci când vine vorba de orientarea în carieră. Cineva identifica recent trei caracteristici ale profesioniştilor care au reuşit în domenii total opuse decât cele în care s-au şcolit. Prima este legată de faptul că şi-au înţeles punctele forte, abilitățile naturale, şi au ales un domeniu profesional care le valorifică la maxim aceste puncte forte.

Urmează abilitatea de a învăţă pe cont propriu şi din iniţiativă proprie. Din cărţi, din articole, prin programe de training, de la alţii, din practica proprie, etc. Iar ca al treilea punct, faptul că au înţeles că una este să ai o diplomă şi alta e să produci rezultate reale, şi s-au focalizat pe a învăţa să producă rezultate, nu pe a acumula diplome.